Interferenţe şi reverberaţii istorice

1848 - 1878 - 1918 - 1948
1923 - 2003
&
106 - 113 - 117

sub semn aniversar

Andrei Mureşanu 2016
Împăratul Traian 2017
Unirea cea Mare 2018

În anul 2016, când s-au împlinit 200 de ani de la naşterea lui Andrei Mureşanu (16 XI 1816 - 16 XI 2016), sărbătoarea naţională de 1 Decembrie închinată zilei de 1 Decembrie 1918 a cunoscut noi valenţe ale identificării devenirii noastre româneşti, când imnul naţional „Deşteaptă-te, Române” născut în vâltoarea revoluţiei de la 1848 a aprins mai mult sentimentul de patriotism la Români!
La 1848, firul revoluţiei a cuprins în special Transilvania, unde alături de problematica socială s-a pus în evidenţă problematica naţională, întrucât deşi Românii erau cei mai vechi şi mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei, nu se bucurau de drepturi egale cu cele trei naţiuni privilegiate: ungurii, saşii şi secuii.
Românii, natural se vor afla pe baricada austriecilor germanofoni aliaţi cu saşii germanofoni, pentru a evita înglobarea Transilvaniei în Ungaria.
Centrul revoluţiei Românilor din Transilvania a fost Blajul, unde se va afla Comandamentul, Statul-major fiind format din preoţii ieşiţi de pe băncile Seminarului Greco-Catolic, având ca preşedinte pe Simion Bărnuţiu iar ca secretari pe George Bariţiu şi Alexandru Papiu-Ilarian, toţi absolvenţi ai Seminarului Greco-Catolic din Blaj, tustrei fii de preoţi greco-catolici! De pe băncile aceluiaşi seminar greco-catolic va ieşi şi Andrei Mureşanu, care va fi autorul celui mai clocotitor imn al libertăţii naţionale.
Acelaşi imn va fi intonat şi de armata română participantă la războiul de independenţă, când mulţi români ardeleni au luptat ca şi voluntari, război început la 1877şi terminat la 1878, când la Congresul de pace de la Berlin a fost recunoscută independenţa României. Această independenţă n-ar fi fost posibilă fără existenţa monarhiei, primul rege, Carol I preluând personal comanda, armata rusă aliată în acel război fiind subordonată înaltului comandament român!
De asemeni acel suflu patriotic puternic, care a mobilizat Românii în acel război a fost cel înfiltrat de Şcolile Blajului, ai căror emisari au adus în Principate şi nu numai voinţa de emancipare şi de aliniere la marile idealuri şi valori europene.
La 30 de ani de la revoluţia Românilor de la 1848, la 1878, la finele războiului pentru independenţă, marele poet român, Vasile Alecsandri va câştiga premiul latinităţii la Montpellier în Franţa, unde au participat circa 150 de poeţi din toate ţările de expresie latinofonă. Poezia „Cântecul Gintei Latine” scrisă de Vasile Alecsandri, în care toate cuvintele aveau originea latină era „Un Răsunet” la imnul scris de Andrei Mureşanu „Deşteaptă-te, Române” (Un Răsunet), în care Andrei Mureşanu spune: „Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman”. Precum tot „Un Răsunet” va fi „Deşteaptă-te, Române” la poezia „Hora Ardealului” scrisă de Vasile Alecsandri, în care autorul spune: „Ardelean, copil de munte / Ia ridică-a ta frunte / Şi te-nsuflă de mândrie / Că eşti fiu de Românie”. Era acel Vasile Alecsandri, ce a scris „Imnul Regal”, care va fi imnul naţional până la venirea comunismului.
Dar ca un imn popular se impune „Deşteaptă-te, Române”, a lui Andrei Mureşanu în 1918, când atât la Chişinău, Cernăuţi şi Alba-Iulia, în acordurile acestui imn al deşteptării, Românii aflaţi sub ocupaţie străină între Nistru şi Tisa au decis să fie împreună în fruntariile străvechi ale Daciei străbune!
Când regele tuturor Românilor, Ferdinand I Întregitorul s-a ţinut de cuvânt, spunând la urcarea pe tron: „Voi domni ca un adevărat Român!” Şi ca un adevărat Român a împlinit voia celui ce a înfăptuit pentru prima dată Unirea tuturor Românilor, marele voievod, Mihai Vodă Viteazul, care după ce înfăptui Unirea celor Trei Ţări Române a spus: „Poht-am ce-am pohtit!”
„Preoţi cu crucea-n frunte / Căci oastea e creştină!” Aşa sună primul vers din ultima strofă din Imnul Naţional „Deşteaptă-te, Române!”
„Nihil Sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu). Aşa sună deviza monarhiei române!
Biserica şi Monarhia, Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică din România, ambele fiind Biserici Naţionale, fapt stipulat în Constituţia din 1923, Constituţia, cel mai înalt act normativ, promulgat de regele întregitor, Ferdinand, care a prins pe pieptul primului patriarh român, Miron Cristea şi pe pieptul primului cardinal român, Iuliu Hossu, cea mai înaltă distincţie românească, „Steaua României”.
