LEBĂDA PE ASFALT

Invăţ învierea mergând

Îmi dau semne indescifrabile

Oamenii care au reuşit în istorie,

Acei muncitori tipografi

Care au adunat aldine

În şorţul de plumb.

Pe aici nu se trece ! îţi scriu,

In vreme ce razele roentgen

Mi-au pătruns deja prin carne şi os.

Intru triumfal în loja operei

Şi traviata scuipă-n batistă

Vopsea pentru ouă.

Învăţ învierea mergând

Pe picioare şi iluzia asta contează

Ca o medalie peste care

S-a suprapus sufletul.

Ştiu, nu-i real decât zidul igrasios

De sub desene grafittii

Şi acest crochiu de poem

Care ar putea fi, la urma urmei,

Numai un cârd timid de fecioare .

Cuvânt lângă cuvânt,

Tot mai departe de toate,

M-am oprit si scriu pe un singur rând

Povestea-mi din carte.

Nu percep haosul, nu am teamă…

Caut după hrană cu pasul,

Cu ochii aplecaţi în ţărna peste care

Pantofii cu toc cui

Dansează cu regele soare.

Fac stânga ’mprejur

Creşte vremea la sânul meu

Ca puiul de gâscă între ruinele

De la colosseum.

Aştept cu capul sub aripă

Într-un arc de triumf

Ridicat cu palmele din apă şi lut.

Înafară de veghea lumească

Este vară şi vamă

De abia reuşesc să mă extrag

Din întregul

Care... îmi ia mulajul

Cu ceara albinelor

Ce au murit peste iarnă.

Gura lumii-i gata crăpată;

-Atac la baionetă!

Îmi dă comanda omul din stradă.

Fac stânga ’mprejur,

Înjur surugiul ce a tras cu cal şi căruţă

La hanul incendiat fără luptă.

Plină cu răni pe tălpi şi pe faţă

Maica-mi dansează printre paharele

Pe jumătate cu vin, jumătate cu gheaţă .

Bem cot la cot

Cerşetori şi inşi cu dinţi de aur în gură,

E târziu şi lampa din grindă

Se stinge sfârâind în nisipul

Coborât de neil armstrong din lună.

Sub coaja oului

Şi... îţi strig numele

De sub coaja oului

În care îmi încerc clonţul

Ca în propria-mi facere.

Am trecut aproape întreagă

De belle epoque,

De comunism, consumism ...

Pentru a muri în adâncul fântânii

În care nimeni nu mai aruncă

Moneda întoarcerii către casă.

Sunt un alt fel de ţară a nimănui,

Un spaţiu alb între

Sfinţii ce au ieşit cu nimb ruginit

În piaţa cu dale din marmură roz

Şi flori de olanda.

În partea de nord a cetăţii,

Negustorii de oase umane

Circulă liberi,

Printr-un defileul fără străjeri ,

Fără semne de circulaţie.

Oraşul scufundat

Puţin spus,

Că zahărul va fi cu mult mai alb

Şi mai rafinat desenul pe ceşcuţa

Cu însemnele anului ce stă spânzurat

De capătul calendarului...

Ochi de apă albastră şi rochii foşnitoare

Fac pelerinaj prin clipa de faţă.

Blitzul scapără din zece degete

Peste masa

Unde locuieşte un crocodil evadat

Din arhipeleagul fără vegetaţie.

Maşina poliţiei face razie din oră în oră

Prin scena cu ierburi şi animale sălbatice.

Nu mai plânge nimeni pe lume de foame

Şi târâşul este clasic,

Tot pe genunchi şi pe coate.

Aproape de mirtul din soarele

Raţele sălbatice sparg liniştea

În disperare de cauză.

Şi... vânătorii prind curaj, se adună...

Trag cu munţie grea, de război

În doliul din oul de paşte.

Peste masacrul din oraşul

Scufundat în mâlul cel gras,

O escadrilă de serafimi în devenire

Îşi face numărul acrobatic

Pe aer,

Cu eleganţă, cu ştaif delirant.

