La masa de Paşti cu Gabriel Lazany: Sunt de 23 de ani în spital. Cel mai important este să rămânem oameni

Rep.: - Hristos a Înviat! Sper că aţi fost cu toţii la Biserică, că aţi luat Lumina Sfântă şi aţi dus-o în casele dumneavoastră. Domnule Lazany, cum petreceţi Sărbătorile Pascale?

         Gabriel Lazany: - De obicei, Sărbătorile Pascale, cel puţin în ultimii foarte mulţi ani, le-am petrecut în familie. În familie este cel mai frumos să-ţi petreci Sărbătorile Pascale.

         Rep.: - Mergeţi să luaţi Lumina?

         Gabriel Lazany: - Sigur că da. În noaptea Învierii mergem la Biserică să luăm Lumină. În ultimii ani am fost la Biserica Sfântul Vasile a părintelui Sorin Moldovan, suntem prieteni şi, de obicei, acolo merg în noaptea Învierii.

         Rep.: - Câteva cuvinte despre familia dumneavoastră?

         Gabriel Lazany: - Familia restrânsă este formată din soţie şi un copil. Dar am şi un frate, o soră care este medic la Timişoara, din partea mea mai trăieşte tatăl meu, mama – Dumnezeu s-o ierte – a trecut la cele veşnice, iar din partea soţiei trăiesc ambii părinţi, dar mai am şi o bunică din partea mamei de 92 de ani.

         Rep.: - Să vă trăiască toţi, mulţi ani să le dea Domnul. Pentru cei plecaţi, se spune că în această perioadă cerurile se deschis şi privesc şi ei spre noi – bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lor. Ce nu lipseşte de pe masa de Paşti?

         Gabriel Lazany: - În primul rând, tradiţionalele ouă roşii. Ţin minte că atunci când trăia mama, întotdeauna, în dimineaţa de Paşte luam masa în familie, în formula extinsă, venea şi sora mea de la Timişoara, venea şi fratele meu. Nu lipseau tradiţionalele ouă de Paşti, salata de Boeuf, tot feluri de salate de ciuperci, de conopidă... Fiecare soţie, fiecare femeie din familie, venea cu câte ceva, astfel încât, la final, masa era foarte-foarte îmbelşugată.

         Rep.: - Şi milelul (ca de exemplu cel de aici)?

         Gabriel Lazany: - Acesta este făcut la fabrica de pâine a părinţilor mei, este o afacere de familie, soţia mea se ocupă de producţie, aşa că aş putea spune că face parte din familiei acest mieluţ (n.n. – cel de pe masa de Paşte).

         Rep.: - Familia dumneavoastră deţine o brutărie care asigură pâine pentru mulţi din judeţ.

         Gabriel Lazany: - Aşa este. Sunt şi eu acţionar la fabrică. Acum părinţii au renunţat la afacere şi au transferat-o către copii. În prezent, la această fabrică lucrează peste 50 de oameni.

         Rep.: - Mergeaţi sau mai bine zis, mai mergeţi la udat?

         Gabriel Lazany: - Cât am fost copil eram nelipsit de la udat.  Abia aşteptam să mergem la udat de Paşti, iar în Ajun de Crăciun să mergem la colindat, iar în dimineaţa de Anul Nou mergeam cu sorcova. Era trei sărbători când tradiţiile erau nelipsite în familie. De obicei, mergeam la udat cu vărul meu, care are aceeaşi vârstă cu mine. Eram foarte apropiaţi. Acum e plecat în Statele Unite de vreo 20 de ani. Din păcate, acum, această tradiţie a început să se stingă.

         Rep.: - Din păcate, unele tradiţii nu le ducem mai departe. Avem poveşti şi ale Paştilor foarte frumoase, şi ale Crăciunului care în ultimii ani s-au mai revigorat în judeţ. Ce reprezintă pentru dumneavoastră judeţul Bistriţa-Năsăud?

