…Ieşirea noastră cea de toate zilele…

,,Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte,vei tremura zi şi noapte,nu vei fi sigur de viaţa ta.’’

Deuteronom 28.66

Am trăit revelaţia în ochii celor ce mă ascultau şi am înţeles că oamenii iubesc adevărul,dar le este ruşine şi teamă…nu vor să fie văzuţi cu el şi,mai ales,nu vor să-i poarte povara.Deşi nu este decât tristeţe şi amărăciune,se tem pentru viaţa lor.

Dacă ne dispreţuieşte Dumnezeu,este pentru că ne dorim atât de puţin!Putem avea tot,fără să stăpânim nimic,dar preferăm să slujim unor obiecte perisabile toată viaţa…chiar toată viaţa?!!!

Adevărata credinţă începe cu renunţarea…fără a abandona fiinţa,care nu stă în puterea ta,omule,oricine ai fi tu!

Deşi nu se vede,nici un lucru neînsufleţit n-a durat vreodată mai mult decât viaţa în sine!!!

Nevoi am,dar n-am interese meschine,aşa că nu mă poate suspecta nimeni de minciună,întrucât eu nu caut şi,de prea multă vreme,nu-mi doresc lucrurile pe care şi le doresc oamenii şi pentru care trudesc atât,adunându-le!

Îmi ies din fire când văd cum sunt înşelaţi tinerii,în naivitatea lor,cu lucruri care n-au în sine nici măcar o fărâmă de viaţă şi, cu atât mai puţin, o umbră de spirit dintre cele ce se vor,până la demenţă şi sacrificiu debil,a fi ,,lucruri sfinte’’, adică ,,musai necesare pentru mântuire şi propăşire socială.’’

Un amic al meu, întors,cu ani în urmă,din pribegiile ăstui veac diabolic,s-a şters la fund cu o bancnotă de o sută de mărci germane,a aruncat-o de la etaj în stradă şi m-a poftit să vizionăm împreună ,,spectacolul’’.Chiar şi aşa a luat-o…cineva.N-a fost deloc amuzant.Ceva s-a rupt în mine pentru totdeauna.Am trăit deseori sentimentul acela şi am roşit,dar niciodată nu mi-am dispreţuit viaţa mai mult decât în clipa aceea,când ,,norocosul’’,un tânăr licean,având un aspect îngrijit,a şters bancnota cu o frunză de castan şi a vârât-o în buzunarul hainei.S-a asigurat că nu-l vede nimeni,dar n-a privit în sus.

Un an mai târziu,amicul meu a avut prima tentativă de sinucidere.

,,Am ratat ,,întâlnirea’’, poetule’’, mi-a spus el când l-am vizitat, ,,dar nu e totul pierdut.’’

Nu mai are importanţă ce i-am spus eu,dar răspunsul la toate încercările mele de a-l convinge că viaţa are,totuşi,un sens,a fost acesta: ,,Ar fi trebuit să mă şterg cu tine la fund atunci,când am avut ocazia’’, făcând referire la întâmplarea cu bancnota, ,,dar credeam că valorezi mai mult decât o hârtie.’’

Am roşit iarăşi pentru că acolo,la etajul din strada Dornei,intenţionam să-i cer chiar o sută de mărci cu împrumut. Aveam şi eu nevoile mele.Dar,ca urmare a ,,spectacolului’’, am renunţat.Chiar şi acum trăiesc acel sentiment,când mă văd nevoit să cer bani cu împrumut sau lucruri care-mi lipsesc.Umilinţă?Nu ştiu dacă e umilinţă,deşi umilinţă trebuie să fie,dar nu mi se întâmplă decât atunci când uit să privesc în sus.

După ce amicul meu ratase şi pentru a treia oară ,,întâlnirea’’, m-a vizitat el şi mi-a spus,printre altele,că nu înţelege de ce refuză Dumnezeu să stea de vorbă cu el. ,,L-aş fi întrebat un singur lucru,poetule’’, spuse el,turnându-mi coniac, ,,şi nu L-aş mai fi obosit: de ce s-a şters la fund cu mine şi m-a aruncat în mahalaua asta plină de cărţi şi de prostituate?!’’ Apoi,după o pauză în care eu aduceam,inutil,argumente Biblice,m-a rugat să tac.