Cu memoria scurtă

Mă ridic în poante,

Dau din aripi

Trec cu moartea-mi pre moarte...

Sunt în asfaltul ce-şi fierbe mărgeaua

Bivolul gata să ia în coarne,

Întreagă, nebunia umană.

Nu-i nici un om viu pe cale victoriei,

Nici pasăre cântătoare în teiul cu floare...

Doar aburul animalului

Prins cu gheare de platină

Peste crinul unui imperiu

Ce se întinde ca un elastic

Pus pe dopul sticlei cu lapte.

Gura altei măşti mă muşcă

De mâna fără prescură

Şi mă dedau la mierea

Picurată sub limba ceasornicului

Ce rămâne cu un secol pe oră

În urmă.

Totul este întocmai cum se cade să fie

Şi îngerii îmbracă hainele de gală

În cuşca din zăvoare şi chei pe măsură.

Definitivăm un pelerinaj din paşi

Cu memoria scurtă...

Mergem cu alaiul de nuntă, în turmă

Către locul unde lumina se stinge

Ca un chiştoc de ţigară stinsă direct

Pe cuvântul ce îmi scapă din gură.

Frântă pe roată

Năduşeala îmi îngălbeneşte

Gulerul hainei

În care mă simţeam fericită.

O iau de la capăt,

Printre atâtea altare

Ridicate în gând,

Peste turnuri virtuoase

Dar fără biserici;

Sunt orbul care

Îţi citeşte destinul în palmă,

Îşi trece amprenta ca pe o radieră

Peste alfabetul indescifrabil....

Cuvintele pe care le nasc astăzi

Sunt mai bătrâne decât soarele;

Abia se ţin pe picioare,

Tremură

Aşa cum trec ele

De-a curmezişul poemului .

Puncte tot mai negre

Dispar din oglinda în care

Am fost o cetate cu oameni,

Pâine frântă pe roată.

Trecem umăr la umăr

- Victimă şi călău -

Prin călătoria asta defel glorioasă.

Tu eşti calm, auster...

Eu , gălăgioasă,

Zornăitoare, inofensivă

Ca o trenă strălucitoare

Din solzi subţiri de păstrugă .

Vând aparate de netezit inima

Un comis voiajor

Îmi bate la uşă cu aripi

De înger alungat din cer.

Ca într-un film de zefirelli

Trecem la braţ mai apoi

Prin oraşul tăiat ca un tort

Pe felii de cărămizi şi cvartale

Ce s-au ridicat la un semn

În picioare.

În rochia mea verde si demodată

Sunt stigheră ca o rudă săracă.

Îmi spăl ruşinea şi cosiţa

La cişmeaua din care izbucul

Dă nervos din picioare.

- Vând aparate de netezit inima,

Ventilatoare pentru plămânii în care

Gazul sarin sapă tranşeie !

În pelicula asta de celuloid foarte palid

Pocnesc din degete, fac spectacol

Ca un zmeu care scoate pe nări

Ultima scânteie.

De pe drumul sării

S-au pornit rădvanele grele de arme.

Plumbii în osul domnesc rodesc levantin

Martiri şi glorie imposibilă.

De-a lungul conspiraţei galopante

Numai eu îţi mai ofer la promoţie

Piese de schimb

Pentru inima fără ştiinţă de carte.

Un alt boem

Este molimă roşie în cofetăria

Cu glazura pandişpanului ros

De moliile gravide.

Mireasa ta lipseşte la apel

Şi stingerea lumânării se amână

La căpătâiul unui drum

Ce se încăpăţânează să meargă

Pe proprile-i picioare.

Marile speranţe au ocupat

Până şi atheneul cu toate cele

Patru colţuri ascuţite cu mina creionului.

