LEBĂDA PE ASFALT
Invăţ învierea mergând
Îmi dau semne indescifrabile
Oamenii care au reuşit în istorie,
Acei muncitori tipografi
Care au adunat aldine
În şorţul de plumb.
Pe aici nu se trece ! îţi scriu,
In vreme ce razele roentgen
Mi-au pătruns deja prin carne şi os.
Intru triumfal în loja operei
Şi traviata scuipă-n batistă
Vopsea pentru ouă.
Învăţ învierea mergând
Pe picioare şi iluzia asta contează
Ca o medalie peste care
S-a suprapus sufletul.
Ştiu, nu-i real decât zidul igrasios
De sub desene grafittii
Şi acest crochiu de poem
Care ar putea fi, la urma urmei,
Numai un cârd timid de fecioare .
Cuvânt lângă cuvânt,
Tot mai departe de toate,
M-am oprit si scriu pe un singur rând
Povestea-mi din carte.
Nu percep haosul, nu am teamă…
Caut după hrană cu pasul,
Cu ochii aplecaţi în ţărna peste care
Pantofii cu toc cui
Dansează cu regele soare.
Fac stânga ’mprejur
Creşte vremea la sânul meu
Ca puiul de gâscă între ruinele
De la colosseum.
Aştept cu capul sub aripă
Într-un arc de triumf
Ridicat cu palmele din apă şi lut.
Înafară de veghea lumească
Este vară şi vamă
De abia reuşesc să mă extrag
Din întregul
Care... îmi ia mulajul
Cu ceara albinelor
Ce au murit peste iarnă.
Gura lumii-i gata crăpată;
-Atac la baionetă!
Îmi dă comanda omul din stradă.
Fac stânga ’mprejur,
Înjur surugiul ce a tras cu cal şi căruţă
La hanul incendiat fără luptă.
Plină cu răni pe tălpi şi pe faţă
Maica-mi dansează printre paharele
Pe jumătate cu vin, jumătate cu gheaţă .
Bem cot la cot
Cerşetori şi inşi cu dinţi de aur în gură,
E târziu şi lampa din grindă
Se stinge sfârâind în nisipul
Coborât de neil armstrong din lună.
Sub coaja oului
Şi... îţi strig numele
De sub coaja oului
În care îmi încerc clonţul
Ca în propria-mi facere.
Am trecut aproape întreagă
De belle epoque,
De comunism, consumism ...
Pentru a muri în adâncul fântânii
În care nimeni nu mai aruncă
Moneda întoarcerii către casă.
Sunt un alt fel de ţară a nimănui,
Un spaţiu alb între
Sfinţii ce au ieşit cu nimb ruginit
În piaţa cu dale din marmură roz
Şi flori de olanda.
În partea de nord a cetăţii,
Negustorii de oase umane
Circulă liberi,
Printr-un defileul fără străjeri ,
Fără semne de circulaţie.
Oraşul scufundat
Puţin spus,
Că zahărul va fi cu mult mai alb
Şi mai rafinat desenul pe ceşcuţa
Cu însemnele anului ce stă spânzurat
De capătul calendarului...
Ochi de apă albastră şi rochii foşnitoare
Fac pelerinaj prin clipa de faţă.
Blitzul scapără din zece degete
Peste masa
Unde locuieşte un crocodil evadat
Din arhipeleagul fără vegetaţie.
Maşina poliţiei face razie din oră în oră
Prin scena cu ierburi şi animale sălbatice.
Nu mai plânge nimeni pe lume de foame
Şi târâşul este clasic,
Tot pe genunchi şi pe coate.
Aproape de mirtul din soarele
Raţele sălbatice sparg liniştea
În disperare de cauză.
Şi... vânătorii prind curaj, se adună...
Trag cu munţie grea, de război
În doliul din oul de paşte.
Peste masacrul din oraşul
Scufundat în mâlul cel gras,
O escadrilă de serafimi în devenire
Îşi face numărul acrobatic
Pe aer,
Cu eleganţă, cu ştaif delirant.
Cu memoria scurtă
Mă ridic în poante,
Dau din aripi
Trec cu moartea-mi pre moarte...
Sunt în asfaltul ce-şi fierbe mărgeaua
Bivolul gata să ia în coarne,
Întreagă, nebunia umană.
Nu-i nici un om viu pe cale victoriei,
Nici pasăre cântătoare în teiul cu floare...
Doar aburul animalului
Prins cu gheare de platină
Peste crinul unui imperiu
Ce se întinde ca un elastic
Pus pe dopul sticlei cu lapte.
Gura altei măşti mă muşcă
De mâna fără prescură
Şi mă dedau la mierea
Picurată sub limba ceasornicului
Ce rămâne cu un secol pe oră
În urmă.
