Învățătoarea Liuța Zăgreanu de la Şcoala Gimnazială "Grigore Silaşi" Beclean, un reper pentru învăţământul bistriţean

Doamna învățătoare Liuța Zăgreanu s-a născut în 14 ianuarie 1956. Are o vechime de 43 de ani în învățământ, din care 18 ani a funcționat ca educatoare și 25 ani ca învățătoare, de mare prestigiu.

         Și-a început activitatea la Feleac, comuna Nușeni, unde a lucrat 1 an, apoi la Parva, după care s-a transferat la Școala Generală Beclean ca învățătoare, de unde s-a și pensionat.

         A publicat câteva cărți:

• ”Flori de păpădie” Editura ”Dimitres”, în 2002
• ”Licuricii din palmă”, Editura ”Nova Didactica”, 2005
• ”4 ani într-o poveste”, Editura ”Macarie”, 2006 și
• ”Oracolul din ghiozdan”, Editura ”Nova Didactica”, 2010

         Conviețuiește în bună înțelegere cu prestigiosul profesor și scriitor Radu Zăgreanu, care are publicate 5 cărți.

         Au doi copii, fiica Maria Silvana căsătorită Kulyk, ilustrator /designer, care locuiește în Chilliwak provincia British Columbia, Canada și fiul Radu Iustinian Zăgreanu, doctor în arheologie, care lucrează la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Bistrița, unde și locuiește împreună cu soția lui,  Cristiana, fiind toți oameni de mare valoare, respectați în societate.

         Liuța este și o bunică iubitoare și implicată. Am colaborat foarte bine cu ea cât am fost la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și în continuare și de aceea am considerat că merită să-i menționez roadele.

         Am cunoscut-o la Școala Generală din Parva, la preinspecția de Gradul II. Era tânără, frumoasă, cu un chip angelic și avea un zâmbet primitor. Am ajuns greu până acolo că nu era asfalt, iar autobuzul mergea agale! Dar m-am bucurat că am întâlnit o învățătoare, la care succesul s-a obținut prin disciplină, competență și organizare. M-a impresionat felul în care și-a structurat conținuturile lecțiilor atât la lecțiile din  învățământul preșcolar cât și la cele din ciclul primar, modul în care le-a transmis micilor preșcolari și școlari precum și căldura cu care îi ocrotea. Cu trecerea timpului s-a transferat la Școala Generală din Beclean, unde și-a desăvârșit menirea cu aceeași seriozitate și profesionalism. Puteam să jur că va ajunge un reper și nu m-am înșelat.

                 S-a menționat acest fapt și în cartea ”Licuricii din palmă”, din 2005, scrisă pentru o generație care pășea cu sfială primii pași de școală, carte din care voi cita un crâmpei: 

Licuricii din palmă

         Cât de minunaţi sunt licuricii verii! Cât de fermecătoare este lumina lor! Cât de suav sclipesc ei în nopţile estivale!

         Cu aceste mărunte vietăţi i-am comparat, pe actualii mei elevii din clasa a III-a B, atunci când ei au păşit pragul clasei I. Nu am greşit deloc. Au fost minunaţi, gingaşi, nerăbdători.

         I-am îndrăgit încă înainte de a-i cunoaşte pe toţi. Mă încânta numele lor, mă fermeca dorinţa lor grăbită de a veni la şcoală, bucuria provocată de noul lor statut de şcolari. Îi simţeam pendulând permanent între sinceritate şi naivitate. Aproape că nu le găseam nici un cusur. Mă uimeau cu afişata lor pornire de a şti totul. Absorbeau orice informaţie, ca un burete al cunoaşterii întrebările lor cădeau asupra mea ca un bombardament interogativ, care, deşi te mistuia, te fortifica în acelaşi timp, te încărca de elanul necesar depăşirii oricărui obstacol.

         „Licuricii” mei au început anul şcolar fericiţi, inocenţi, curioşi, zvăpăiaţi, nerăbdători, fantastici, dar totodată fragili şi vulnerabili. Nimic nu a fost greu pentru ei: învăţarea literelor, deprinderea socotitului. Totul s-a făcut uşor, cu plăcere şi cu entuziasm. În „palma” mea ei se simţeam fericiţi, fără griji, liberi de a fi sinceri. Eu parcă începusem o altă viaţă, mă lăsam contaminată de „zborul” lor. Uneori mă mai nelinişteau unele întrebări. Cum vor evolua ei? Ce destin îi aşteaptă? Aceste incertitudini aveau să dispară treptat.

         Ocrotiţi şi stimulaţi, „licuricii” din palma mea, au început să se „încarce” cu lumina celor învăţate. Printre cuvinte şi cifre, ei luminează acum cu adevărat.

         Doresc să creionez în paginile acestei cărţi acea imagine unică a începutului de şcolar al fiecărui „ licurici” când sinceritatea, naivitatea şi entuziasmul lor îmi invadau sufletul şi bucuria cunoaşterii reciproce era imensă. Timpul acela a născut porecle de basm şi întâmplări memorabile. Împreună cu „licuricii” mei am intrat atunci într-o frumoasă poveste, care nu pornea de la „a fost odată ca niciodată”, ci de la versul blagian „orice-nceput se vrea vrăjit”.