Un alt boem îşi sfâşie piepţii

Cămăşii cu reguli de bună purtare

Apoi, revine la masa de scris şi

Bem împreună din braga rece

Ca amintirea dintr-un internat.

Uneori îmi zic

Că otrava se vinde preabine

La farmacie şi că, praful închisorii

Ni se ia de pe mâini ca un sacâz

De pe arcuşul ce insistă

Pe simfonia a 5-a beethoven...

Din tot ceea ce se desfăşoară

În jurul meu,

Numai literele biblice le percep a fi

Strict ecologice, sfinte

Ca agheasma ridicată în macara

Dintr-un iordan cu miresmi

De santal înflorit.

Este rândul meu să muşc

Pasărea asta ciuguleşte din pâinea

Rămasă din cina de taină.

Eu însămi port

Înscris acoperit cu mătase de

Lipsca şi pană de lebădă

La cheutoarea vestei de salvare.

Nu mi-e frică,

Nici nu mă îmbăt cu apă şi gheaţă

Deşi am dreptul meu de-a-mi

Spune cuvântul în alinierea

Planetei.

Este timpul să muşc,

Să ronţăi la milimetru

Din suferinţa care se vede pe

Coaja feliei care mi se cuvine

Prin actul de naştere.

Foamea mea şi zborul meu

De pasăre fără oase

Se încrucişează ca mâinile mortului

Pe o faţă de masă pătată cu keceap.

Abia în a doua jumătate a zilei,

Copilul din vis controlează

Ghiozdanul

Şi... oraşul întreg se adună în jurul

Punctului culminant,-

Un vis pe care îl pot vedea pedeantregul

Doar îngerii şi cosmonauţii

Ce se ridică la cer.

Pe pagina de gardă

Îmi place la nebunie

Să tropotesc fără ghete

Printre maşini de epocă

Şi domni cu melonul

Aşezat direct pe asfaltul

Din faţa

Bisericii cu hramul

Tuturor sfinţilor.

Ne călcam în picioare unii pe alţii

Ca făina terciuită

Într-un bob de porumb.

Trec batalioane de tinere umbre

Pe sub arcul de triumf,

Vin cu pasărea fericirii agăţată de gât

Şi unghiile vopsite în stacojiu.

Este anapoda să mai sper

În milă şi adevăr,

Cât umbra cade pe pagina de gardă,

Peste jurnalul cu coperţi de smarald

Şi poveşti ce scrâjnesc din dinţi

Ca un artist aşezat pe genunchi

Dinaintea satârului.

O fetişcană cu glas în schimbare

Cum să privesc în ochi scheletul,

Jarul care a salvat mai ieri

Catedrala şi cocoşii din sticlă

Vopsită cu sânge de om?

Sunt doar

O fetişcană cu glas în schimbare

Şi cu bluza descheiată toată

În nasturi...

Sânii, iată hrana luminii adevărate!

Lumea, atât cât se mai poate zări

De aici,

Din foişorul de foc,

Din locul unde tu,

Mi-ai zgârâiat cu peniţa obrazul .

Priveşti dar nu vezi lacul

Din lacrimi şi stropi de şampanie,

Nici ploaia prin care

Eu alerg într-un

Maraton inexplicabil.

-Victorie !

Caligrafiez citeţ pe zidul închisorii

Şi în toate prăvăliile cu

Păpuşile cu genunchi anchilozaţi

În cutiile frumoase, perfect sigilate.

-Vââând garoafe din hârtie roşie !

Strigă un telal de-a lungul

Şi de-a latul oraşului i invadat

De grâul ce a germinat direct din colivă.

Încolo, e tihnă.

Din coasta ta bărbătească

Îmi trimiţi a treia ilustrată,

Pe ziua de azi.

Este un semn că eşti viu ,

Nevătămat lupţi

În cel de al doilea război

De cucerire a golgotei.

Pe foaia asta de cort militar

Numai sângele omului îl văd

Ruginind ca o cutie de conserve

În care am aruncat

Verigheta, cerceii verzi,

Inelul logodnei...