         Gabriel Lazany: - Bistriţa-Năsăud... E un nume foarte frumos, un  nume răsunător, din punctul meu de vedere. Toată viaţa, mai puţin în cei cinci ani de facultate când am fost student la Cluj, am trăit efectiv în judeţul Bistriţa-Năsăud, mai precis în Bistriţa, pentru că sunt născut în Bistriţa, crescut în Bistriţa şi îmi duc viaţa, în continuare, la Bistriţa. Bistriţa, din punctul meu de vedere, este oraşul meu de suflet şi, sincer, trăiesc tot ce se întâmplă în oraş.

         Rep.: - Cum era Bistriţa copilăriei?

         Gabriel Lazany: - În copilărie eu am locuit foarte mult la bunicii din partea tatălui. Aveau o casă peste linie, pe str. Ion Slavici. A fost ceva de vis, aş putea spune, pentru că aveam o gaşcă de prieteni cu care ne întâlneam, cu care jucam fotbal. În zona respectivă era un bazin de colectare pentru irigaţii unde făceam baie. Era ceva extraordinar. Oricum, era o altfel de copilăriei faţă de ce au tinerii de astăzi, când sunt efectiv legaţi de casă, de calculator, de tot feluri de gadgeturi. Când noi eram copii, pedeapsa era că nu te lăsa să ieşim afară. Acum când pedepseşti copilul îl scoţi afară. Lucrurile s-au schimbat foarte mult.

         Rep.: - Da, nici socializarea nu mai e acelaşi. Când copiii ajung faţă-n faţă nu mai ştiu să vorbească.

         Gabriel Lazany: - Categoric. Inclusiv această pandemie a rupt legăturile între oameni, s-a introdus acel concept de şcoală online care din punctul meu de vedere a fost un fiasco total. Tot ce înseamnă partea de socializare la copii s-a distrus. Sper ca, încet-încet, să se reia aceste legături sociale. Îi văd şi acum că au o problemă de socializare. Chiar şi când mergem la un restaurant îi vedem pe toţi cu telefonul în mână. Efectiv, ei comunică prin mesaje şi nu prin viu grai.

         Rep.: - Am văzut asta şi la nunţi. Am stat la o masă unde toată lumea era pe telefoane.

         Gabriel Lazany: - Şi noi am ajuns în aceeaşi oală, şi noi suntem dependenţi de telefon şi de toată această tehnică modernă.

         Rep.: - Din păcate, avem nevoie şi de această tehnică, dar trebuie s-o folosim cu măsură.

         Gabriel Lazany: - Da, aşa este, dar, din păcate, noi nu mai ştim măsura.

         Rep.: - Ar fi sănătos ca din când în când să mai ieşim şi în oraş, prin păduri, să ne bucurăm de aceea este frumos. Aţi fost trei fraţi. Cine era cel mare, cel mic?

         Gabriel Lazany: - Eu eram cel mare, mai am un frate care e mai mic cu patru ani, iar sora mea cu şase.

         Rep.: -  Vă ascultau?

         Gabriel Lazany: - Când, cum. Când nu ascultau le mai aplicam câte o corecţie. Sunt amintiri plăcute. Am copilărit pe str. Ion Slavici, şcoala generală am făcut-o la Generală 3, pe str. 1 Decembrie, „Avram Iancu” acum, pe urmă am făcut liceul la „Liviu Rebreanu”, la profilul matematică-fizică. Am terminat liceul în 1992, am intrat la facultate la Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Am fost ultima promoţie care am făcut cinci ani. Am absolvit în 1997. Aş putea spune că pe întreaga perioadă a facultăţii am fost bursier.

         Rep.: - Felicitări.

         Gabriel Lazany: - Mulţumesc.

         Rep.: -Dacă vă întreb, din şcoala generală, care este primul nume de profesor care vă vine în minte?

