Învăţământ
|
Anul acesta, pe 5 octombrie, la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița, de „Ziua Mondială a Educației” a avut loc o manifestare mai deosebită desfășurată sub genericul „Gala Educației”, manifestare... |
În contextul globalizării, studiile dedicate comunicării interculturale au dobândit o relevanţă teoretică indiscutabilă şi o însemnătate aplicativă tot mai evidentă. Ele abordează într-o manieră... |
|
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a participat, marţi, la deschiderea anului iniversitar în „oraşul academicienilor”.
„De 19 ani, aici ființează Extensia Facultății de Psihologie și... |
Universitatea “Babeș-Bolyai”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Extensia Năsăud, a deschis oficial anul universitar 2016-2017.
Cei 115 studenți din anul I de studiu ai Extensiei... |
|
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud, în cadrul programului de Centre de Tineret, alături de Colegiul Naţional Andrei Mureşanu şi Colegiul Naţional Liviu Rebreanu desfăşoară, în... |
Anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, elevii înscrisi la cercurile de la Clubul Copiilor din Năsăud au avut parte de o activitate festivă desfășurată în data de 30 septembrie 2016 în incinta... |
|
Ziua Internațională a Educației a fost stabilită de UNESCO pe data 5 octombrie. În România, printr-un ordin de ministru al Educației Naționale și Cercetării, în care a fost stabilită structura... |
Ajuns „în toamna vieţii”, după cum însuşi autorul declară, profesorul Vasile Nicoară, care şi-a dedicat 40 de ani din viaţă învăţământului, aduce în faţa cititorilor, la marcarea vârstei de 68 ani, o... |
|
Vicepreşdintele Consiliului Judeţean, Ioan Ţintean, a răspuns invitației conducerii Universității Tehnice Cluj-Napoca, de a participa la festivitatea de deschidere a noului an universitar de la... |
Proiectul educaţional internaţional Erasmus+ KA2 Parteneriat Strategic între şcoli, al Liceului Teoretic Solomon-Haliţă Sîngeorz-Băi, a derulat a doua mobilitate de proiect în Polonia. Delegaţia... |
|
Universitatea “Babeș-Bolyai”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Extensia Năsăud, va organiza deschiderea festivă a anului universitar 2016-2017, marți -4 octombrie 2016, ora 14.00,... |
Cariera didactică, asemenea oricărei cariere, implică un proces de formare şi dezvoltare a competenţelor, o formare specializată, realizată atât în cadrul organizaţiei, cât şi în ansamblul mediului... |
|
În cadrul parteneriatului dintre Muzeul „Cuibul visurilor” şi Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”, din Maieru, joi, clasa a X-a B „Turism”, condusă de prof. Florentina Buricea, a efectuat o vizită de... |
Olandezii nu sunt la primul proiect de acest gen în România, iar parteneriatul cu Asociația Comunitarium este un prim pas la creșterea calității unităților de învățământ din mediul rural. |
|
...Pentru că este nevoie de mai multă cunoaștere a specificului cultural al diferitelor etnii conlocuitoare și mai multă promovare a identității culturale;
...Pentru că educația interculturală... |
Colectivul de cadre didactice de la Clubul Copiilor Năsăud invită comunitatea locală să participe la Deschiderea festivă a activităților anului școlar 2016-2017, deschidere care va avea loc în... |
|
Cadrele didactice care au suportat nedreptăţi salariale în perioada 2008-2011 pot să-şi solicite banii cuveniţi, care sunt deja alocaţi în conturile şcolilor. Inspectorul şcolar general Camelia... |
Inspectorul şcolar general Camelia Tabără crede că programul „Şcoală după şcoală” trebuie reaşezat, exact în litera şi spiritul Ordinului de ministru 5349/2011. |
|
Inspectorul şcolar general Camelia Tabără consideră că organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar reprezintă „un... |
Inspectorul şcolar general adjunct, Deak Zoltan, a mulţumit, în cadrul unei conferinţe de presă, primarilor care au înţeles că investiţia în educaţie este nu doar necesară, ci şi importantă pentru... |
|
În perioada februarie – septembrie 2016, mişcarea personalului didactic în Bistriţa-Năsăud a implicat aproape un sfert din posturile din sistemul de învăţământ. Practic, din cele aproximativ 4000 de... |
La nivelul judeţului nostru, duin cele 422 de imobile în care funcţionează grădiniţe şi şcoli, aproximativ 75 % au primit autorizaţii din partea Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, multe... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 7 al „Revistei ilustrate”, „foaie enciclopedică literară lunară” (an. I, din iulie 1898),...
Comentarii
Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud: Pensia, pe înțelesul tuturor
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Unele povești nu se scriu în cărți. Se scriu în vieți
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
David Dorian, sărbătorit la 60 de ani, în prezenţa colegilor bibliotecari şi scriitori
Joasza peter -
Joi, 13:45
David Dorian apare ca un patron în această fotografie aniversară .
Aniversări
Astăzi, doamna Matilda Pascal Cojocărița își aniversează ziua de naștere.
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele DANIEL BOGDAN, preot la Parohia Ortodoxă Română Unirea 2 Bistrița.
Preacucernice părinte Cristian Ciobanu, preot paroh la Biserica Ortodoxă cu Hramul ˮSfinṭilor Andronic si Atanasia“ din Nicosia!












