O harababură de idei

În care nu-mi pot imagina

Cum ar fi...

Să mă trezesc dimineaţa devreme

Şi să ies cu paşi mici

Din coasta ta bărbătească!

Să fiu din nou libelula fără eşarfă,

Femeia fără patrie adevărată.

-Eşti încă frumoasă,

Îmi scrii pe cartea poştală,

Îmi faci portretul din memorie,

Trasând în tuşul afurisit

Păru-mi verde şi ochii saşii...

Tot defecte

Care nu se observă de la distanţă.

E pauză de prânz obligatoriu

La uşa cu liniştea din odaie

Şi cu busuiocul dres

Prins direct de icoană,

Nu a mai sunat poştaşul de ieri.

Gramofonul

Scârţâie fără memorie

În osia de bronz mai bătrân

Decât toţi muzicologii adunaţi la un loc.

E pauză de prânz obligatoriu.

În sala de audiţii a mai rămas doar

Un salahor surd

Şi regizorul părăsit de iubită.

- Din trupul tău cresc

Cei mai falnici arbori de tisa!

Se joacă el,

Cu viitorul meu ascuns în pălăria

Cu miros de iepuri sălbatici.

-Lemn foarte scump!

Plusez eu,

Şi nu mă aştept ca

Din carnea mea de lebădă mică

Să se şi construiască trăsuri.

Faţă în faţă cu cariera mea viitoare,

La masa acoperită cu tainele vechi,

Iluzia ţese cu entuziasm nou

Arabescuri pe fundul paharului

Cu licqeur din flori de portocal.

Prin transparenţa vitrinei

Sunt

Imagini imposibil

De preluat pe o fotografie normală.

Cu o mie de riduri pe acelaş obraz...

Şi afişul cu imaginea ta

A fost smuls,dus pe sus

De nebuna furtună.

Jos, pe pământul stabil,

Ploaia rece s-a lipit de mine

Ca o rochie de femeie gravidă.

Sunt gata îmbrăcată în vopseluri

Ce s-ar potrivi mai mult

Unui portret de regină foarte tânără.

Trăiesc la înălţimea ochiului

Unui trecător ce îşi face drum

Prin transparenţa vitrinei

Cu ciorapi roz.

Încă n-ai aflat că pe strada mea

S-a deschis primul magazin

Cu speranţe adevărate?

Sunt cântările mele şi câteva

Siluete străine.

De unde au apărut muşterii

Ce se îmbrâncesc la intrarea

Cât o batistă cu horbotă fină?

În strada cu boieri ce fluieră

După birjă,

Felinarele luminează

Fără gaz, fără baterie.

Restul nu contează

În staţia de poştalion,

Caiii în harnaşamante cu ţinte tocite

Ronţăie ovăzul de pe fundul găleţii.

Muscali în rubaşcă albastră

Trag din lulea pe prispa cafenelei

Unde o necunoscută

Şi-a însângerează degetele

În strunele harphei.

O turmă de sunetele desperecheate

Dănţuie-n aerul cu miros de tămâie

Şi sudoare umană.

Restul nu contează,

Esrte numai o ctitorie,

Un ciob din zidul ierihonului

Prăbuşit peste nisipul clepsidrei.

Aleea asta nu mai are trup,

Nici acte de stare civilă iar eu

Sunt un soldat preabătrân

Pentru a mai ţine minte

Ordinul de retragere

La propria-mi vatră.

Prapuri de lumină artificială

Lustruiesc maşina de bătut litere...

Da,

Am reinventat

Scrisoarea de dragoste

Şi balansorul

Unde

Bunicul încă mai aşteaptă americanii,

Să-i bată în cuie

Crucea de pe casă.

Act de identiate

Povestea asta ar putea fi una

Strict comercială,

Un act notarial pe care

Se văd numai stropi de cerneală.

Ar putea fi doar o veste

Cu avioane şi îngeri fără păcate

La manşă...

