Ioan Seni: Istoria, de vreo 30 de ani, trăieşte o dramă. Pe vremuri, elitele politice erau şi elitele intelectuale ale ţării

         Rep.: - La mulţi ani pentru cei 75 de ani. În luna februarie a anului trecut  a avut loc Adunarea Generală ASTRA Năsăud, la fel ca în ultimii 30 de ani. Cred că a fost ultimul eveniment organizat pentru că, pe urmă, a venit virusul peste noi.

         Ioan Seni: - Da, a fost un eveniment elegant, la fel ca şi celelalte evenimente ale Adunării Generale Anuale, la care am avut invitaţi de seamă – preşedintele Senatului UBB din Cluj, profesorul universitar Mircea Gelu Buta, reprezentanţi din ţară, din judeţul nostru, lumea care iubeşte Năsăudul cu ce are el mai frumos: tradiţiile, academicienii care aduc o faimă meritată şcolilor la care s-au pregătit. Sigur, această faimă trebuie dusă mai departe de generaţiile care urmează, tineretul având obligaţia să cunoască această istorie pentru a se putea mândri că vin dintr-un ţinut atât de interesant, atât de plăcut, atât de solid cultural. Ei trebuie să menţină ştacheta cunoaşterii, a sensibilităţii, cât mai sus. Academicienii au fost şcoliţi în şcolile năsăudene, în gimnaziul grăniceresc. A fost o perioadă când erau mai mulţi, veneau cu doctorate luate la Viena, la Munchen, la Budapesta. Ei lucrau la Liceul Coşbuc, erau obligaţi să lucreze acolo pentru că între fondurile grănicereşti - care-i susţineau atât în liceu, cât şi la universităţile străine – exista un contract; şi anume că,  după terminarea studiilor, vor veni să lucreze o perioadă de timp în orăşelul din care au pornit şi unde s-au şcolit. A fost o politică bună care astăzi nu se mai practică. Astăzi, dacă pregătim şi reuşim să aducem la standarde foarte înalte un tânăr năsăudean ori îl ia Clujul, ori îl ia Bucureştiul, ori îl iau străinii şi rămâne mai puţin la Năsăud. Acum sunt obligaţi să plece pentru că Năsăudul, acest orăşel micuţ, nu le poate oferi nicio şansă pentru a trăi o viaţă decentă, să-şi întemeieze o familie. Rămânem noi, cei în vârstă, care suntem obişnuiţi cu starea de lucruri existente – o agricultură de subzistenţă,  câteva meserii, chiar dacă sunt de ordinul zecilor, sutelor, avem câteva întreprinderi care merg. Mai sunt şcolile năsăudene, dar, totuşi, în perspectivă, poate că, administraţia tânără de acum şi cea care va urma, vor găsi locuri de muncă, vor găsi condiţii pentru a crea condiţii pentru ca tinerii să rămână în zona noastră.

         Rep: - Spuneaţi că Năsăudului nu prea are facilităţi pentru tineri. Dumneavoastră aţi stat o viaţă în Năsăud, aţi preferat să rămâneţi acolo. Aţi regretat vreodată că nu aţi plecat în altă parte?

         Ioan Seni: - Nu, nu aş pleca nici acum, nu am plecat nici cânt am fost tânăr, deşi am avut posibilităţi, după terminarea facultăţii puteam merge oriunde. Dar, noi am fost o familie de şase copii, am ţinut unii la alţii, părinţii noştri aveau gospodărie, iar nouă ne-a plăcut să ne implicăm, să fim importanţi în această gospodărie agricolă. Apoi, faptul că mi-am ales o meserie s-a datorat faptului că statul, atât cât a fost de comunist în copilăria mea, a pus preţ pe şcoală, iar dascălii mei, începând cu clasa a III-a, a IV-a, când „m-au ghicit” că aş putea face faţă pretenţiilor şcolare, veneau mai des pe la noi pe acasă, pe la părinţii mei, pe care i-au îndemnat să mă dea mai departe la şcoală, dacă îmi place şcoala. Ei au avut garanţia că mie îmi place cartea. Aşa era, cel mai mare să facă şcoală. Niciun frate de-al meu nu a mai rămas în zona Rebrişoara – Gersa, părinţii au fost nevoiţi să vândă pământurile pe care le aveau şi ne-am mutat la Năsăud. Astăzi, fiecare dintre noi trăim după o meserie, o profesie pe care ne-am făcut-o la timpul potrivit.