Dar în 1948, la 100 de ani de la revoluţia din Transilvania de la 1848, când Comandamentul Revoluţiei se afla la Blaj, în centrul Bisericii Greco-Catolice, care l-a propulsat pe Andrei Mureşanu, Biserica Greco-Catolică a fost suprimată printr-un decret comunist emis la 1 decembrie 1948, decretul 358! Asta era recunoştinţa adusă actului de la 1 Decembrie 1918?! Era un act criminal comunist impus de Rusia comunistă în 1948, spre a şterge din memoria poporului român acel bastion al românismului regenerator! Însuşi acel termen de românism s-a născut la Blaj, apărut pentru prima dată pe ornicul (ceas de buzunar) lui George Bariţiu, unul din cei doi secretari ai Înaltului Comandament Revoluţionar, cel ce a scos primul ziar românesc „Foaie pentru Minte, Inimă şi Literatură”, cel care va deveni preşedinte al Academiei Române!
Anul 1948, anul suprimării glorioasei şi martirizatei Biserici Greco-Catolice din România era precedat de anul 1947, când a fost suprimată Monarhia din România! Ambele suprimări având loc în „luna cadourilor”, în luna decembrie, respectiv la 30 decembrie 1947 Monarhia iar la 1 decembrie 1948 Biserica Greco-Catolică din România!
În anul 1948, Imnul Regal şi imnul Popular („Deşteaptă-te, Române”) au fost înlocuite cu Imnul Republicii Populare Române, care spunea: „Puternică, liberă, pe soartă stăpână / Trăiască Republica Populară Română”. Cât de „puternică” o fi fost Ţara, condusă când din umbră, când pe faţă, de „fratele de la Răsărit”, e uşor de înţeles, în sens opus. Dar „liberă, pe soartă stăpână” suna de-a dreptul ridicol. Cum puteai fi liber, stăpân, când însăşi limba română, limba poporului român, fiica limbii latine, precum italiana, franceza, spaniola, portugheza, era supusă „transformărilor revoluţionare”?
Era alungat din dulcea noastră limbă românească î din a (â), nemaifiind români ci romini! Nu mai erau de acord comuniştii romini cu ceea ce a spus atât de clar, Andrei Mureşanu: „Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman”, mistificându-se însăşi etnogeneza noastră românească rezultată din simbioza daco-romană, fapt probat de cei trei titani ai istoriografiei române Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, A. D. Xenopol, pix-ul, pana, care a scris adevărata istorie a devenirii noastre româneşti! Alături de alte nume sonore, care nu au promovat diletantismul ci deontologia profesională fiind priviţi cu multă admiraţie chiar şi de inamicii existenţei noastre româneşti.
1848-1878 - treizeci de ani; 1918-1948 - treizeci de ani!
În prima perioadă de treizeci de ani se aducea un omagiu! (1848-1878).
În a doua perioadă de treizeci de ani se aducea un afront! (1918-1948).
1848-1918 - şaptezeci de ani; 1923-2003 - optzeci de ani!
În prima perioadă de şaptezeci de ani se aducea un omagiu! (1848-1918).
În a doua perioadă de optzeci de ani se aducea un afront! (1923-2003).
Constituţia din 1923 prevedea drepturi egale pentru cele două Biserici Româneşti: Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică din România.
Constituţia din 2003 nu mai prevedea aceleaşi drepturi, în care în mod paradoxal în articolul 12, alineat 3 spunea că: , scris de Andrei Mureşanu, greco-catolic şi pus pe muzică de Anton Pann, ortodox. Deci imnul naţional răsună din cei doi plămâni româneşti: greco-catolic şi ortodox.
În cazul, în care unul din cei doi plămâni suferă, suferă întreaga respiraţie naţională!
Oare Andrei Mureşanu îşi doarme liniştit somnul etern, când ştie că Biserica sa Greco-Catolică a fost supusă unui genocid confesional la 100 de ani de la revoluţia de la 1848, când crease acea maiestuoasă Marseieză românească, care să deştepte Românul „din somnul cel de moarte”?
Oare putem să privim spre un viitor liniştit când ignorăm trecutul?
Măcar în al 12-lea ceas să se facă dreptate! Spre a nu fi judecaţi apoi de generaţiile viitoare, care vor dori să cunoască adevărul prin care să fie întronată dreptatea. DA, dreptate şi adevăr!
Fiindcă după cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea, cea mai proeminentă personalitate a secolului XX şi a începutului secolului XXI: „Adevărul te face liber”. Şi tot el spunea: „Din dreptatea pentru fiecare, se naşte pacea pentru toţi!”