Nu,

Nu mi-e milă de tine,

Doar

Adevăr îţi zic,

De aici din mijlocul râului

Pe care un puşti gol îl trage după el

Spre oraşul cu toate scursorile

Unei societăţi de consum.

La liziera testamentară

Moştenitorii de drept

Trec prin zgârâie-norii

Aşezaţi în cvartal

După anul de naştere.

Totul iese curat, asortat pe nuanţe,

Din acest şifonier de predigistator,

Din locul unde

Larva de fluture se hrăneşte

Cu certificatul de căsătorie

A unei generaţii întregi

De strămoşi.

Pâinea cea din ziua de azi

De cele mai multe ori

Nici nu îmi mai este foame

De pâine şi sare,

Doar mimez ritualul prânzului

Şi pe cel al cinei

Din trapeza de monăstire.

Spun rugăciunea de mulţumire

În gând şi cu braţele întins

De-o parte şi de alta a spătarului,

Este singurul detaliu ce-a mai rămas

Din jilţul cu furnir de mahon.

În pustietatea mea locuibilă

Nu caut alinarea doar

Un ciob din oglinda în care

Lumea a rămas răsturnată.

Clepsidra e spartă.

Abia de legumesc cu lingura

Prin strachina cu un bob de mei

Şi păcate imposibil de spălat

În cristeniţă.

Fabrica de pâine şi-a închis porţile.

Nu protestez;

Foamea mea este paşnică

Precum menestrelul

Ce doarme cu capul pe o pernă

Din cap până la călcâie,

Cu viespi tăvăliţi prin polen.

Scrie la ziar

Mi-e tot mai indiferentă

Necuviinţa care mătură strada

Cu părul meu ,

Nu cu mătură din fascii de carpen.

De ce mi-ar păsa că ninge cu pietre

Peste prunii din livada ecleziastică

Şi sub everest înfloresc macii otravă?!

Iaca, scrie la ziar

Că a luat foc benzinăria din sahara,

Că banchiza de la polul sud

S-a topit ca untul englezesc...

Vin peste noi toţi abrigenii şi stăpânii lor.

- Gazetele mint!

Mă amăgesc şi-ţi vorbesc despre cum....

S-a ridicat la cer o lespede întreagă

De pe mormântul

Mareşalului împuşcat la jilava.

Semnul ăsta este naţional,

Dă din mâini şi picioare,

Prinde rădăcini relative

În aerul uscat din salonul

Celor ce tuşesc convulsionar.

Rabd boala secolului industrializat

Şi iert insecat care a ros sistematic

Din măduva şandrmalei

Care se prăbuşeşte peste noi

În genunchi.

Un bufon cu pudră în perucă

Sărbătoresc la lumânări din seu de viţel

Locul meu garantat

Din tomberonul

Cu imagini postmoderniste.

De ce aş purta vină personală,

Ori motivaţie pentru ispita umană?

Sunt ceea ce aţi vrut voi, prieteni,

Să fiu;

Un funcţionar care semnează

Condica de prezenţă la fix

Şi iese pe uşa circului,

Unde, un bufon cu pudră-n perucă

Va fi închis peste noapte

În cuşca plină cu lei.

Frica scoate gheare, muşcă din placenta

În care puiul de fiară se înfăşoară

Ca în năframă de mamă.

Pe sub cupola fără zburători la trapez

Trece liliacul cu capul pleşuv

Şi lipici pe coate.

Este miezul nopţii în inima

Târgului patriarhal şi

Răgetul naşterii naturale

Nu mai poate fi estompat de calxoane.

Eu îndrăznesc,

Sărbătoresc prima respiraţie

A micuţului prinţ

Şi sarea îmi trece din ochi

Peste realitatea dură ca o infirmieră

De la reanimare.

Proprietarul de colombine

Vezi

În borcanul cu talaş clorinat

Cum puiul de hamster

Se prinde cu unghii rozosine

În scamele vieţii?

