Grigore Cotul se întoarce… pe partea cealaltă

            Profesorul Grigore Cotul, originar din comuna Șanț, județul Bistrița-Năsăud, este la a doua carte de epigrame. Prima, „Optimistul resemnat”, a apărut în 2017 la Editura TipoMoldova din Iași, și s-a bucurat de suficient succes pentru a se impune în breasla cultivatorilor acestei specii, considerată de unii literatură de frontieră, dar și în rândul cititorilor degustători de umor bun, sănătos. În cei doi ani, de la debutul editorial, s-a afirmat ca unul din cei mai acizi epigramiști contemporani mai cu seamă în mediul on-line, perioadă în care a devenit și membru al Cenaclului Satiricon al Asociației Epigramiștilor din Cluj-Napoca.

            Volumul despre care facem acum vorbire se intitulează „Ironii homeopatice” și a apărut în anul 2019, la Editura PIM din Iași, coperțile I și IV fiind ilustrate de binecunoscutul caricaturist C. Pătrășcan, și are unmotto plin de „simboluri” mucalite: „Soacrei mele, fără ajutorul căreia această carte ar fi avut tirajul mult mai mic!”

            Sursele de inspirație au rămas aidoma celor din opul anterior, la care, între timp, s-au adăugat și altele: neregulile din spațiul public și instituțional, de la lipsa parcărilor din toate orașele țării, pregătirea submediocră a parlamentarilor și miniștrilor (ce se consideră „meseriași”), mărginiți, lipsiți de discernământ, adevărați debitanți de prostii crase, care se erijează în elite, egalitatea prost înțeleasă a compatrioților, manipularea nației cu televizorul și până la sloganurile patriotarde, demagogice clamate de politicienii noștri (și nu numai!) analfabeți, dar plini de fumuri, perseverând în prostie, creșterea inutilă a numărului angajaților obedienți în slujba statului și remanierile guvernamentale văzute de autor drept niște frecții la un picior de lemn, tăierea iresponsabilă a pădurilor, dezbinarea românilor cu bună știință de către politicieni, birocrația exagerată din instituții, votările trucate, legile date în favoarea infractorilor, avocați specializați în divorțuri, absolut toate criticate cu vehemență, făcând haz de necaz, doar-doar se vor îndrepta. Nu scapă de ironiile,persiflările și satirele sale nici chestiunile legate de relațiile conjugale, de cele mai multe ori artificiale, adulterul, prejudecățile celor înguști la minte, grandomania, infatuarea, duplicitatea, lenea, beția, lucrurile făcute superficial, penibilitatea celor fuduli, dascălii preocupați de a-și aduna puncte pentru gradațiile de merit, ajungând până la ironizarea poftelor gurmanzilor, sărbătorirea cititului cu „vin, coniac, lichior și bere”, zilele onomastice, moartea, înmormântările (acestea cu un umor negru molipsitor), moda dietelor, moda autorilor din pușcării, reclamele insistente, metehnele anormale ale unor ființe umane, folosirea îndelungată a telefoanelor mobile, slabele performanțe ale fotbalului autohton, însurătoarea văzută ca o probă de rezistență sau „revanșa” mâncătorului de rahat, Mircea Badea etc. Acestea sunt tarele unei societăți bolnave, corupte, debusolate, muribunde,cu unii dintre semeni metamorfozați, peste noapte, în lepre, cutre, jigodii sau lichele, unii specializați în mărturii mincinoase, numiți în funcții după modul cum „cântă-n strună” șefului, de-aceea, folosindu-se de armele specifice acestei specii literare, autorul trage un semnal de alarmă, de schimbare și îndreptare a acesteia. La prima cetire, e adevărat, stârnesc râsul sau cel puțin zâmbetul, dar tâlcul lor, aparent irelevant, este de cele mai multe ori grav și profund. Sintagmele paradoxale, oximoronice ori parodice ne demonstrează că avem de-a facecu un intelectual rasat, deseori cultivator al autoironiei, cu un simț al umorului fin și inoxidabil, care a percutat la tot ceea ce se întâmplă în această țară obidită, dar și în preajma sa. Titlurile secțiunilor sintetizează sau nuanțează tema tratată ca o etichetă pusă pe un borcan cu murături.

            O secțiune aparte o constituie „Rondeluri și alte fantezii”, în care descoperim un Grigore Cotul bun mânuitor al prozodiei acestei specii cu formă fixă, din care nu lipsesc ironia și satira (vezi „Rondelul bugetarului”, „Rondelul corupției din școli” etc.), dar și sensibilitatea poetului care zace bine ascunsă într-un cotlon al sufletului său neîntinat (vezi „Ofertă”, „Rondelul înstrăinatului” sau „Rondel zgribulit”. De gustat, ca desert, sunt și: „Pesta porcină – efecte secundare”, „Eu nu mai fur (angajament de partid)”, „Odă – dacă sau o dădacă…” sau „În schimbul indulgențelor”.

            În partea finală a cărții, dialogurile epigramatice din secțiunile „Din Șanț, în șanț!” și „Din Șanț, în Satiricon!”, autorul se duelează, de la egal la egal, cu mai cunoscuții: Petru Ioan Gârda, Stelică Romaniuc, Any Drăgănoiu, Nică Janet, Nicolae Bunduri, Gheorghe Filiș, Mihai Macuc Eugen Sfichi, Valentin Ursu, David Valentin, Gavril Neciu, Gică Hreapcă, Mishu Petra, fiecare având vârful peniței care mai de care mai ascuțit și mai plin de umor.

            Cine o va citi va trăi sentimente de satisfacție, că iată, unul din semenii săi a luat în tărbacă tot ceea ce a simțit el în momentele sale de solitudine și, de ce nu, de depresie.

Icu Crăciun