Granada şi Reconquista spaniolo - arabă (16)

De la Sevilla spre Granada plecăm a doua zi, ora 10 și 30 de minute, astfel încât, la destinație să putem ajunge în mai puțin de trei ore. De data aceasta peisajul recepționat din mersul mașinii pare a fi cu totul altul decât cel de la venire. Parcele agricole de mari dimensiuni, culturi specifice reliefului de câmpie, dar și arbori ce aparțin de silvicultură, din speciile de pin, platan și chiar noua paulownia care a fost încercată și pe la noi, însă nu cu rezultate deosebite. Ba mai mult, apare chiar și o herghelie de cai la umbra măslinilor de mari dimensiuni, semn că prin zonă mai există și pajiști permanente care să asigure animalelor erbivore hrana zilnică atât de necesară.

La trecerea prin localitatea La Piedra observam o suprafață imensă de teren de culoare albă, care nu era altceva decat o cultură de viță-de-vie protejată cu folie de polietilenă. Începând cu Estepa, intrăm în zona de deal, deal - munte, cu păduri adevărate de pini, cu cariere de caolin și alte minerale, după care ajungem în Salasianos, ocazie cu care simțim și o oarecare umiditate în plus, ceea ce prevestește influența munților Sierra Nevada, din sud - estul Granadei, cu înălțimi de peste 3.000 de metri și zăpadă până pe la mijlocul verii și cu o rețea densă de râuri ce se varsă în Marea Mediterană prin golful Almeria. Așadar, am intrat iî Granada Andaluciei în jurul orei 14. Încă de la ceva distanță se putea observa cu ușurință amplasamentul Granadei pe șes și deal, ceva asemănător cu cel al Clujului nostru. Ne oprim undeva la capătul Avenidei Del Hospicio, aproape de o cișmea, cu apă rece ca de la frigider, semn că aici la Granada problema apei nu se mai pune, iar toți localnicii beneficiază de ape limpezi și reci captate din munții de la nord sau sud. Chiar din centrul orașului apar străzile înguste și strâmbe, specifice Evului Mediu, care converg spre Plaza De Laspasiegas. Așadar, suntem în plin centru al Granadei, capitala provinciei cu același nume, cu o populație de peste 250.000 locuitori, cu metrou pe care nu-l au alte orașe cu o populație mult mai mare, o Granada cu numeroase monumente istorice, nu puține dintre acestea rămase din vremea ocupației arabe. Am dorit să intrăm în Catedral de la Encarnación de Granada construită în perioada renascentistă, însă nu am reușit, întrucât după intrare se solicita pentru fiecare vizitator o taxă destul de consistentă, motiv pentru care aproape întreg grupul ce dorea să intre în acel moment a renunțat la vizită.

Granada are încorporat în perimetrul actual administrativ renumita Alhambra, perimetru cuprins în patrimoniul mondial UNESCO. Alhambra reprezintă un perimetru de mai multe hectare din Granada, adevărat complex arhitectural și monumental, de palate antice, fortărețe, grădini și luciuri de apă, acolo unde a fost găzduit și emirul arab, curtea Regatulului Nasrid, după care a devenit reședinta regilor Castiliei, palate a căror decorare se remarcă prin a fi considerate pe culmea artelor internaționale. În puȚinele ore de Ședere în Granada am reușit să vizităm din perimetrul Alhambra Palatul Carlos V, Palatul Nazaries, Alcazaba și Gradinile Del Portal, urmând ca într-o altă etapă, probabil din primavară să revenim prin aceste locuri. Iar din cealaltă parte a Granadei spaniole nu am putut să vizităm nici macar piața De Laspariegas.

În toate episoadele scrise și publicate în coloanele ziarului Răsunetul, apărute până la aceasta dată, nu am amintit nimic despre reconcilierea dintre arabi și spanioli, nații care sute de ani s-au luptat între ele, s-au dușmănit pentru a stăpâni acest imens teritoriu din Peninsula Iberică. Printre regii spanioli care s-au luptat și incheiat reconcilieri cu ocupanții musulmani ani de-a rândul se numară și Alfonso X, regele care se declara de origine dacică. În anul 711, Spania era cucerită de arabi, iar în 1252, atunci când începe domnia lui Alfonso X, Sevilla a fost recucerită de spanioli. De atunci Reconquista a apărut doar după mulți ani, din cauza unor greșeli istorice asupra cărora nu doresc să mai revin. Astăzi, Reconquista este pe deplin acceptată de ambele părți. În fiecare an, în perioada de vară - toamnă, pe întreg teritoriul Spaniei au loc serbări populare sincere, la care participă și un foarte mare număr de straini. Oare când se va întampla și la noi așa ceva? Un posibil răspuns ar fi atunci când ungurii și românii vor avea alți politicieni decât în prezent, în masură să împace pe deplin cele două nații, nu să-i împingă la dușmănie tocmai ca sa nu-și piardă privilegiile.

Vasile Tabără

Senior editor

(Va urma)