El este sclavul meu preferat!

Îmi ghiceşte dorinţele ...

Îmi repetă dimineaţa şi seara,

Că ... sunt

Frumoasă, deşteaptă

O colombină

Cu inima prinsă în ace de siguranţă.

Îmi face nod la batista pătată cu ruj

Să nu uit ,

Să nu simt cum sufletu-mi iese

Ca ghiuleaua prin gura de tun.

Punct.

Eu sunt proprietarul de drept

Al bestiarului din cristal,

Un cetăţean loial contingentului

Şi căruia nu-i pasă de cele câteva

Tumbe care amestecă în sticlă

Salivă şi sânge de om.

Din fotoliul meu cu piele de viţel,

Bat din palme, ţopăi ca sălbaticul

În jurul arborelui descărnat de omizi.

Beau, iubesc, dorm fără vise

Pe asfaltul împuşcat cu popcorn.

Nu sunt un revoluţionar

Azi

Ar trebui să fii lângă mine,

Să-mi tragi perechi de palme peste faţa

Brăzdată de ger.

Să spui o dată şi încă o dată:

-Eşti laşă!

Nu.

Tu eşti milos şi nu o vei face...

În scaunul cu rotile din capătul mesei,

Ochi în ochi cu durerea mea muritoare

Este doar o dâră de nuanţe albastre,

Panglică de mătasă

Căzută din pălăria annei karenina.

Dacă aş fi fost nebunul întruna

Mutat pe tabla de şah

Aş mirosi şi azi a degete îngălbenite

Cu tutunul generalilor albi.

Nu sunt un revoluţionar,

Nici cobai

În tot acest experiment care

Îşi are rostul lui

În clipa coagulată ca o pipotă

De pasăre despicată în baionetă.

Garda s-a schimbat la palatul de iarnă.

Capelanul care a vegheat arestaţii

Este liber cugetător.

Pe sub bluza mea de mătasă

Ajung prima la ceasul de la universitate...

Ţi-am dovedit încă o dată

Că sunt un mare predigistator;

Scot din poşetă iepuraşi mov

Şi pe gură, cuvintele care mi-au lipsit

De când ai plecat către tropice.

Pietonii sunt grăbiţi şi nu văd

Pe sub bluza mea de mătasă

Inima cum arde.

Se incinerează încă un necunoscut

În mijlocul mulţimii

Care merge cu capul în piept

De-a lungul amiezii toride.

Tu întâzii, ca întotdeauna,

La întâlnirea cu mâinile, cu ochii,

Cu trupul meu de păpuşă supusă.

Între timp,

Aş putea afla totul despre moartea

Prinţesei...

Nu o voi face.

Peste durerea gata închegată în noapte

Mă preling ca jivina fără de blană.

Picături de roşu rămân pe pereţii

Oraşului cu inscripţii bezmetice.

Tu întârzii la execuţia mea publică

Din inerţie.

Şi....cad bombe în încreţiturile bulevardului

Unde îşi face intrarea cu lauri

Tramvaiul cu cai şi produse de parfumerie.

Partea asta de duminică

Poliţistul a greşit

Numărând pân’ la zece ... în gând.

Alt prieten din copilărie este strivit

Pe şinele gloriei

Care ne priveşte indiferentă

Din interiorul unui tub de neon.

Fenomenul e optic.

Au luat act de poziţia mea

În faţa betoanelor

Rădăcina platanului şi

Toţi administratorii depozitului

Cu fier vechi.

În partea asta de anotimp

Este mereu sărbătoare muncitorească.

Se perpelesc lozinci,

Se bea bere veche la sticlă...

Totul este aproape perfect

În teritoriul cu cea mai mare rată

De nedumierire a poporului.

Eu nu cred că exită o pagină albă

În memoria mea, colo o...

Femeiuşcă umblând gârbovită

Pe strada cu golanii ce joacă şeptica.

