Iubire de bufon

Romanul lui David Dorian este poavat cu frecvente descrieri ale naturii, natura fiind o ardoare, dar şi un refugiu în calea sentimentelor năvălitoare. Aceste descrieri, care au o sensibilitate plastică şi denotă un spirit de observaţie ascuţit, au dimensiuni nu numai estetice, dar şi temporale, existenţiale.

Deseori se amestecă tablourile despre natură cu impresiile despre FEMEIE, percepută, închipuită, dorită şi visată pe tot parcursul vieţii. Autorul este plămădit dintr-o iubire eternă, veşnic curgătoare, dragostea fiind minunea şi obsesia existenţei lui.

“Dintre miile de femei cu care imaginaţia mea luase contact, a rămas amărăciunea căutării” David D. Pe acest punct interminabila dragoste, care nu părăseşte trupul sau sufletul, se metamorfozează în sentimentul de iubire de bufon.

Extazul autorului în faţa frumuseţii femeii se întrepătrunde adesea cu o înţelepciune amară, sceptică:

“Nu ştiu nimic, în afară de inutilitatea lucrurilor.”

Romanul de dragoste al lui Dorian David prezintă portrete feminine complexe, în faţa cărora el se închină cu un limbaj expresiv, riguros construit, generator de atmosferă de poem.