,,Voi,poeţii’’, glăsui el,după o lungă tăcere în care mă hotărâsem,furios,să nu-i mai adresez niciun cuvânt, ,,aveţi calitatea că sunteţi prea fragili,prea suavi şi prea descompletaţi pentru a înlocui consistenţa hârtiei…Pe voi scrie Dumnezeu răvaşe de dragoste pentru prostituate şi vă credeţi ,,aleşi’’, doar pentru emoţia cu care vă păstrează alea în sutien.În realitate,Dumnezeu nu dă doi bani pe voi,cum nu dă nici pe cei ca mine!Pe El Îl interesează prostituatele şi tâlharii,scursurile,bolile astea prin care vrea să ne dovedească zădărnicia faptelor bune şi credinţa noastră pipernicită!Noi cu osânda…ei cu iertarea…chiar şi atunci când nu mai e nimic de iertat!’’

,,Văd bine că te-ai supărat’’, continuă el,pe jumătate beat şi turnând pe-alături…,,dar,ce-mi spui tu,ştiu la fel de bine şi babele,şi preoţii să spună.La tine am venit să caut şi să aud altceva…orice, numai să nu-mi repeţi aceleaşi lucruri.Urmează să-mi dai şi tu canoane,posturi şi sâmbete snoabe,ca popa din Cociu.Doar de la el vin.Mai bine-mi dădea flotări,tracţiuni la bară,pasul piticului…M-aş fi simţit mai puţin ridicol.Am venit la tine să mă faci să cred cu adevărat.Pentru că vreau să cred… Speram ca tu să fii altfel… Toţi ăştia de teapa voastră apelaţi la minunile lui Isus,la răbdarea lui Iov,la ,,Faptele Apostolilor’’… Dar de la voi înşivă nu aveţi nimic?Vă lăudaţi cu faptele altora şi repetaţi aceleaşi vorbe ca papagalii când,de fapt,sunteţi goi pe dinăuntru,ca nişte cimpoaie umflate de vânt.’’

Am roşit iarăşi,întrucât,spre final,avea dreptate,deşi era beat de-a binelea.

,,Îţi aminteşti,poetule’’, zise el,după ce l-am cărat acasă,cu referire la ,,spectacolul’’ de pe Dornei, ,,cum ştergea liceanul bancnota cu o frunză de castan?Să ştii că,pentru mine,acum,frunza de castan valorează mai mult decât toate mărcile germane.Pentru tânărul acela n-am simţit decât dispreţ.Ştiu că am greşit în privinţa lui.Am greşit prea mult în viaţă şi am încercat să scap de ea.Nu mi se potrivea.Acum am ales să trăiesc şi să-mi fac prunci,aşa schilod cum mă vezi.Am cunoscut o fată care înseamnă totul pentru mine..Ea este ,,frunza’’ cu care m-ai şters tu,când ai scris poemul acela despre toamnă.Sunt un alt om,poetule,alt om.Şi cu tine am fost nedrept.Te-am rănit…Dumnezeul tău e de vină,căci n-a vrut să stea de vorbă cu mine.Te-am împovărat cu resentimentele mele,fără să-mi pese de Dumnezeu sau de tine.Dar vreau să trăiesc şi să am urmaşi.De fapt,pentru asta am venit la tine,să te invit la nuntă şi să-mi fii cavaler de onoare.Accepţi?La vară e nunta.Aşa a vrut ea…să fie vara,când frunzele de castan sunt verzi,şi să mai adunăm nişte bani.Păcătoşii ăştia de bani…’’

Dar n-a mai apucat…În urma unui grav accident de maşină,într-un cap de pod,şi-a zdrobit picioarele.Suferind mai multe operaţii complicate,inima i-a cedat şi,cu câteva zile înainte chiar de nuntă,a murit…,,în mahalaua asta plină de cărţi şi de prostituate.’’

Ioan Pop