         Gabriel Lazany: - Profesorul Bârsan care mi-a fost şi diriginte. Era profesor de biologie şi mi-a fost diriginte timp de patru ani.

         Rep.: - Şi din liceu?

         Gabriel Lazany: - Din liceu îmi vin în minte mult mai mulţi, pentru că amintirile sunt mult mai recente şi mai de impact. Am avut doi diriginţi, unul până în clasa a X-a şi unul pentru clasele XI-XII. În perioada mea încă se dădea treapta a doua de liceu, după clasa a X-a avea treaptă. Îmi amintesc că am intrat în sălile de clasă, ne-am pus în bănci şi aşteptam să vină subiectele de la minister, dar ne-au spus că examenul s-a anulat şi fiecare continuă unde a fost. Unul dintre diriginţi a fost profesorul Cucu, de istorie, şi profesorul Mara de matematică, dar în vin în minte foarte mulţi profesori, nume sonore din viaţa liceului „Liviu Rebreanu”, şi anume  profesorul Florescu la matematică, pe care l-am avut în clasele IX-X, pe profesorul Gubesch, pe distinsul profesor şi renumitul director Costică Rus, care era şi atunci director şi a rămas mulţi ani după acele vremuri. Au fost vremuri frumoase. Am prins liceul şi înainte de Revoluţie când mergeam în uniformă, când eram obligaţi să avem număr matricol pe umăr, acele cele numere matricole la care li se spunea „biscuiţi”. Noi, cei de la „Liviu Rebreanu” eram mândri că avem număr matricol roşu. Era singurul liceu cu număr matricol roşu, celelalte aveau numărul matricol albastru.

         Rep.: - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa - trebuie să ne obişnuim cu această denumire. Ce presupune acest „clinic” adăugat în denumire?

         Gabriel Lazany: - În primul rând, o responsabilitate sporită. În al doilea rând, beneficii financiare suplimentare. Veniturile pe care le va încasa spitalul vor fi mai mari, după ce vom intra pe noua grilă de contract. În al treilea rând, oportunităţi pentru cadrele medicale din spital care vor putea avea integrare universitară, deci, vor putea preda şi să facă activitate didactică în cadrul spitalului. În al patrulea rând, spitalul va putea fi partener al Universităţii în tot feluri de proiecte de cercetare. Sunt foarte multe beneficii pentru spital, atât din punct de vedere financiar, cât şi profesional.

         Rep.: - În momentul în care aţi acceptat, în 2017 această funcţie de manager ce aţi dorit să faceţi pentru spital? 

