Grevist în Franţa

O doamnă, ceva mai în vârstă, îmi spunea deunăzi, stupefiată: „Ai văzut ?! la spectacolul cu excentrica aceea de Lady Gaga, au participat 35.ooo de oameni, tineri, babe, boşorogi, iar pentru zilele acestea, consternante, urâţite de incalificabilul Băsescu, tineretul, vârstnicii stau cu degetul în nas. Ce e cu România asta ?!”
Voiam să-i răspund că lumea se zbenguie în plină adrenalină, în hormoni, că viaţa românească nu mai e dependentă de stomac (apropo de Karl Marx), ci de sex (apropo de Sigmund Freud).
Nu i-am spus aşa ceva, dar mi-am amintit de o experienţă din Franţa, din 1994, unul din anii când norocul, conjunctura mi-au facilitat şederi în fascinanta ţară de pe malul Atlanticului european.
Prima dată am prins (vorba vine) o grevă în Franţa, pusă la cale de muzeografi. Aşa se face că nu am avut parte de Luvru şi nici, peste câteva zile, de casa memorială a lui Jules Verne, de la Nantes: am văzut-o doar de la distanţă, cum era fixată pe malului fluviului Loara. Desigur că a fost un of şi pentru rateul de la Paris, cât şi pentru marele oraş din nordul ţării, Bretania.
A doua oară am avut parte de o situaţie cu totul ieşită din comun: grevă generală a elevilor Am participat la ea,o noapte şi o zi. Noi eram un grup de profesori români şi am avut un interes special: Cum ? De ce ? Cine a pus-o la cale ? Ce zic dascălii care se văd fără elevi la clasă ? Ce fac ei în zilele de grevă ? Ce categorii profesionale au aderat la grevă? Au fost ceva organizaţii nonguvernamentale care să-i fi stârnit, sprijinit ?
Ei bine, nu. Am urmărit mass-media franceză, am vorbit cu oameni ai şcolii. Exista – atunci, acum nu mai ştiu -, un organism naţional al elevilor, care a provocat această atitudine. Motivul: Guvernul anunţase că nu mai asigură locuri de muncă pentru absolvenţii de facultăţi şi institute. Culmea e că nu studenţii au reacţionat cei dintâi, la această perspectivă. Ci liceenii.
Adică: Nu vrem să facem o facultate pe degeaba ! Abia apoi s-a trezit din letargie studenţimea şi au aderat şi alte categorii sociale din ţară. Au fost şi spectacole publice, în oraşe, în centre universitare – dar nu gen Lady Gaga. Se cânta în ritm alert, antrenant, în care rostite puternic erau cuvinte precum: prosperitate, libertate, încredere, forţă.
Nu am avut intenţia să instig la o anume atitudine a tinerimii noastre. Voiam doar să relev, laudativ, zestrea conştienţei vârste tinere. Care nu-şi amăgeşte valoarea prin hormoni şi adrenalină.