Totul este întocmai cum se cade să fie
Şi îngerii îmbracă hainele de gală
În cuşca din zăvoare şi chei pe măsură.
Definitivăm un pelerinaj din paşi
Cu memoria scurtă...
Mergem cu alaiul de nuntă, în turmă
Către locul unde lumina se stinge
Ca un chiştoc de ţigară stinsă direct
Pe cuvântul ce îmi scapă din gură.
Frântă pe roată
Năduşeala îmi îngălbeneşte
Gulerul hainei
În care mă simţeam fericită.
O iau de la capăt,
Printre atâtea altare
Ridicate în gând,
Peste turnuri virtuoase
Dar fără biserici;
Sunt orbul care
Îţi citeşte destinul în palmă,
Îşi trece amprenta ca pe o radieră
Peste alfabetul indescifrabil....
Cuvintele pe care le nasc astăzi
Sunt mai bătrâne decât soarele;
Abia se ţin pe picioare,
Tremură
Aşa cum trec ele
De-a curmezişul poemului .
Puncte tot mai negre
Dispar din oglinda în care
Am fost o cetate cu oameni,
Pâine frântă pe roată.
Trecem umăr la umăr
- Victimă şi călău -
Prin călătoria asta defel glorioasă.
Tu eşti calm, auster...
Eu , gălăgioasă,
Zornăitoare, inofensivă
Ca o trenă strălucitoare
Din solzi subţiri de păstrugă .
Vând aparate de netezit inima
Un comis voiajor
Îmi bate la uşă cu aripi
De înger alungat din cer.
Ca într-un film de zefirelli
Trecem la braţ mai apoi
Prin oraşul tăiat ca un tort
Pe felii de cărămizi şi cvartale
Ce s-au ridicat la un semn
În picioare.
În rochia mea verde si demodată
Sunt stigheră ca o rudă săracă.
Îmi spăl ruşinea şi cosiţa
La cişmeaua din care izbucul
Dă nervos din picioare.
- Vând aparate de netezit inima,
Ventilatoare pentru plămânii în care
Gazul sarin sapă tranşeie !
În pelicula asta de celuloid foarte palid
Pocnesc din degete, fac spectacol
Ca un zmeu care scoate pe nări
Ultima scânteie.
De pe drumul sării
S-au pornit rădvanele grele de arme.
Plumbii în osul domnesc rodesc levantin
Martiri şi glorie imposibilă.
De-a lungul conspiraţei galopante
Numai eu îţi mai ofer la promoţie
Piese de schimb
Pentru inima fără ştiinţă de carte.
Un alt boem
Este molimă roşie în cofetăria
Cu glazura pandişpanului ros
De moliile gravide.
Mireasa ta lipseşte la apel
Şi stingerea lumânării se amână
La căpătâiul unui drum
Ce se încăpăţânează să meargă
Pe proprile-i picioare.
Marile speranţe au ocupat
Până şi atheneul cu toate cele
Patru colţuri ascuţite cu mina creionului.
Un alt boem îşi sfâşie piepţii
Cămăşii cu reguli de bună purtare
Apoi, revine la masa de scris şi
Bem împreună din braga rece
Ca amintirea dintr-un internat.
Uneori îmi zic
Că otrava se vinde preabine
La farmacie şi că, praful închisorii
Ni se ia de pe mâini ca un sacâz
De pe arcuşul ce insistă
Pe simfonia a 5-a beethoven...
Din tot ceea ce se desfăşoară
În jurul meu,
Numai literele biblice le percep a fi
Strict ecologice, sfinte
Ca agheasma ridicată în macara
Dintr-un iordan cu miresmi
De santal înflorit.
Este rândul meu să muşc
Pasărea asta ciuguleşte din pâinea
Rămasă din cina de taină.
Eu însămi port
Înscris acoperit cu mătase de
Lipsca şi pană de lebădă
La cheutoarea vestei de salvare.
Nu mi-e frică,
Nici nu mă îmbăt cu apă şi gheaţă
Deşi am dreptul meu de-a-mi
Spune cuvântul în alinierea
Planetei.
Este timpul să muşc,
Să ronţăi la milimetru
Din suferinţa care se vede pe
Coaja feliei care mi se cuvine
Prin actul de naştere.
Foamea mea şi zborul meu
De pasăre fără oase
Se încrucişează ca mâinile mortului
Pe o faţă de masă pătată cu keceap.
Abia în a doua jumătate a zilei,
Copilul din vis controlează
Ghiozdanul
Şi... oraşul întreg se adună în jurul
Punctului culminant,-
Un vis pe care îl pot vedea pedeantregul
Doar îngerii şi cosmonauţii
Ce se ridică la cer.