înv. Liuţa Zăgreanu

         Iată cum apreciază această carte scriitorul Olimpiu Nușfelean:

         ”Licuricii din palmă pot fi socotiți tot atât de bine florile din suflet. Florile din sufletul învățătoarei. În ocrotirea celei de a doua mămici – care nu este aproape niciodată o mamă vitregă – ei dobândesc tot mai multă lumină, învingând noaptea neștiinței. Cresc în inima învățătoarei ca niște flori inimitabile, într-un loc tainic și sigur, asemeni căruia nu multe vei întâlni în geografia lumii de-a lungul periplului vieții. Și de fapt nu vei putea ști niciodată care este vaza de drag pentru celălalt – inima învățătoarei sau inima copilului.

         Să-ți cunoști, însă, elevii cum îi cunoaște d-na Liuța Zăgrean e aproape incredibil și extraordinar!

         Identificarea individualităților acestora trece de clasificările didactice ale teoriei inteligențelor multiple. Iar efectul de învățare câștigat printr-o asemenea înțelegere dintre dascăl și elev se înscrie între cele mai ambițioase și frumoase deziderate ale reformei din învățământ”.

         Iar doamna Noreta Purcar, fost inspector școlar pentru învățământul primar la Inspectoratul Școlar al județului Bistrița-Năsăud menționa următoarele cu privire la această carte:

         ”Pe traseul devenirii noastre umane și intelectuale, învățătorul are o importanță deosebită. Multe întâmplări se pot uita, multe rămân încețoșate în negura amintirilor, dar prima zi de școală rămâne mereu vie și luminează atât în mintea cât și în sufletul fiecăruia dintre noi. Școlarul din clasa I așexat cuminte în bancă, colpleșit de importanța și unicitatea momentului, trăiește clipe de emoție, care-i vor marca întreaga viață de școlar,și mai târziu, chiar de adult. Este momentul întâlnirii cu o persoană specială, care știe că ʹpentru a fi Om atâtea sunt necesareʹ – vorba lui Geo Bozga - și care, cu răbdare, înțelegere, măiestrie și dragoste va dăltui cele mai însemnate componente ale profilului nobil al omului.

         Doamna învățătoare Liuța Zăgreanu este un dascăl care dovedește că în această profesie nu poți trăi bucurii dacă nu te apropii de copii cu emoție, cu sinceră și caldă afecțiune, dacă nu te consideri un părinte spiritual al fiecăruia, dacă nu-i convingi în fiecare clipă că sunt importanți și speciali pentru tine.

         ʹLicuricii din palmăʹ este dovada vie a interesului și dăruirii doamnei învățătoare pentru această meserie plină de farmec.

      texte preluat din volumul „Licuricii din palmă” de Liuţa Zăgreanu

Editura „NOVA DIDACTICA” – 2005

Casa Corpului Didactic al județului Bistrița-Năsăud

ISBN-973-87059-6-7

***

            Iar despre cartea ”Oracolul din ghiozdan” publicată în anul 2010 la Editura ”Nova Didactica”, valorosul profesor și scriitor Cornel Cotuțiu scrie în prefață următoarele:

         E o carte ieșită din comun. Dar ieșită din candoare, sinceritate, din putința de a folosi cuvintele și din dragostea unui om matur pentru copii și vocația pentru profesia pe care și-a asumat-o.

         E o onoare, ca o dascăliță de așa anvergură să îți ceară să-i  prefațezi o carte.

         Deschideți cartea și veți recunoaște îndată că e o carte adorabilă. Lectura ei e prilej de încântare. E o terapie de suflet și spirit pentru pesimiști, blazați, supărați, mânioși, neguroși.

         10 este o cifră biblică, iar oracolul ține de o profeție greco-latină. Așa,- titlul cărții ar putea să fie semnul ieșirii din contingentul socio-politic și moral al vremii de acum.

         Nu. Lectura cărții duce la concluzia că acești ” Gâgâlici”  ai doamnei învățătoare Liuța Zăgreanu au un discernământ uimitor, înfășurat însă în candoarea și lumina vărstei.

         Cartea aceasta e și o propunere adulților:

         Educația adevărată presupune coexistența a doi factori: întrebarea și răspunsul. În funcție de ele, tânărul vlăstar se va ridica spre soare.

         Cartea aceasta îmi confirmă încă o dată că dascălul este dascăl până la capătul zilei și al zilelor, fie că plouă sau ninge, fie că e la câmp sau în drumeție.

         În cuvântul său introductiv, Doamna învățătoate Liuța Zăgreanu încheie cu certitudinea că, peste ani, acești copii se vor emoționa ” amintindu-și cu drag de un timp al fericirii și al viselor posibile”. Eu adaug: Își vor aminti cu drag, până la capărul zilelor, de învățătoarea lor. Adică îi vor simți prezența tot timpul. Aceasta e marea șansă pe care o au elevii și, deopotrivă, dascălii adevărați.

                                                                                     Cornel Cotuțiu