         Gabriel Lazany: - Istoria mea la spital a început cu mult înainte, în anul 2000, în 3 iunie, când m-am angajat în cadrul Serviciului de aprovizionare, ca şef de serviciu. Asta până în anul 2007, când s-a scos la concurs postul de director administrativ, concurs la care am participat cu directorul administrativ din acea perioadă, care era în funcţie, şi am luat eu acel concurs. Din acel moment, ca director administrativ, am început să cunosc spitalul, să-l văd cu alţi ochi. Bineînţeles, m-am ocupat de tot ce înseamnă partea administrativă, de investiţii, de partea de logistică a spitalului, dar nu am avut o tangenţă foarte mare cu partea medicală. Asta până în anul 2017, când am preluat funcţia de manager.  Diferenţa dintre manager şi director administrativ este mare, responsabilităţile sunt altele, ai acces la altfel de informaţii din spital şi, din păcate, aş putea spune, în 2017 am preluat un spital cam obosit. Şi spun obosit pentru că era un spital cu personal îmbătrânit, cu obligaţii financiare restante. Ca să vă dau un exemplu, 24% dintre medicii care erau angajaţi atunci la spital aveau cumul de pensie cu salariul. Pentru activitatea curentă a spitalului acest lucru era un pericol, pentru că, orice medic putea să iasă din spital oricând, când voia el, iar acest lucru ar fi dat peste cap întreaga activitate medicală a spitalului, pentru că erau nişte linii de gardă. Am luat atunci decizia de a scoate toate aceste posturi la concurs şi cred că, în ultimii şase ani, de când sunt manager, am reuşit să aduc peste 100 de medici noi la spital, efectiv, pentru Bistriţa, înseamnă o nouă comunitate, mulţi dintre ei sunt cu soţii, cu copii care nu sunt medici. Lucrurile au început să crească în mod firesc. La început a fost foarte dificil să atragi personal pentru că lumea venea cu reticenţa faptului că spitalul avea un renume prost. Dar aceste lucruri au început să se schimbe, odată datorită investiţiilor care s-au făcut în spital datorită politicii de personal pe care am adoptat-o. Sunt foarte multe spitale care au probleme cu personalul medical. Sunt mai multe cauze care generează aceste lipsuri şi pentru faptul că medicii nu se îndreaptă către spitalul respectiv. Dacă reuşeşti să identifici acele cauze şi să le elimini, lucrurile încep să se îndrepte. Una dintre cauze pe care am constat-o la început a fost proasta informare a tinerilor medici în ceea ce priveşte concursurile. Adică, conform prevederilor legale, ai avut obligaţia să dai un anunţ la „Viaţa medicală”, o publicaţie pe care poate o citeau, poate nu, în marea lor majoritate. Atunci am decis să încercăm o altă abordare de promovare a spitalului, odată, prin viu grai, prin medicii care mai erau, i-am rugat să sune prieteni, colegi, foşti profesori şi să-i îndrume spre Bistriţa. Dar şi penetrarea prin grupurile lor de WhatsApp, pentru că toate specialităţile medicale, mai ales medicii rezidenţi, au grupuri profesionale de WhatsApp. Găseam câte unul care e în grupul respectiv şi dădeam drumul la anunţuri pe acele grupuri. După ce au început să vină primii medici, lucrurile au fost mult mai uşoare pentru că ei vedeau ce este la Bistriţa, vedeau cum se aborda politica de spital şi atunci vorbeau ei, între colegi. Spuneau că la Bistriţa e bine, că au de toate, şi lucrurile au început să se schimbe. În momentul de faţă, spitalul judeţean din Bistriţa este atât de urmărit de către tinerii profesionişti încât, în momentul în care dăm un anunţ, automat locurile se ocupă. Suntem pe un trend ascendent, aş putea spune.

         Rep.: - Care a fost cea mai mare provocare ca manager?

         Gabriel Lazany: - Provocări au fost foarte multe. Am şi am spus acest lucru când am făcut inaugurarea şi am pus piatra de temelie la noua clădire a spitalului. Acum, gândindu-mă şi mergând înapoi, cred că multe ori am trecut aşa că multe au fost crezute nebunii, efectiv la pragul de nebunie. Ţin minte că prima investiţie de care m-am agăţat cu dinţii, eram director administrativ, şi trebuia să se facă maternitatea. Efectiv nu puteam înainta. Eram într-un impas. Mergeam aproape săptămânal la Bucureşti, la Ministerul Sănătăţii, la unitatea de implementare a programelor  cu Banca Mondială şi, până la urmă, am reuşit să dăm drumul acelui proiect cu toate că foarte multă lume, la vremea respectivă,  mi-a spus să renunţ, să nu ne agăţăm de el că ne pierdem vremea. Această ambiţie cu care mă agăţam de proiecte a făcut să se deruleze multe dintre ele. Supraetajarea spitalului – a fost chiar o nebunie să te apuci de o investiţie fără niciun ban.  Am pus 100.000 lei în buget la început, iar pe urmă lucrurile au venit de la sine. După ce s-a schimbat preşedintele la Consiliul Judeţean, după ce a venit domnul preşedinte Radu Moldovan, lucrurile s-au schimbat. Dânsul a avut o anumită deschidere în ceea ce priveşte sănătatea publică din judeţ şi lucrurile au început să meargă altfel. Efectiv aş putea spune că s-a creat un parteneriat între spital şi Consiliul Judeţean, prin persoana mea şi dânsul, şi întregul colectiv din cele două instituţii au lucrat umăr la umăr pentru dezvoltarea spitalului. Tot ce am identificat ca sursă de finanţare – indiferent că venea de la bugetul de stat, din fonduri europene, prin PNRR – toate le-am accesat. Am ajuns la un nivel acum, când am demarat cea mai investiţie din sectorul public de sănătate, de 100 milioane euro, o investiţie care are patru componente majore, una de extindere, prin care vom construi acel nou pavilion, a doua de modernizare a întregului pavilion existent, totul va fi modernizat, a treia componentă de digitalizare şi a patra de achiziţie de aparatură medicală. Toate acestea vor ajunge la aproximativ 100 milioane euro, din care 95 vin ca sursă prin PNRR şi 5% de la Consiliul Judeţean.