         Rep.: - Din multitudinea de materii aţi ales istoria.  De ce istoria?

         Ioan Seni: - Mi-a plăcut dirigintele, care era profesor de istorie. Deşi era perioada comunistă când am făcut noi liceul, el a avut dexteritatea de a strecura printre cele spuse de domnia sa şi alte alternative, adică ne determina să fim curioşi, ne determina să căutăm biblioteca să luăm cărţi, să ne edificăm, să punem întrebări. Într-un fel, m-a obligat să fiu atent la profesia pe care urma să mi-o aleg. Şi, mi-am spus că e ceva ce ar putea să-mi placă, pentru că una e să faci un lucru care-ţi place şi altceva să-l faci doar pentru că eşti plătit sau eşti angajat.

         Rep.: - Ce ar trebui să reprezinte pentru fiecare dintre noi istoria, istoria naţională şi istoria locală?

         Ioan Seni: - Istoria astăzi, în 2021, dar cam de vreo 30 de ani încoace, trăieşte o dramă. O istorie am învăţat eu în şcoala elementară, cam pe aceeaşi linie am mers şi în liceu şi la facultate. Ca profesor de istorie, am predat, după ’90, o istorie schimbată dar nu mi-ai lipsit reperele, adică, momentele principale ale istoriei noastre naţionale au rămas fixate. Era un aspect pozitiv. Istoria cronologică te obliga să legi evenimentul de un an, anul respectiv însemna miezul unei epoci şi era un lucru deosebit. În ultimii 30 de ani, se permite ca istoria să fie făcută după părerea unora sau a altora. Adică, eu am această părere, Lucian Boia are altă părere, Patapievici are altă părere. Sigur, dacă nu luăm varianta Academiei Române ne îndepărtăm mult de adevărul istoric şi atunci, ce va face tineretul? Noi am învăţat istoria. O consecinţă a istoriei era iubirea de ţară, de familie, de patrie, de locul unde te-ai născut, unde ai făcut şcoală. Eram sociabili între noi, nu exista atâta duşmănie, atâtea diferenţieri. Acum e greu cu atâtea păreri care derutează, plus aceste televiziuni fiecare cu programul ei şi unde fiecare îşi dă cu părerea. Cititorul sau auditoriul, cei care cumpără cărţi sau urmăresc emisiuni, trebuie să fie foarte-foarte atenţi şi avizaţi – ce urmăresc, cât de corecte şi de valabile sunt părerile lor. Sunt cărţi pe care, după cei ai parcurs 10-15 pagini, le abandonezi pentru că nu-ţi satisface interesul. Există emisiuni despre care crezi că îţi pot spune ceva, dar când vezi că o iau razna, muţi pe un alt canal. Eu, în general, mă retrag pe postul Trinitas, pe TVR 3, acolo unde emisiunile culturale sunt substanţiale  şi în urma cărora rămâi „zidit”, rămâi curajos. Mă gândesc la cât de abuzat este tineretul cu tot felul de curente, cu atâta muzică, încât nici ei nu ştiu dacă să asculte de tata, de mama, să se sfătuiască eu ei. Tinerii nu sunt învăţaţi să-şi facă un rost în viaţă, sunt învăţaţi că totul li se cuvine. În acest fel nu ştiu unde va ajunge România. La ora actuală, educaţia este o problemă.

         Rep.: - Educaţia începe de acasă.

         Ioan Seni: - Eu văd acum că am început reparaţiile la casă. Lipsesc meseriaşii, dacă nu ar fi cei bătrâni, care sunt deja pensionaţi dar se mai pot urca pe o scară, cei tineri nu ştiu. Nu mai sunt şcoli, nu ştiu cu ce se vor îndeletnicii, e treaba lor.

         Rep.: - Pe acest segment profesional, poate, nu mai avem şcoli  de profil.

