Ionel Andraşoni:A sosit şi timpul...vremii (Editura Napoca Star,Cluj-Napoca,2010)

Exemplar mi se pare gestul prozatorului Cornel Udrea de-a îngriji şi de-a scoate de sub tipar cărţi ale confraţilor săi aflaţi la răscruce de ani sau de traseeliterare.

Nu e vorba aici de un "transfer" de personalitate artistică,ci mai degrabă de o lectură de editor avizat şi de prefaţator binevoitor,care îl întâmpină pe cititor în pragul cărţii,ca un ghid pofesionist,cu lista criteriilor valorice în faţă.

Este şi cazul recentei apariţii editoriale,cu un titlu ingenios şi "proverbial",A sosit si timpul...vremii, "antologie povestită,poveşti de antologie"semnată de IONEL ANDRAŞONI,un satiriconist de cursă lungă,intrat nu demult în clubul septuagenarilor.

Epigramele antologate sunt tot atâtea puncte de reper dintr-o laborioasă creaţie,întinsă între începuturile,aflate cu câteva decenii în urmă,şi orizontul zilei de azi,fiind sustrase din liniştea şi aşezarea lor în spaţiul unor volume,bine primite de critică,la timpul potrivit,cum sunt Lumea pe dos,Zodia capricornului,Papură în nod,Loc vacant pe arcă ş.a.

Temele mari,sub cupola cărora este ordonată materia selecţiei,Prezumţia de om,Europa şi politichia,Alegeri,Veşnicia ca profesie,Timpuri şi...anotimpuri,demonstrează ceea ce Cornel Udrea numeşte,la Andraşoni,"o viziune consecventă,verificată,asupra existenţei neretuşate".

Inspirată se vădeşte şi ideea de a adăuga paginilor originale ale autorului un capitol suplimentar,Despre Ionel,cu dragoste,cu scopul desluşit de-a aduce la...aniversare gândurile criticilor,dar mai ales pe cele ale confraţilor de epigramă("Nu e cazul să insist,/Că doar nu-s lăudăros,/Eu,poet epigramist,/El,epigramist...frumos"Ioan Pop).

Mai mult decât utile,şi ţinând obligaţiile îngrijitorului,sunt notele biografice,listele apariţiilor editoriale şi în antologii ale genului,precum şi cele ale numeroaselor premii pe care Ionel Andraşoni şi le-a adjudecat la concursurile şi festivalurile din ţară.

Cu un cuvânt,o carte meritată,ivită la momentul potrivit,răsplătitoare şi,aşa cum susţine însuşi autorul,"departe de a fi testamentară",deoarece nutreşte "convingerea neclintită că trăieşti atâta timp cât eşti în viaţă."

Marcel Mureşeanu