         Rep.: - Oamenii vin şi la ziarul „Răsunetul”  cu scrisori de mulţumire pentru doctori, pentru asistente, pentru cadrele medicale, pentru personalul auxiliar. Cred că este cel mai frumos gest. Or mai fi, pentru că nu este pădure fără uscături, şi câte un caz sau două, dar 99% dintre cei de aici, cred că îşi dau toată ştiinţa lor în slujba pacienţilor. 

         Gabriel Lazany: - Aşa este, din punctul meu de vedere, este cea mai mare recompensă pe care o poţi primi prin aceste scrisori de mulţumire. Eu chiar vreau să le mulţumesc pe această cale celor care îşi rup 5-10 minute ca să redacteze o astfel de scrisoare şi, întotdeauna când le-am primit le-am redirecţionat către colectivul căruia îi sunt adresate, astfel încât să aibă tot colectivul cunoştinţă despre el. E un lucru minunat şi cred că şi pentru medici, în momentul de faţă, este cea mai mare recompensă. Într-adevăr, nu suntem perfecţi, suntem perfectibili, nu există doar pacienţi mulţumiţi, există şi nemulţumiri pe care încercăm să le soluţionăm şi să le evităm ulterior, dar nemulţumirile sunt din ce în ce mai puţine iar acest lucru este unul îmbucurător. Dar, din păcate, ele încă există. Asta este realitatea. Cred că sunt deja trei săptămâni de când s-a semnat contractul de finanţare şi am fost invitaţi la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş unde s-a inaugurat un centru de training bazat pe inteligenţă artificială, profesor coordonator al acestui centru este doctorul Cristian Boeriu. Am avut o discuţie cu el legat de faptul că foarte mult din această parte de inteligenţă artificială şi realitate virtuală, pentru că se folosesc şi acei ochelari 3D,  ar putea fi aplicată în sistemul de sănătate şi să aibă aplicaţii în partea de comunicare. Adică, efectiv să se facă softuri de comunicare între cadrul medical şi pacienţi sau aparţinător. În momentul de faţă, şi aici mă refer la întregul sistem de sănătate public, partea de comunicare este destul de deficitară, iar dacă şcolile, instituţiile de învăţământ, ar pune un accent sporit pe această parte de comunicare, eu cred că peste 80% din nemulţumirile actuale ar dispărea efectiv, fără eforturi financiare din partea unităţilor sanitare, dacă am şti să comunicăm cu pacientul, cu aparţinătorii.

         Rep.: - Cât la sută vor lua aceşti roboţi din activitatea noastră, pentru că am văzut că deja şi în farmacii ne prepară medicamentele?