         Ioan Seni: - Cineva le-a desfiinţat şi nu ştiu... Spiru Haret, ministrul Educaţiei în secolul al XIX-lea, a asigurat României, prin legea lui, Legea învăţământului, lucrători în agricultură, meseriaşi în industrie, servicii, funcţionari pentru toate birourile, intelectuali pentru catedre, tot ce era necesar. Acum, cei 30 de miniştri ai învăţământului, din ultimii 30 de ani, mai mult au desfiinţat şi au creat aceste universităţi care dau atât de multe diplome pe buzunarul părinţilor, dar loc de muncă nu găseşti, indiferent de cât de multe diplome ai avea. Este ceva îngrozitor.

         Rep.: - Poate sunt prea multe diplome şi mai puţine meserii.

         Ioan Seni: - Familia îşi face probleme. Nu ştiu ce e de făcut.

         Rep.: - A fost Ziua Culturii Naţionale, ziua poetului nostru Mihai Eminescu. Dacă în ultimele nouă luni cultura a fost vitregită, pentru că în toate judeţele, la nivel naţional, dacă a fost nevoie de bani, banii s-au luat de la cultură.

         Ioan Seni: - Da, s-a dat pentru sănătate. Într-un fel au fost priorităţi.

         Rep.: - Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în 2018, la ASTRA, a avut un discurs extraordinar pe care l-am ascultat la Năsăud. Dar, în acest an, într-adevăr, Ziua Naţională a Culturii a fost o zi mai neagră.

         Ioan Seni: - A fost, pentru că, această pandemie, neaşteptată de nimeni şi surprinzător de agresivă, sigur, te obligă să stai în casă. Dar, pentru Dumnezeu, de Ziua Culturii, de ziua lui Eminescu, te duci, depui o coroană, asculţi un cuvânt de zidire... Îmi place că acest primar nou, tânăr, a deschis festivităţile cu un cuvânt optimist care mi-a plăcut şi mie şi celorlalţi. Pe urmă, fiecare, dacă a avut ceva de spus, a spus. Fiind Ziua Culturii, s-au depus coroane nu doar la Eminescu ci şi la Veronica Micle. Noi, la Casa de Cultură, avem şi bustul Rebreanu, bustul Păunescu, la toate s-au pus coroane. Conducerea Liceului „Coşbuc” a depus o coroană la bustul lui Coşbuc. Cu toată pandemia, nu a murit nimeni pentru că şi-a făcut datoria. Evenimentul a avut loc cu decenţă, cu masca pe figură, cu păstrarea distanţei...

         Rep.: - Poate la nivel naţional ar fi trebuit să se facă mai multe proiecte, iar colegii din televiziuni şi radio să puncteze mai mult...

         Ioan Seni: - Mi-a plăcut, pe plan naţional, postul Trinitas cu TVR 3 au venit cu cuvântul preşedintelui Academiei şi al academicianului Simion Pop care au adus acel cuvânt de îmbărbătare. Nu ne putem lăsa bătuţi. Întotdeauna s-a găsit un mijloc pentru a rezista, pentru a continua, pentru a face bine. Şi bătrânii, şi tineretul, dacă ne împiedicăm de un virus... E drept că într-un război se moare, se jeleşte, dar se mai şi râde.

         Rep.: - Am fost la mormântul lui Matei Eminescu, fratele poetului, unde s-a rostit şi o rugăciune. Poate puţină lume ştie că la Bistriţa a trăit şi fratele poetului, în casa de pe str. Independenţei, unde, cândva, a fost Casa Corpului Didactic şi unde va fi o casă a manuscriselor, o casă a colecţiilor, unde vor fi foarte multe manuscrise pe care doar Bistriţa le deţine. Trebuie să ne cinstim înaintaşii. Am o carte scoasă de Editura Şcoala Ardeleană – „Eminescu – 100 de poeme alese”. Aş vrea să citesc din această carte o strofă „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, / Tânără mireasă, mamă cu amor!/ Fiii tăi trăiască numai în frăţie / Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,/ Viaţa în vecie, glorii, bucurie,/ Arme cu tărie, suflet românesc, /Vis de vitejie, fală şi mândrie, /Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”. Pornind de aici, vreau să spun că pe 24 ianuarie urmează să ne întâlnim cu toţii la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Bistriţa, fiecare în oraşul lui şi, nu ştiu dacă ne vom da „mână cu mână, cei cu inima română”, pentru că şi în acest an va fi atipic, vom păstra distanţa... Nici nu ştiu dacă vor fi evenimente, dar fiecare putem merge pe rând acolo să înălţăm un gând bun.

