Greşeală răscumpărată cu viaţa

Alexandru, cel zis „al Tessalonicului” a trăit spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, când ţinuturile greceşti se aflau sub crâncena asuprire otomană. Tânăr fiind, învăţase limba turcă mai mult spre a se proteja (aşa numita „protecţie lingvistică” într-un mediu ostil), dar pe încetul, adolescentul fu atras de tinerii turci, care l-au convins să devină musulman, părăsind Legea creştină. Chiar şi azi, mulţi se înşeală (precum Roberto Baggio, Madona sau alţii) zicând: lasă, că doar e acelaşi Dumnezeu şi al islamului şi al Vechiului Testament şi al nostru. Dacă-i întrebi însă: Dumnezeul tău are un Fiu? musulmanul sau iudeul stau să-ţi dea în cap de mânie. Păi vezi bine că nu e acelaşi Dumnezeu, cum credeai.
Alexandru al nostru avea o fire evalvioasă şi se părea că nimic nu-l mustră, încât s-a făcut pe sine chiar derviş, călugăr musulman adică (din secta sufiştilor). Ei se împărţeau în călugări sedentari, deci cu un domiciliu, ca acest Alexandru sau pelerini (cerşetori). Mergea şi el în lungi pelerinaje cu ceilalţi. Părea că toate merg bine. De la o vreme însă, trăind în oraş şi între cetăţenii cetăţii cu un trecut creştin impresionant, el s-a simţit cuprins de păreri de rău. Nu ştim dacă nu-i va fi făcut vreo rudenie sau anonimi mustrare că a părăsit frumoasa şi adevărata credinţă, cea ortodoxă...Fapt e că Alexandru a început să fie cuprins de păreri de rău, ba să-i fie cumplit de ruşine că nesilit de nimeni a trecut de partea acestor vrăjmaşi ai credinţei părinţilor şi neamului său, ai lui HRISTOS, Cel ce s-a răstignit „pentru noi şi a noastră mântuire”. „Iată, eu mi-am dat viaţa pentru tine, iar tu...” părea să spună cu blândă mustrare chipul de pe Sfintele Cruci.
Cuprins de ruşine, Alexandru a plâns mult şi s-a gândit nu numai să părăsească rătăcirea în care se afla, ci încă se gândea în ce fel şi-ar putea spăla acest mare păcat? Toate i se păreau prea puţin, iar în cele din urmă se gândi să–şi răscumpere apostazia cu preţul vieţii sale, mărturisind pe HRISTOS. În faţa mulţimii de musulmani el a mărturisit: „Creştin m-am născut şi creştin voi muri!” Miraţi foarte prima dată şi apoi cuprinşi de furie, l-au scos din cetatea sa şi l-au dus la Smirna. Se întâmplau acestea toate în primăvara anului 1794 anno Domini. Aruncat în temniţă, a fost supus la chinuri, dar el s-a ţinut cu neînfricare, repetându-le: „Creştin m-am născut; creştin voi muri!” Văzându-l neclintit în credinţa sa, turcii l-au condamnat la moarte prin tăierea capului.. Auzind aceasta, Alexandru s-a simţit cuprins de o mare bucurie, cunoscând că HRISTOS i-a ierta păcatul şi îi primeşte jertfa.