Pe pagina de gardă
Îmi place la nebunie
Să tropotesc fără ghete
Printre maşini de epocă
Şi domni cu melonul
Aşezat direct pe asfaltul
Din faţa
Bisericii cu hramul
Tuturor sfinţilor.
Ne călcam în picioare unii pe alţii
Ca făina terciuită
Într-un bob de porumb.
Trec batalioane de tinere umbre
Pe sub arcul de triumf,
Vin cu pasărea fericirii agăţată de gât
Şi unghiile vopsite în stacojiu.
Este anapoda să mai sper
În milă şi adevăr,
Cât umbra cade pe pagina de gardă,
Peste jurnalul cu coperţi de smarald
Şi poveşti ce scrâjnesc din dinţi
Ca un artist aşezat pe genunchi
Dinaintea satârului.
O fetişcană cu glas în schimbare
Cum să privesc în ochi scheletul,
Jarul care a salvat mai ieri
Catedrala şi cocoşii din sticlă
Vopsită cu sânge de om?
Sunt doar
O fetişcană cu glas în schimbare
Şi cu bluza descheiată toată
În nasturi...
Sânii, iată hrana luminii adevărate!
Lumea, atât cât se mai poate zări
De aici,
Din foişorul de foc,
Din locul unde tu,
Mi-ai zgârâiat cu peniţa obrazul .
Priveşti dar nu vezi lacul
Din lacrimi şi stropi de şampanie,
Nici ploaia prin care
Eu alerg într-un
Maraton inexplicabil.
-Victorie !
Caligrafiez citeţ pe zidul închisorii
Şi în toate prăvăliile cu
Păpuşile cu genunchi anchilozaţi
În cutiile frumoase, perfect sigilate.
-Vââând garoafe din hârtie roşie !
Strigă un telal de-a lungul
Şi de-a latul oraşului i invadat
De grâul ce a germinat direct din colivă.
Încolo, e tihnă.
Din coasta ta bărbătească
Îmi trimiţi a treia ilustrată,
Pe ziua de azi.
Este un semn că eşti viu ,
Nevătămat lupţi
În cel de al doilea război
De cucerire a golgotei.
Pe foaia asta de cort militar
Numai sângele omului îl văd
Ruginind ca o cutie de conserve
În care am aruncat
Verigheta, cerceii verzi,
Inelul logodnei...
O harababură de idei
În care nu-mi pot imagina
Cum ar fi...
Să mă trezesc dimineaţa devreme
Şi să ies cu paşi mici
Din coasta ta bărbătească!
Să fiu din nou libelula fără eşarfă,
Femeia fără patrie adevărată.
-Eşti încă frumoasă,
Îmi scrii pe cartea poştală,
Îmi faci portretul din memorie,
Trasând în tuşul afurisit
Păru-mi verde şi ochii saşii...
Tot defecte
Care nu se observă de la distanţă.
E pauză de prânz obligatoriu
La uşa cu liniştea din odaie
Şi cu busuiocul dres
Prins direct de icoană,
Nu a mai sunat poştaşul de ieri.
Gramofonul
Scârţâie fără memorie
În osia de bronz mai bătrân
Decât toţi muzicologii adunaţi la un loc.
E pauză de prânz obligatoriu.
În sala de audiţii a mai rămas doar
Un salahor surd
Şi regizorul părăsit de iubită.
- Din trupul tău cresc
Cei mai falnici arbori de tisa!
Se joacă el,
Cu viitorul meu ascuns în pălăria
Cu miros de iepuri sălbatici.
-Lemn foarte scump!
Plusez eu,
Şi nu mă aştept ca
Din carnea mea de lebădă mică
Să se şi construiască trăsuri.
Faţă în faţă cu cariera mea viitoare,
La masa acoperită cu tainele vechi,
Iluzia ţese cu entuziasm nou
Arabescuri pe fundul paharului
Cu licqeur din flori de portocal.
Prin transparenţa vitrinei
Sunt
Imagini imposibil
De preluat pe o fotografie normală.
Cu o mie de riduri pe acelaş obraz...
Şi afişul cu imaginea ta
A fost smuls,dus pe sus
De nebuna furtună.
Jos, pe pământul stabil,
Ploaia rece s-a lipit de mine
Ca o rochie de femeie gravidă.
Sunt gata îmbrăcată în vopseluri
Ce s-ar potrivi mai mult
Unui portret de regină foarte tânără.
Trăiesc la înălţimea ochiului
Unui trecător ce îşi face drum
Prin transparenţa vitrinei
Cu ciorapi roz.
Încă n-ai aflat că pe strada mea
S-a deschis primul magazin
Cu speranţe adevărate?
Sunt cântările mele şi câteva
Siluete străine.