         Ioan Seni: - M-aţi provocat cu strofa din „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Eminescu avea 16 ani când a compus această poezie şi se afla la Alba Iulia.  La Alba Iulia i-a auzit cuvântul, la Adunarea ASTREI, pe profesorul Andrei Şaguna. După discursul lui Andrei Şaguna a creat această poezie. El asta a desprins din discurs, ce-i poţi dori României, ce îi dorea Andrei Şaguna României, această libertate, aceste visuri...  Românii erau vai de capul lor, în sensul că erau majoritari dar nu aveau putere în vremurile respective, iar din 1867, când s-a întemeiat dualismul, situaţia a devenit şi mai afurisită. Mă bucur că se poate face o relaţie între Eminescu, Şaguna şi ASTRA. Legat de Unire, fără îndoială că fără unirea principatelor din 1859 nu puteam vorbi de Marea Unire din 1918, nu puteam vorbi de România de astăzi, aşa cum este ea, ciuntită. În 1940, ni s-a luat nordul Bucovinei, Basarabia... Acum suntem două state care vorbim aceeaşi limbă... Dar, nu suntem uniţi. Câte familii mai mici nu sunt dezbinate?

         Rep.: - Vă propun să vorbim despre această familie pe care aţi vizitat-o, românii de peste Prut, dar şi din alte zone. Prin tabăra „La noi, acasă” i-aţi adus aici pe fraţii noştri.

         Ioan Seni: - În anul 1999, eram cu doamna Valeria Peter Predescu, cu inspectorul Lazăr, de la „Răsunetul” era Gavril Moldovan, cu directorul Viorel Moldovan de la Căian, cu domnul Sever Ursa de la Maieru, într-o vizită, invitaţi de cei de la „Limba noastră cea română” din Chişinău. Prima ieşire în afara Chişinăului a fost la Soroca. Am intrat în sală şi am fost aplaudaţi ca cei care vin din Ardeal. Doamna Predescu era îmbrăcată în costumul ei năsăudean. S-a vorbit ceva la microfon în limba rusă. Nu ştia nimeni nimic, dar s-a tradus în română. A aplaudat sala, doamna Valeria a fost invitată pe scenă şi a cântat în aplauzele publicului. A cântat şi alte cântece cu mare drag, a lăsat câteva CD-uri acolo. A fost o treabă minunată. Alte ieşiri peste Prut s-au datorat invitaţiei „Limbii noastre cea română”. Am fost prin biblioteci, prin comunele vecine, în oraşul Chişinău am văzut toate punctele turistice, culturale. A fost ceva minunat. O noapte întreagă am cântat ardeleneşte, moldoveneşte, la ziarul „Flux”. Soţul doamnei Valentina Butnaru, Val Butnaru, este scriitor şi era  directorul ziarului Flux. Am petrecut într-un amestec de Basarabia şi Transilvania. Doamna Valentina m-a chemat şi am conferenţiat jurnaliştilor din Chişinău sub titlul „Basarabia şi Transilvania, două provincii care au avut un destin amar”. Eu am vorbit doar de Transilvania, rămânând ca ei să-şi spună viaţa lor, să-şi spună istoria provinciei lor, după care au urmat peste 24 de ediţii când copiii din Basarabia au fost aduşi şi găzduiţi în judeţul nostru. Primii 15 ani, începând cu anul 1995, au venit câte 40-50. Într-un an, doamna Areta Moşu de la Iaşi nu a avut unde să lase un autocar plin cu copii şi i-a adus tot la Năsăud. Atunci am avut peste 100 de copii care au fost găzduiţi în familii.

         Rep.: - Cea mai frumoasă idee – să vină copiii de la acolo în mijlocul românilor de aici, să simtă atmosfera din Ţara Mamă, în gospodării. Îmi amintesc că de multe ori am stat şi eu de vorbă cu ei, să culeg impresiile lor. Aţi avut în fiecare an aici o bilă albă, ca să spun aşa, pentru că s-au dus cu nişte expresii extraordinare, aţi fost gazde foarte bune.