         Gabriel Lazany: - Apariţia unor automatizări în sistemul de sănătate eu nu cred că vor putea înlocui partea umană. Fără nici cea mai mică reţinere, pot să vă spun că cei care sunt angajaţi în spital vor rămâne în continuare, va rămâne această necesitate. Niciodată maşinăria sau robotul nu vor putea să aibă această interacţiune personală cu pacienţii, iar noi de asta avem nevoie. În alte domenii, în industrie, pot fi locuri unde omul poate fi substituit în procent de 100%, dar în sănătate, din fericire, nu.

         Rep.: - Până la urmă, nici în operaţii nu e totul mecanic.

         Gabriel Lazany: - Te ajută robotul, sunt roboţi operatori, dar acei roboţi operatori sunt mânuiţi de medic. Ei nu lucrează şi nu iau decizii în ceea ce priveşte actul medical. Aceste decizii le ia medicul, el spune în permanenţă ce să facă. Robotul ajută la precizie, pentru că, la un robot niciodată nu îi va tremura mâna, care poate fi un factor emoţional determinant la un medic. Acel robot nu va avea acel tremurat. Acestea sunt lucruri care pot fi îmbunătăţite.

         Rep.: - După doctori vin şi pacienţii din alte zone.

         Gabriel Lazany: - Noi urmărim din punct de vedere statistic numărul pacienţilor care vin din afara judeţului. Deja am avut o depăşire a unui procent de 7%. Pacienţii din zona Dornelor sunt foarte atraşi, unde spitalul din Suceava este mult mai departe decât cel de aici, Bistriţa având acum servicii de calitate i-a atras aici. De asemenea, avem Borşa şi Moisei, iar de când avem platforma pentru aterizarea elicopterelor, am primit şi pacienţi din zone mai îndepărtate. De exemplu, pe neurochirurgie, am primit cazuri de traumă de la Sighetu Marmaţiei, de la Baia Mare, de la Braşov. Sunt cazuri de pacienţi care vin către spitalul nostru şi acest lucru mă bucură. O investiţie majoră s-a finalizat la sfârşitul anului 2016, blocul operator. De atunci şi până-n prezent, peste 35.000 de pacienţi au trecut prin acest bloc operator, din care, marea lor majoritate sunt din Bistriţa-Năsăud, adică peste 10% din populaţia judeţului. Sunt lucruri care arată importanţa acestei investiţii şi sunt evidente.

         Rep.: -  În cazul dumneavoastră, familia se împarte în două: familia de la spital şi familia de acasă. Cât timp furaţi de la familia de acasă stând în această familie de la spital?

         Gabriel Lazany: - Foarte mult. De multe ori când ajung acasă, pe la ora 5 sau chiar 6, alteori chiar mai târziu, ajung doar ca prezenţă fizică. De multe ori sunt atât de obosit încât sunt aproape neprezent. De multe ori mi se reproşează acest lucru, dar încerc, pe cât posibil, să echilibrez aceste lucruri. Dar, familia din spital, categoric îmi ia mai mult timp decât cea de acasă, ceea ce nu ştiu dacă e chiar foarte bine.

         Rep.: - Această performanţă presupune sacrificii, dar şi multă-multă muncă.

         Gabriel Lazany: - Munca de manager de spital nu poate fi împărţită cu altceva. Mă uit prin ţară şi văd că la foarte multe spitale care performează, managerii au alte meserii decât cea de medic, şi cead că asta e şi motivul, pentru că atât de mult timp îţi ia managementul spitalului încât, dacă vrei să te ocupi şi să faci performanţă, trebuie să te rupi complet de partea medicală. Sunt şi manageri medici care sunt performanţi, dar aceştia au renunţat, în mare parte, la activitatea lor medicală.

         Rep.: - Recunosc că, înainte de interviu, m-am documentat şi v-am citit CV-ul, de altfel  afişat şi pe site-ul spitalului. După facultate aţi avut foarte multe perfecţionări. M-am şi mirat când aţi avut timp de toate?

