Grigore Cotul: “Optimistul resemnat”

Grigore Cotul s-a născut în 1976, în localitatea Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, unde urmează clasele I-VIII (Şcoala Generală „Enea Grapini”). Liceul, la „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, profil matematică-fizică, în perioada 1990-1994. Studii superioare la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Fizică, profil Matematică-Fizică, 1994-1998. Profesor şi director la Şcoala Generală Aluniş - Zagra, 1998-2000. Profesor de matematică la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru, 2000-2015, iar din 2015 şi în prezent este profesor de matematică la Şcoala Gimnazială „Iustin Ilieşiu” Anieş, comuna Maieru.
În perioada 2003-2005, urmează studii academice postuniversitare „Informatică aplicată şi programare” în cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
Începe să scrie texte umoristice (epigrame, fabule) şi să facă desene (caricaturi în special), pe care le publică în revista „Cuibul visurilor”, participând totodată la diferite festivaluri online, unde obţine premii şi menţiuni.
Despre toate acestea am aflat abia zilele trecute când am primit, prin poştă, de la Icu Crăciun, o carte cu dedicaţia autorului şi o notă biobibliografică. Cartea semnată de Grigore Cotul se intitulează „Optimistul resemnat”, colecţia Opera Omnia. Poezie contemporană. Editura TIPO MOLDOVA, Iaşi, 2017. O carte de epigrame, fabule şi reflecţii, cu un Cuvânt înainte de Icu Crăciun:
„Ţin să atrag atenţia într-un mod cât se poate de serios, ne avertizează scriitorul din Maieru, că această carte este contraindicată gospodinelor obişnuite cu apa cu «sirup», dar şi drojdierilor atotştiutori, băutori de poşirci adăpate cu apă chioară. Dacă, din greşeală, aceste persoane vor gusta din ea şi le veţi vedea strâmbând din nas sau cu grimase mimând un zâmbet tâmp, să ştiţi că au sinusurile înfundate, pesemne sunt chiar constipate, iar papilele gustative sunt atrofiate din naştere, eufemistic vorbind, sunt mai sărace cu duhul, însă vă rog să nu fiţi îngăduitori cu ele – cum nici autorul nu este – pentru că prostia şi aroganţa sunt gemene şi trebuie sancţionate.
În schimb, este recomandată rafinaţilor obişnuiţi cu fineţuri, veritabili degustători de umor, satiră, ironie şi esenţe tari, întâlnite aici sub formă de poante pe rime la ilustraţii excelent alese (epigrame şi fabule), sau reflecţii profunde în proză (maxime şi aforisme, cum vreţi să le ziceţi), toate menite să satirizeze defecte morale şi năravuri mai noi sau mai vechi cu scopul vădit de a le îndrepta, dar şi de a ne bine dispune.”
De acord cu ceea ce spune Icu Crăciun, dar gata cu citatele, deşi ar merita să reproducem în întregime această prefaţă, cuvânt lămuritor, am zice mai degrabă care se adresează în special cititorului mai puţin avizat în materie de epigrame, fabule, aforisme. Apoi, pentru că ar fi cazul să-şi dea şi subsemnatul cu părerea despre ce spune şi, mai ales, cum le spune autorul acestor producţii literare.
Ca o primă observaţie cartea are un titlu ciudat (ca să nu zic „haios”) şi se deschide cu o fabulă: „Fabulez, deci exist!” Şi arată bine, atât din punct de vedere tipografic, cât şi al conţinutului. Fiind structurată în trei secţiuni: „Catrene de unică folosinţă”, „Insectarul cu pixeli” şi „Abaterea de la rutină”. Deci, în funcţie de specia literară abordată. Tematica este diversă, iar sursa inspiraţiei o constituie faptul cotidian. Sau, cu alte cuvinte, realitatea înconjurătoare. Autorul fiind în stare să scrie despre orice, cu aceeaşi îndemânare. Dar, mă grăbesc să adaug, nu oricum. Armele sale fiind umorul de bună calitate, ironia fină şi inteligenţa.
Iată un exemplu din lumea avocăţească: „După ce-ajungi avocat,/ E nevoie de voinţă,/ Căci primul proces pierdut/ Este cel de conştiinţă.” ( „Vocaţie”, p. 14). Alta, „electorală”: „A mers şi l-a votat,/ Ca mai tot omu’,/ În schimb a căpătat/ Ce-a tăiat Ciomu” („Electorală”, p. 15). Şi una care ţine de învăţământul românesc de azi: „Ca să pui un nou director,/ Peste dascăli, nu-i uşor:/ Cel ce vrea nu corespunde,/ Cei ce corespund nu vor!” („Dilemă”, p. 22). Toate acestea fac parte din prima secţiune a cărţii: „Catrene de unică folosinţă”.
La fel de diversă este şi tematica cuprinsă în cea de a doua parte a volumului: „Insectarul cu pixeli”, unde textele sunt însoţite de imagini: grafică şi fotografii. Adecvate textului.
„Ai fost la vot/ Să-ţi fie bine/ Stai liniştit/ Decidem pentru tine!”
Puţin mai jos: „Definiţia democraţiei este următoarea: trei lupi şi o oaie decid prin vot ce să mănânce la prânz!”
Completată de o grafică în care apar cele patru personaje.
Cartea se încheie cu reflecţii, din care spicuim:
„Deşi numărul funcţiilor de conducere, în sectorul bugetar, a crescut progresiv în ultimii ani, criteriile fundamentale de incompetenţă pentru ocuparea lor au rămas aceleaşi”: Sau: „Uneori, dubiile sunt singurele certitudini”.
Sau: „Mi-am pierdut încrederea în orice om politic. O declar nulă. Pe el, de asemenea.” Şi lista ar putea continua, dar ne oprim aici, nu înainte însă de a trage cuvenita concluzie. Inteligenţa şi inventivitatea, tehnica prozodică, savoarea, spiritul critic ascuţit, incisiv, biciuitor, umorul şi satira subtile fac din Grigore Cotul un epigramist de luat în seamă, cartea despre care am vorbit până acum (dedicată fiului şi soţiei autorului) oferind o lectură delicioasă şi reconfortantă.