Aceste sentinţe morale, aceste maxime aparţineau primului papă, care a vizitat România şi poporul român, care printr-o fericită coincidenţă avea originea română din acei păstori valahi (români) stabiliţi în secolele XVI şi XVII, în sudul Poloniei, la poalele munţilor Beskizi (Carpaţii Polonezi), unde au creat circa 500 de sate româneşti, străbunicul papei, Bartolomej Vojtyla (Bartolomeu Voitilă) fiind judele comunităţii româneşti.
În zilele de 7-8-9 mai 1999, în pragul secolului XXI, Papa Ioan Paul al II-lea, aflat la Bucureşti în vizită ecumenică a spus că România este „o iradiere a culturii Romei”, fiind o ţară latină, în care creatorul latinităţii a fost împăratul Traian!
Elanul patriotic al Imnului Naţional „Deşteaptă-te, Române” a fost alimentat de ideea de latinitate, Andrei Mureşanu subliniind nobila origine latină a poporului român, zicând: „Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman / Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală un nume, / Triumfător în lupte, un nume de Traian.”
La revoluţia de la 1848, în Blaj, în Mica Romă, era expus portretul împăratului Traian pe pereţii catedralei mitropolitane greco-catolice, Blajul fiind sediul statului major al Comandamentului Revoluţiei Române din Transilvania, având drept preşedinte pe Simion Bărnuţiu iar ca secretar pe George Bariţiu şi Alexandru Papiu Ilarian, tustrei absolvenţi ai prestigiosului Seminar Greco-Catolic din Blaj, tustrei fii de preoţi greco-catolici.
În anul 2017, când se împlinesc 1900 de ani de la trecerea în eternitate a creatorului latinităţii noastre, Ulpius Nerva Trajanus, împăratul Traian (9 august 117 - 9 august 2017), se încheie perioada de comemorare a latinităţii noastre, începută în anul 2006 (106 - 2006), reprezentând intrarea în latinitate a poporului român prin transormarea Daciei în provincie romană a Imperiului roman şi continuată în anul 2013 (12 mai 113 - 12 mai 2013), reprezentând înălţarea Columnei lui Traian la Roma, certificatul de naştere al poporului român precum pe drept cuvânt au numit marii noştri istorici acest monument, ce stă mărturie devenirii noastre româneşti ca şi popor latin la sânul matern al cetăţii cetăţilor, ROMA = AMOR.
Acest amor, această iubire de patrie trebuie transmis generaţiilor viitoare spre gloria, libertatea, demnitatea şi unitatea întregului spaţiu românesc!
De fapt, Sextil Puşcariu, preşedinte al Frăţiei Ortodoxe Române, a subliniat acest aport al ideii latinităţii în deşteptarea mândriei naţionale la Români remarcând personalitatea Împăratului Traian, părintele latinităţii poporului român, făcând România „să simtă fiorii mândriei naţionale la singura rostire a cuvântului Traian”.
Ideea de latinitate, baza şi suportul întru conştiinţa noastră de români a condus în mod categoric la crearea statului naţional unitar român în anul sfânt 1918!
Anul 2018, care încununează seria anilor jubiliari ai devenirii noastre, să-l aşteptăm toţi românii sub semnul chemării de la 1848: „Libertate, egalitate, fraternitate”, în care cele două Biserici Româneşti: Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică din România să se bucure de libertate în mod egal într-o reală şi sinceră fraternitate!
Anul 2018, când se împlinesc 12 ani de la anul jubileului latinităţii noastre, 2006, va fi anul când Spania, locul de naştere al împăratului Traian (Italica = Sevilla), va comemora centenarul Constituţiei (1918-2018). Aşadar, împăratul Traian, fiu al Hispaniei latine şi părinte al Daciei latine va fi liantul celor două comemorări din România şi Spania din anul sfânt 1918!
România reprezintă extremitatea de est a latinităţii în Europa iar Spania reprezintă extremitatea de vest a latinităţii în Europa.
Marele istoric Nicolae Iorga, luceafărul istoriografiei române va scrie în „Neamul Românesc” la pagina 136: „Copil al Romei, cu fraţii la celălalt capăt al Europei şi cu străini de noi în toate părţile. Şi iată, suntem tot acasă!”
Şi am rămas acasă în spaţiul nostru străbun de la Nistru pân’ la Tisa ca fii ai cetăţii ROMA, al cărei nume l-am moştenit în numele nostru de ROMÂN şi de ROMÂNIA, care în 1918 a apărut pe harta Europei pe întreg întinsul românesc străbun, cu ajutorul lui Dumnezeu, după cum a spus prezentatorul Proclamaţiei Marii Uniri de la Alba-Iulia, dr. Iuliu Hossu: „Marea Unire s-a făcut la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, când Dumnezeu, judecând ca un atotputernic, a şters nedreptăţile veacurilor şi a restabilit dreptatea imanentă. Biruinţa acestui neam a fost biruinţa lui Dumnezeu.”

Liviu-Simion Pop
Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]