         Ioan Seni: - Ultimele nouă ediţii era să nu le facem pentru că multă lume a plecat în străinătate, iar acasă au rămas copiii şi bunicii şi nimeni nu se putea lega de un copil oaspete, le era frică să-l găzduiască să nu se întâmple ceva. Dar, ne-a ferit Dumnezeu, n-am avut niciun accident. Dar a intervenit Consiliul Judeţean, domnul Neagoş a făcut acele proiecte finanţabile iar copiii au fost găzduiţi aici, la Bistriţa, într-un an la Gledin, le-a fost asigurată masa, cazarea, iar programul educativ, timp de şapte zile, era stabilit de ASTRA. Tot noi îi însoţeam şi în teritoriu. Au văzut toate casele memoriale de aici. Eu cred că sunt copii din judeţul Bistriţa-Năsăud care n-au văzut ce au văzut copiii din Basarabia.

         Rep.: - Cu siguranţă, mai ales în ultimii ani, aţi făcut un periplu al întregului judeţ, aţi fost inclusiv la Băile Figa, la Herghelia din Beclean.

         Ioan Seni: - Peste tot erau bine primiţi, am avut primari înţelegători şi la Năsăud, şi la Maieru, care i-au cinstit pe oaspeţi.

         Rep.: - Şi cultura, şi distracţia au fost îmbinate pentru ei, pentru a se simţi bine.

         Ioan Seni: - În acest fel cultura se susţine mult mai uşor. Aţi pomenit de Figa. De acolo nu s-ar mai fi dus. Şi pe această cale îi mulţumesc domnului primar Moldovan, şi domnului Cotuţiu, directorului şcolii, domnul Nicula, iar la Maieru, domnului primar Vasile Borş, ori la Lunca Ilvei, domnului Iugan. În biroul domnului Iugan se făcea cenaclu literar. Domnul Iugan recita o strofă iar copiii începeau să cânte, să recite ei din Mateevici. Era ceva de vis. De acolo au primit şi motorină pentru a putea merge mai departe. Când au ajuns la Reghin, toţi copiii au primit câte un instrument. La plecare nu ştiau cum să treacă peste graniţă aceste produse. Am avut noroc cu domnul Uiuiu care le-a dat câte o adeverinţă pentru a putea trece copiii graniţa şi să se bucure de instrumentele primite. Au fost nişte lucruri extraordinare.

         Rep.: - Aţi cunoscut lumea bună a satelor şi oraşelor din Ţinutul năsăudean, şi nu numai, şi aţi reuşit să înfiinţaţi cercuri ale ASTREI aproape în toate comunele din acest ţinut, dar şi în alte zone ale judeţului.

         Ioan Seni: - Da, şi la Cristeştii Ciceului sau la Liceul „Grigore Moisil” din Bistriţa, la Posmuş – la lansarea de carte „Monografia Posmuşului” cu domnul Tutula. Unii mă întreabă ce mai este ASTRA pentru dumneavoastră după ce am predat preşedinţia, după 30 de ani. Este cea mai frumoasă amintire şi de aceea vă spun că îmi amintesc cu drag de cercurile înfiinţate, de lumea bună  a satelor, a oraşelor. Nu-i cunoşteam pe dascălii din vremea respectivă, pe preoţi, pe oamenii buni. ASTRA nu este obligatorie, doar dacă vrei. ASTRA poate funcţiona cu un singur centru la Năsăud. Cine vrea vine de la Rebra, de la Şanţ, de la Sângeorz, se înscrie ca simplu membru şi participă la activităţile ASTREI. Este greu să menţii într-o localitate un grup. Lumea e ciudată. La început păşeşte bine – cum spunea şi Mehedinţi -  românul se apucă greu, dar se lasă foarte uşor. Or, eu m-am ocupat timp de 30 de ani, dar abia acum mă bucur şi văd cât a fost de frumos, mai ales când plecam prin ţară cu delegaţi. Şi nu luam pe oricine, îi luam pe cei care aveau acţiuni foarte bune. Îl luam pe domnul Ursa, dacă putea să vină, dar şi de la Salva, de la Rebrişoara, dar cei mai mulţi au venit de la oraş. În aceste delegaţii vedeam lumea universitarilor care veneau la Adunările ASTREI şi conferenţiau. Ştiau foarte multe lucruri despre ASTRA. Dacă universitarii, academicienii ştiau atât de multe lucruri, de ce studenţii care ies astăzi din universităţi  şi vin să lucreze, la sate sau la oraş, nu se încumetă să întrebe: Este ASTRA? Nu este? Hai să o înfiinţăm! Hai să facem ceva. Nu, stăm şi cobim de pe margine. Răul acolo se extinde unde oamenii buni nu fac nimic.

