Hăşmaş – satul de piatră al oamenilor frumoşi la suflet

          Doarme toamna pe drumul ce duce către Hăşmaş. Zăresc doar o stupină cocoţată pe o stâncă, apoi, mai încolo, un cioban lângă o construcţie veche îşi mână din fluier mioriţele. Asfaltul a înfrumuseţat zona, iar prietenul meu de călătorie, finanţistul Primăriei, Dorel Taloş, al lui Bărduţ din Măluţ, salariat de mulţi ani la Uriu, îmi descrie contabiliceşte priveliştea întâlnită în cale. De o parte şi de alta, terenuri altădată cu producţii de mii de tone de cereale, astăzi multe devenite păşuni pentru oile sătenilor. Şoseaua asfaltată, un merit al primarului Petru Şerban, la care, îmi spune acesta, se va mai adăuga şi apa la robinet pentru hăşmăşeni, ne conduce şerpuind printr-o zonă deluroasă către una dintre cele mai fascinante şi pitoreşti aşezări rurale – Hăşmaş sau Ciceu Hăşmaş, un sat de valahi aparţinând de Cetatea Ciceului. Toată zona este încărcată de istoria cetăţii şi de stăpânii acestora din veacurile trecute – Ştefan cel Mare şi Sfânt şi fiul acestuia, Petru Rareş.

Pietrele satului vorbesc

          Există aici, la Hăşmaş, un loc numit Dealul Crucii şi o legendă frumoasă care spune că, crucea existentă şi acum, din piatră, ar fi fost din vremea lui Petru Rareş. Şi tot bătrânii povestesc că se afla pe acest deal un fel de turn de observaţie, de unde se dădea alarma prin focuri aprinse că se apropie duşmanul. Astăzi, nu există niciun semn că aici s-a scris cândva o pagină de istorie. Tânărul preot paroh Covaciu Alexandru Marian se gândeşte să ceară ajutor şi să facă ceva pe Dealul Crucii. Părintele este preotul satului de puţină vreme, de la 1 august 2016. După terminarea Facultăţii de Teologie şi masteratul a fost sfinţit pe seama acestei parohii, pe care o slujeşte cu multă grijă părintească. Îl întreb să-mi spună cum sunt enoriaşii săi: sunt foarte frumoşi sufleteşte, cu multă credinţă, cu dragoste faţă de sat şi obiceiuri, fiind mândri de istoria lor. Trăiesc pe locurile pe unde au păşit Ştefan şi Petru Rareş.

          Localitatea este atestată documentar la anul 1405. Biserica actuală are o istorie interesantă. Piatra de temelie a fost pusă în 1961 de preotul Ilie Prodanec şi s-a ridicat între anii 1962-1963 prin contribuţia enoriaşilor. La acea vreme, preotul a fost amendat fiindcă n-a respectat planul iniţial. De-a lungul anilor, au slujit aici, prin liturghii arhiereşti, Arhiepiscopul Herineanu, Arhiepiscopul Irineu şi Mitropolitul Andrei. Şi tot ca un element de istorie mai notăm existenţa, pe hotar, a unor cruci din piatră care vorbesc.

Casele din ... baie

          În Hăşmaş era, pe vremuri, o carieră de piatră exploatată de italieni. În urmă cu câteva decenii, gospodarii din satele învecinate şi de mai departe veneau la Hăşmaş cu carul cu boi şi duceau piatră pentru fundaţia locuinţelor. Astăzi, se poate vedea că majoritatea caselor vechi sunt din piatră, piatră de baie, cum spun bătrânii. Acum, baia respectivă, cariera de piatră, este acoperită de mărăcini, iar pentru locuinţele oamenilor se folosesc alte materiale de construcţie. Existau meşteri pricepuiţi în cioplitul pietrelor, astăzi această ocupaţie a dispărut. Satul este bătrân, iar cei ce-l locuiesc, de asemenea. Pe şcoală este doar lacătul. Nicio ţipenie de copil. Câţiva elevi învaţă la Uriu, maşina şcolii îi duce şi îi aduce acasă. Din cele 163 de locuinţe, vreo 70 sunt nelocuite. Sunt pustii, cei plecaţi nu se mai întorc. Pe o uliţă lăturalnică locuieşte Ioan şi Maria Câmpan. Bărbatul are 90 de ani, iar soţia 88. O casă veche din piatră, un grajd de gazde, un găbănaş şi alte acareturi vorbesc despre gospodarul din tinereţe care şi acum, la 90 de ani, nu se lasă. Vorbeşte în zodii, glumeşte, îmbucând o bucată de pâine. A muncit unde trebe, şi la oi, şi la câmp, la colectiv, pe hotarul ăsta. Are acum o vacă şi un viţel. „Cum oi fi eu fără vaca în grajd. O fi fain aşa?! Cât mă ţin picioarele şi m-ascultă mâinile, nu mă las!”.

Povestea porcilor mistreţi

          Daniel Mânzat are 46 de ani,e  un bărbat puternic, dur ca piatra cu nedreptăţile, harnic şi gospodar de frunte. Creşte 40 de oi, are păşune, cultivă şi cereale, cartofi. Iubeşte ceea ce face. Are şi multe nemulţumiri. Povestea porcilor mistreţi este cunoscută, dar ea, povestea, n-are un sfârşit fericit. Porcii dau năvală până în curţile oamenilor, distrug culturile de cartofi şi porumb, crează chiar panică dacă te prinde noaptea în câmp. Ce-i de făcut?, întreabă acesta. „Chiar dacă vine Crăciunul şi se taie porcii, ăştia, glumeşte interlocutorul, nu-i putem prinde. Fac pagubă mare şi nimeni nu ne despăgubeşte”.

Şi în Austria mă visam acasă, la Hăşmaş

          L-am întâlnit şi pe consilierul Adrian Măierean, iar povestea lui e impresionantă. Ca orice tânăr, a plecat peste hotare la muncă. A ajuns prin Austria şi Germania. A câştigat bani, însă tot n-a fost mulţumit. „Noaptea mă visam în Hăşmaş, pe dealurile astea frumoase, aici, printre consătenii mei. Aşa că, am lăsat străinătatea şi am venit acasă, să muncesc aici la mine. Nu pot trăi în altă parte. Aici sunt stăpân. Mi-am cumpărat 20 de vaci, am viţei la îngrăşat, dispun de teren, am utilaje. „Se câştigă dacă-ţi este dragă munca la sat. Vedeţi câtă bătrâneţe este aici, la noi. Nu vreau ca satul să dispară. Sunt aici oameni cu suflet bun, oameni de omenie, cum zice românul”.