Întâmplări cu miez Când duşmanul e înăuntrul cetăţii

Un om foarte religios altfel, se hotărî să se ducă în pustie pentru a-şi afla desăvârşita linişte, trăind o viaţă îngerească. Avea puţine lucruri. În apropiere era un pârâiaş, din care îşi luă o cană de apă şi o puse în mica lui chilie de piatră. Cum se învârti însă, o vărsă. Se supără un pic, dar merse la pârâu şi o umplu iar. Într-un târziu, făcu ce făcu şi o atinse cu poala bietei lui haine şi o vărsă iar. Atunci se supără mai tare, că-i veni s-o trântească. După câteva clipe, dându-şi seama de gândirea sa, se ruşină şi căzu în genunchi:

— Iată-mă-s, Doamne, ce păcătos sunt. Aştept să mă războiesc cu cine ştie ce ispite, pe când ispitele mari sunt în mine. Tu, Doamne, cele bune ni le dai pururi nouă. Dă-mi mie, nevrednicului o inimă bună, să rabde toate, ale mele şi ale celor din jurul meu!

Marile cetăţi au căzut nu din pricina duşmanilor din afară de care ştiau a se apăra, ci mai cu seamă de cei dinăuntru, ascunşi, care-s adevărata primejdie.