         Rep.: - Ne mai iubim ţara sau nu?  Ne mai pasă de reperele noastre culturale sau nu? Mai ascultăm de elitele noastre? Sunt multe întrebări.

         Ioan Seni: - Problema este dacă elitele politice sunt şi elite intelectuale. Pentru că pe vremuri, la 1918, la Marea Unire, elitele politice erau elitele intelectuale ale ţării - Vasile Goldiş, care a fost preşedintele ASTREI, sau Andrei Bîrsanu.

         Rep.: - La Mica Unire s-a ţinut cont şi de părerea lui Vasile Alecsandri sau de părerea lui Kogălniceanu.

         Ioan Seni: - Toţi aceştia făceau politică cu bani de acasă, şi Brătenii, şi Kogălniceanu, şi Rosetti....

         Rep.: - Probabil, erau mai înstăriţi....

         Ioan Seni: - Acum s-au înstărit, pentru că cheltuie banii prin Maldive sau în altă parte...

         Rep.: - Vreau să vă mulţumesc pentru cartea coordonată de preşedinta ASTRA Năsăud, Maria Nistor – „112 din starea de urgenţă”, o antologie apărută la o editură prestigioasă, Editura RAO, care adună la un loc gândurile din pandemie ale unor personalităţi din ţară, din domenii vaste, de la cultură, medicină, educaţie, istorie ş.a.m.d. Sunt nume importante, iar alături de ele avem bucuria să fie şi năsăudenii. O felicit pe Maria. Este o preşedintă cu iniţiative frumoase.

         Ioan Seni: - În 8 februarie, când a fost aleasă, i-a rugat pe toţi cei prezenţi în sală care au materiale să le trimită pentru a intra într-un volum şi, iată, s-a ţinut de cuvânt. Cei care nu au trimis sunt în afara volumului.

         Rep: - Sunt experienţe diferite, trăite de cei cu meserii diferite.

         Ioan Seni: - De la elevi de clasa a VIII-a, la clasa a XII-a, studenţi, profesori, universitari, medici. M-am mirat de anturajul elegant al preşedintei...

         Rep: - Probabil că, anumite personalităţi nu ar fi acceptat să publice în antologie dacă nu era şi numele ei. Sunt convins că vom avea proiecte frumoase cu doamna preşedinte. Cum stăm cu volumul „In Honorem – 75 – 30 de ani în slujba ASTREI, coordonat de...

         Ioan Seni: - De profesorul universitar Mircea Gelu Buta şi de dr. Adrian Onofreiu, două nume importante. În momentul în care au venit domniile lor cu o astfel de propunere  n-am putut da înapoi, pentru că şi domnul Onofreiu a scris la revista noastră, este membru de onoare. Domnul Mircea Gelu Buta m-a invitat la acele simpozioane de religie şi medicină. Atunci l-am cunoscut şi am văzut ce personalităţi elegante aduce în judeţul nostru. Apoi a venit la Năsăud şi prin domnia sa au venit şi universitarii clujeni şi altă lume bună, pentru că are nişte relaţii deosebite. Mi-a dat cartea sa la 60 de ani. Este o carte de o măreţie rară. Sunt numai somităţi bucureştene, clujene, ieşene, medicină, oameni mari care pătrund în interiorul religiei, în interiorul medicinei, în interiorul celulei. Legat de carte, la această oră încă mai aştept materiale. Am peste 50 de materiale trimise, şi de la Chişinău, şi de la Sibiu, aştept încă de la domnul Iacob,  de la Cahul, de la Bistriţa, dar încă nu am de la prietenii apropiaţi – domnul Pintea, domnul Ţărmure...

         Rep: - Îşi vor face timp, au fost ocupaţi cu Ziua Culturii Naţionale. I-am dat şi eu de lucru domnului Seni, va fi şi un interviu...

         Ioan Seni: - Aveţi darul de a-l descoase pe om, îl stoarceţi de toate ideile de nu rămâne niciun secret ascuns. Toate ies la iveală pentru că întrebările sunt plăcute şi răspunsurile trebuie să fie pe măsură, dar să fie curate, adevărate, eeea ce s-a întâmplat. Copilăria celor de vârsta mea seamănă, dar are şi anumite particularităţi.