         Gabriel Lazany: - Am tot fost la cursuri, am făcut şi un master de management sanitar la Facultatea de Medicină din Sibiu. În timpul săptămânii eram la muncă, iar în weekend făceam perfecţionări.

         Rep.: - Când aveţi un weekend acasă cu familia – de multe ori v-am văzut şi la Biserică -, mergeţi şi prin judeţ, mai nou sunteţi prezent şi în mijlocul comunităţii, şi vă felicit pentru acest lucru, dar acasă, care sunt activităţile pe care le faceţi împreună. Ce vă place să faceţi în timpul liber?

         Gabriel Lazany: - De exemplu, săptămâna trecută, am fost la Colibiţa. Am mers şi am luat masa în familie, la Colibiţa. Am făcut şi o plimbare. Din păcate vremea nu a fost foarte frumoasă, dar îmi place să ies în natură. De asemenea, îmi place foarte mult, şi când am timp, merg cu bicicleta. Sunt nişte zone extraordinare la noi în judeţ şi, dacă s-ar pune un pic mai mult accent pe acest turism ciclist, cu mai multe piste de biciclete, ar fi un lucru extraordinar pentru judeţul nostru. Eu locuiesc undeva pe drumul Ghinzii şi este un traseu frumos acolo, mergi până la Ghinda şi de acolo la Dorolea, Cuşma, către dealul Negru, urci pe creastă şi cobori în Bistriţa Bârgăului. Dacă vrei să mergi mai mult, te duci până la Colibiţa. E splendid. Este o deconectare totală. Cu soţia mai avem ocazii, destul de rar, când mergem ori la Felix, ori la mall, în Cluj, şi ne deconectăm la shopping.

         Rep.: - Deci, tot prin ţară...

         Gabriel Lazany: - În mare majoritate, tot prin ţară. În ultima perioadă, de când echipa de suflet a bistriţenilor – Gloria - a ajuns un fenomen, împreună cu soţia suntem mari fani ai echipei, nu pot să vă ascund că am făcut foarte multe deplasări, în calitate de suporteri, am susţinut echipa de handbal, inclusiv în Cupele Europene am fost alături de echipă. Am fost în Ungaria, Danemarca, Polonia – ca suporteri, să ne înţelegem, nu cu staff-ul echipei -, pe cheltuiala noastră ne-am organizat şi am mers să susţinem echipa. Au fost nişte momente minunate, de deconectare totală.

         Rep.: - Mă bucur să aud acest lucru. Câteva cuvinte şi despre băiatul dumneavoastră.

         Gabriel Lazany: - Băiatul meu are 23 de ani, în curând va împlini 24.  Este student în ultimul an la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, deci, merge pe urmele tatălui său, ca profesie. Deocamdată, locuieşte la Cluj şi îl vedem mai rar, dar vorbim zilnic la telefon. Îmi amintesc de o discuţie telefonică dintre el şi mama sa când l-a întrebat când vine acasă, iar el i-a răspuns că este acasă.

         Rep.: - Să vă trăiască şi să vă bucuraţi unul de altul, şi de părinţii care mai trăiesc, şi de bunică. Copiii sunt cei mai importanţi.

         Gabriel Lazany: - Familia este cea mai importantă.

         Rep.: - Domnule director, vă doresc multă sănătate şi vă mulţumesc pentru acest dialog.

         Gabriel Lazany: - Şi eu vă mulţumesc, îmi cer scuze că m-au năpădit emoţiile, dar întotdeauna când e vorba de copii, de familie, sunt emoţionat. Sărbători fericite!

         Rep.: - De aici denotă că nu suntem roboţi. Roboţii nu plâng. Oamenii mai plâng câteodată. Un mesaj pentru cei din Bistriţa-Năsăud.

         Gabriel Lazany: - Cel mai important este să rămânem oameni şi să fim parte a comunităţii în care trăim.

         Rep.: - Sărbători cu pace în continuare şi multă-multă sănătate. Hristos a Înviat!