La birt se cântă din rărunchi

De inimă albastră:

Cratiţa din bucătăria socială

Are emailul sărit.

Numai boierii nu se duc la talcioc

În iadeşul de pasăre sacrificată

Până şi floarea de glicină

Şi-a înfipt adânc

Ghearele şi caninii.

Tremură de furie neputincioasă

Grădina cu mandarini sălbatici!

Martorul meu a văzut toată nebunia

Care se plimba cu canişul în lesă

Şi ţigară de foi în colţul gurii.

Rânjind.

În partea opusă a poemului,

Măturătorul de stradă

Citeşte soarta în zaţul de cafelei...

Da,

Îl aşteaptă o altă noapte foarte murdară,

Un drum lung prin

Cenuşa cartierului;

De la centrul lumii către periferia,

Unde cânii maidanezi ling mâna

Şoferilor de pe limuzine ce miros a miri.

Numai boierii nu se duc la talcioc

În fiecare dimineaţă de joi.

Îi aud cum tuşesc,

Cum îşi târşesc papucii vechi

Printre rafturile bibliotecii

Cu uşi secretizate

Şi cele o mie şi unu de sipete

Pe care le-au cărat după ei

Din bizanţul grecesc.

Cartea de care mă tem cel mai mult

Aveţi grijă, acolo este muzeul!

Un turn apărat de bufniţe albe;

O mulţime de păsări ciudate

A cucerit oraşul şi mestecă în plisc

Prezentul, trecutul şi viitorul

Cavalerilor teutoni.

Mâna destinului este chiar

Camerista hotelului,

Femeia care spală, bate covoare...

Face bătături la mănuşă.

Prin aţa trasă cu acul,

Pielea personajelor se vede

Limpede ca marea neacoperită de alge...

Din burugul cu piaţa ocupată

De cântecele sparte în dinţi,

Trubadurii în tricouri albastre

Vestesc

Evenimentul despre care...

Prefer să vorbesc într-o altă ediţie

A cărţii mele

De care mă tem cel mai mult.

Triumf general

Berzele tinere ţin nounăscutul

Legat în faşă de gâtul prelung.

De data asta, da, trăiesc

Cu intensitate maximă

Evenimentul monden.

Urc şi eu scările din oţel

Către ospăţul din cer.

Păsările albe sunt surorile mele.

Lasă dovadă de cântec morţesc

În cântec de leagăn.

Da, este o zi specială şi

Pentru primarul ales.

Un triumf general

Consumat printre pubele cu stele

Şi în casa din care

Tenorului cu cancer la gât

Se aude tropotind pe podele.

Libertatea mea trânteşte geamul

Spre stradă.

Apoi, se aşează tureceşte,

Citeşte în beznă

Scripturile scrijelite de

Braille.

Filmarea continuă

Grifonul roşu iese din vitralii.

Îşi cere dreptul său din istorie

Şi un sfert din buzunarul

În care a zăbovit inima reginei maria.

Muzica alămurilor nevinovate

Se aude din sala

Cu oameni închişi etanş

În floacoanele cu aqua guerlain.

Din cişmeaua stradală curge alcool

În gura copilului dăltuit

Din marmură de carrara.

Filmarea continuă!

Cum să ies din stop cadru,

Să îmi fac rondul de noapte,

Pelerinajul în jurul catedralei

Din care nu mai este nimic?!

Liturghia de la miezul nopţii

Zace cu limba tăiată

În gazonul ciuruit de cârtiţele oarbe.

În agora literară

E sfâşiat în cuţitele lungi

Viţelul cel gras. ..

Ziua se îmbibă în sânge şi oţet aromatic.

Prinţii şi cerşetorii poartă cu smerenie

Ochelari de cal pur sânge arab...

O ultimă dublă!şi figurantul cu alzheimer

Îşi scrie memoriile în vopsea tempera.

Zidul plângerii e mânjit cu grafitti.