Întâlnire cu moartea pe drum

Într-o zi, Budha călătorea pe drum, când s-a întâlnit cu un convoi mortuar. S-a interesat cine este cel mort şi a aflat că este un prinţ, adică unul din puternicii acestei lumi. Cutremurat, Budha a constatat că nu numai calicii (paria) mor,ci chiar regii şi prinţii. Ba chiar el însuşi va muri. Copleşit de gânduri, s-a retras spre a medita îndelung asupra destinului omenesc.
Mai cunoaştem o altă întâlnire cu adevărat deosebită şi altă rezolvare a situaţiei. HRISTOS cu ucenicii se apropiau de cetatea Nain (în limba aramaică înseamnă „drăguţ”). Chiar atunnci, pe poarta cetăţii ieşea un convoi mortuar cu o văduvă ce-şi ducea unicul sprijin, un flăcău, spre locul de mormânt. Lumea impresionată de curmarea prea devreme a destinului acestui tânăr şi de durerea văduvei, urma convoiul, fiind şi ea profund îndurerată. (A participa la o înmormântare era socotit aproape o obligaţie la evrei, încât rabinii învăţau prin „Talmud”, că „mai cu folos este să te duci la înmormântarea cuiva, decât sî participi la sinagogă.) Mântuitorul se opreşte, vede toată această durere atât de omenească şi este cuprins de milă pentru femeie, pentru mulţime, pentru tânărul mort.
IISUS nu este ca Budha, doar să se cutremure, ci este Atotputernic, este Fiul Tatălui ceresc, este Dumnezeu venit între oameni. Milostiv, se îndreaptă spre femeia bătrână şi deznădăjduită şi-i spune iubitor: „Nu mai plânge.” Mulţimea s-a oprit şi priveşte cu ochii ţintă. Aşa spunem şi noi celor dragi, încercând a le potoli durerea şi a opri şuvoiul lacrimilor, dar apoi IISUS se îndreaptă spre năsălia unde zăcea tânărul mort şi zice: „Tinere, ţie îţi poruncesc: scoală-te.”
Încet, aşa cum ne trezim dimineaţa dintr-un somn adânc, tânărul deschide ochii, apoi se scoală în capul oaselor şi începu a vorbi –spune Sfântul Ev. Luca, iar IISUS îl ia de mână şi îl dă mamei sale.
Mulţimea şi văduva însăşi stau năucite, siderate, la această nemaivăzută minune. Îi cuprinde teama „şi toţi preamăreau pe Dumnezeu zicând: Un profet mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul său”(LC. 7.14-17).
Şi atunci, ne întrebăm despre unul din cele mai mari mistere: de ce aleargă lumea mai curând spre întemeietorii de religii omeneşti, despre care bine ştim că au fost neputincioşi în faţa bolilor, păcatului şi morţii, în loc să caute Izvorul cel veşnic al vieţii? Da, pe Cel ce are „toată puterea în cer şi pe pământ” să-l căutăm cu toată inima, cu tot sufletul şi puterea cugetului nostru, pe Cel Care ne-a eliberat de teroarea păcatului şi morţii- Soarele cel mai presus de soare, IISUS HRISTOS, Salvatorul lumii.