La despărțirea de profesorul universitar Valentin Cătinean din Ocnița !

De oameni mari nu a dus lipsa Ocnița, unica noastră Ocniță – niciodată! Numai că, iată, încet , încet cu toții sunt chemați, pe neștiute, în înalturile Cerului la dreapta judecată, la numărarea talanților primiți spre înmulțire de la Dreptul Judecător.
Rătăciți pe cărările vieții, mulți fii de țărani din Ocnița cea fără de seamăn, la fel ca și din toate satele României - mai toate amărâte dar toate semețe și mândre prin credință și prin truda cinstită pe ogorul istovitor dar minunat al acestei lumi – au ajuns prin necontenită muncă să înmulțească talanții primiți la intrarea in această lume, devenind Cineva și însemnând Ceva între și pentru semenii lor! În Ocnița se spune despre cei care ’’fac ceva’’ in viață și ’’ajung cineva’’ în ierarhia socială că sunt binecuvântati de Bunul Dumnezeu!
Unul dintre acești oameni binecuvântați de Bunul Dumnezeu a fost și profesorul universitar Valentin Cătinean. ’’Tinu lui Mălai’’, cum îl alintau cu nesfîrșită bucurie și mândrie sătenii de toate vârstele! S-a născut în plin război – la 23 septembrie 1941 – a copilărit la Ocnița în plină eră stalinistă, și-a petrecut adolescența și tinerețea la liceele din Teaca, Reghin și Tg Mureș, mereu vitregit din cauza originii sale neaoș țărănești din Neam de frunte și a suportat, pe vremea studenției la Cluj Napoca, toate vitregiile specifice înghețului comunist al anilor cincizeci-șaizeci ai seculului trecut.
Plecat din sat după ce prin anul 1961 a câștigat un concurs ’’Cine știe câștigă’’ pe Republică, a parcurs cursurile facultății de istorie filozofie clujene unde a fost remarcat de către marele filozof D.D. Roșca, cel care după absolvirea facultății l-a reținut la catedra de filozofie a Universității. A dobândit cu greu gradele universitare fiind mai mereu în conflict – de idei și de atitudine – cu mai marii vremurilor comuniste. Profesorul Valentin Cătinean a fost un filozof autentic chiar înainte de absolvirea facultății de filozofie! Un bătrân din sat ne-a spus cândva că nu poți fi un Om Mare dacă nu te tragi dintr-o viță de țăran autentic, neaoș, curat și drept ca bradul dar ’’țapăn și fain ca stejarul’’ ! Avea dreptate moșul acela. Valentin Cătinean a fost un mare filozof, un țăran brav și mai ales un om ’’țapăn și fain ca stejarul’’!
Nu l-a îndoit nimic în viață. Și nici în lumea aceasta pe care și-a ridicat-o în cap ori de câte ori i s-a părut că ea merge cu susul în jos!
Alături de profesorul Iustin Lup (trecut și el la cele veșnice) și de filozoful Tudor Cătinean, profesorul Valentin Cătinean este reperul, crucea luminoasă de pe vârful de munte - mărturie a demnității, a vigorii și a splendorii Neamului Românesc. A plecat din această lume discret pentru a rămâne de neuitat în ființa noastră. S-a stins precum nu se mai aude o doină îngânată prelung de lelea Ioană în lanul de grâu… Imaginea și amintirea sa nu pot fi înlocuite cu nimic! Importanța sa în peisajul universitar clujean și în egală măsură în peisajul – poate neînsemnat dar esential - al satului care i-a dat identitate nu pot fi măsurate acum. Cum nu vor putea fi măsurate niciodată! Valentin Cătinean a fost om care a zidit cu folos. Destul și cu folos. A zidit și s-a zidit în sufletele semenilor săi. Aceste rânduri le scriem cu inimile înlăcrimate. Ne-a fost drag de el și el ne-a iubit așa cum îi iubea El pe toți sătenii lui!
Chiar și dacă am vrea nu-l putem uita – face parte din fărâma de respect și de iubire pe care le-a semănat în amintirile noastre.
De bună seamă că Bunul Dumnezeu va fi tare mulțumit la numărarea talanților înmulțiți de domnul profesor ‘’Tinu al lui Mălai’’ pe lumea aceasta!