         Rep: - Da, viaţa fiecărui om este unică, nu o poate trăi altcineva...

         Ioan Seni: - Ce are omul de tărit, el trăieşte, şi bucurii, şi necazuri.

         Rep.: - Cum vedeţi, de la onorabila vârstă pe care o aveţi, de 75 de ani, viaţa? Ce este viaţa pentru noi?

         Ioan Seni: - Este un dar de la Dumnezeu, este un dar de care trebuie să ne bucurăm în fiecare zi, să nu ne batem joc de nicio clipă, s-o trăim cu înţelepciune şi cu folos. Şi în folosul nostru şi al familiei, şi al societăţii. În acest fel, viaţa trece frumos, chiar dacă are provocări. Au fost războaie, bunicii, părinţii, au trăit în Primul şi în al Doilea Război Mondial şi au rezistat. Noi avem acum acest război cu un inamic nevăzut şi imprevizibil. Să nu câştigăm bătălşia cu ea? Oricare război a avut victime, răniţi, morţi. Astăzi nu avem? Dacă avem credinţă şi credem în Dumnezeu şi-l luăm ca un sprijin, parcă avem alt curaj, avem altă îndrăzneală. Nu ne propunem ceea ce nu putem  face, nici nu furăm ca să ne îmbogăţim pe seama altora, pentru că această lume, pământul are rezerve şi resurse pentru toată lumea care trăieşte la această oră. Dar aceste resurse nu ajung din cauza celor lacomi. Pe ei îi vedem în jurul nostru şi pe plan internaţional, dar şi la alte nivele. Ne bucurăm de cei care fac miliarde în mod cinstit, pentru că acela plăteşte şi la stat din acele milioane, iar statul poate lua măsuri pe linie de educaţie, de sănătate...

         Rep.: - Să fie puţin umanitar. Să aibă grijă şi de cel de lângă el, de cel care stă în frig, în ger...

         Ioan Seni: - Sigur, şi cel care e afară în frig, în ger, are vina lui. Trebuia să facă ceva. Cred că puţină vină are şi el. Dumnezeu îţi dă dar nu îţi pune în traistă.

         Rep.: - Da, dar mai sunt şi unii mai săraci cu duhul care.... Trebuie să avem grijă de toţi.    Andrei Şaguna spunea în secolul XIX: „Problema Asociaţiunii noastre o caracterizez pre cât de nobilă şi frumoasă şi unică în felul său astăzi în întreaga noastră naţiune, din toate părţile unde se află ea, pre atâta de serioasă şi grea pentru că cere o perseverenţă de fier şi un sacrificiu din inimă”.

         Ioan Seni: - În 2021, avem 140 de ani de la înfiinţarea Despărţământului ASTRA Năsăud şi 160 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii, în 1861.

         Rep: - De unde aveţi atâta energie. Aţi consultat astăzi şi arhiva ziarului „Răsunetul”. Ce vă dă această energie?

         Ioan Seni: - Cred că Dumnezeu are grijă de mine. Sunt lucruri care s-ar pierde. Este un patrimoniu pe care, dacă-l tratezi cu indiferenţă e un mare păcat. Măcar atât să fac cât pot. Adică, pot să scot din ziarul „Răsunetul” ceea ce au scris alţii sau chiar ce am scris eu în 30 de ani. Şi vom pune toate acestea în cartea la care se lucrează. Este ceva excepţional.

         Rep.: - Aveţi cărţile dumneavoastră de istorie şi mai aveţi un dicţionar în care se află toată cultura şi civilizaţia Ţării Năsăudului în care, peste timp, oricine va dori să cunoască lucruri care nu se află pe google, nu se află pe internet, le va găsi doar în acel dicţionar. Vă felicit pentru acest lucru. Un mesaj pentru cititori...

         Ioan Seni: - Să fie încrezători pentru că anul 2021 poate fi şi bun, poate fi şi mai puţin bun. Deocamdată, dacă autorităţile ne ajută cu un vaccin eu sper că e de bun augur, pentru că i-am văzut pe mai marii lumii vaccinându-se, de ce n-am face-o şi noi. Dumnezeu să fie cu poporul român şi cu noi, fiecare. 

Menuţ Maximinian