De unde au apărut muşterii
Ce se îmbrâncesc la intrarea
Cât o batistă cu horbotă fină?
În strada cu boieri ce fluieră
După birjă,
Felinarele luminează
Fără gaz, fără baterie.
Restul nu contează
În staţia de poştalion,
Caiii în harnaşamante cu ţinte tocite
Ronţăie ovăzul de pe fundul găleţii.
Muscali în rubaşcă albastră
Trag din lulea pe prispa cafenelei
Unde o necunoscută
Şi-a însângerează degetele
În strunele harphei.
O turmă de sunetele desperecheate
Dănţuie-n aerul cu miros de tămâie
Şi sudoare umană.
Restul nu contează,
Esrte numai o ctitorie,
Un ciob din zidul ierihonului
Prăbuşit peste nisipul clepsidrei.
Aleea asta nu mai are trup,
Nici acte de stare civilă iar eu
Sunt un soldat preabătrân
Pentru a mai ţine minte
Ordinul de retragere
La propria-mi vatră.
Prapuri de lumină artificială
Lustruiesc maşina de bătut litere...
Da,
Am reinventat
Scrisoarea de dragoste
Şi balansorul
Unde
Bunicul încă mai aşteaptă americanii,
Să-i bată în cuie
Crucea de pe casă.
Act de identiate
Povestea asta ar putea fi una
Strict comercială,
Un act notarial pe care
Se văd numai stropi de cerneală.
Ar putea fi doar o veste
Cu avioane şi îngeri fără păcate
La manşă...
Nu,
Nu mi-e milă de tine,
Doar
Adevăr îţi zic,
De aici din mijlocul râului
Pe care un puşti gol îl trage după el
Spre oraşul cu toate scursorile
Unei societăţi de consum.
La liziera testamentară
Moştenitorii de drept
Trec prin zgârâie-norii
Aşezaţi în cvartal
După anul de naştere.
Totul iese curat, asortat pe nuanţe,
Din acest şifonier de predigistator,
Din locul unde
Larva de fluture se hrăneşte
Cu certificatul de căsătorie
A unei generaţii întregi
De strămoşi.
Pâinea cea din ziua de azi
De cele mai multe ori
Nici nu îmi mai este foame
De pâine şi sare,
Doar mimez ritualul prânzului
Şi pe cel al cinei
Din trapeza de monăstire.
Spun rugăciunea de mulţumire
În gând şi cu braţele întins
De-o parte şi de alta a spătarului,
Este singurul detaliu ce-a mai rămas
Din jilţul cu furnir de mahon.
În pustietatea mea locuibilă
Nu caut alinarea doar
Un ciob din oglinda în care
Lumea a rămas răsturnată.
Clepsidra e spartă.
Abia de legumesc cu lingura
Prin strachina cu un bob de mei
Şi păcate imposibil de spălat
În cristeniţă.
Fabrica de pâine şi-a închis porţile.
Nu protestez;
Foamea mea este paşnică
Precum menestrelul
Ce doarme cu capul pe o pernă
Din cap până la călcâie,
Cu viespi tăvăliţi prin polen.
Scrie la ziar
Mi-e tot mai indiferentă
Necuviinţa care mătură strada
Cu părul meu ,
Nu cu mătură din fascii de carpen.
De ce mi-ar păsa că ninge cu pietre
Peste prunii din livada ecleziastică
Şi sub everest înfloresc macii otravă?!
Iaca, scrie la ziar
Că a luat foc benzinăria din sahara,
Că banchiza de la polul sud
S-a topit ca untul englezesc...
Vin peste noi toţi abrigenii şi stăpânii lor.
- Gazetele mint!
Mă amăgesc şi-ţi vorbesc despre cum....
S-a ridicat la cer o lespede întreagă
De pe mormântul
Mareşalului împuşcat la jilava.
Semnul ăsta este naţional,
Dă din mâini şi picioare,
Prinde rădăcini relative
În aerul uscat din salonul
Celor ce tuşesc convulsionar.
Rabd boala secolului industrializat
Şi iert insecat care a ros sistematic
Din măduva şandrmalei
Care se prăbuşeşte peste noi
În genunchi.
Un bufon cu pudră în perucă
Sărbătoresc la lumânări din seu de viţel
Locul meu garantat
Din tomberonul
Cu imagini postmoderniste.
De ce aş purta vină personală,
Ori motivaţie pentru ispita umană?
Sunt ceea ce aţi vrut voi, prieteni,
Să fiu;
Un funcţionar care semnează
Condica de prezenţă la fix
Şi iese pe uşa circului,
Unde, un bufon cu pudră-n perucă
Va fi închis peste noapte
În cuşca plină cu lei.
Frica scoate gheare, muşcă din placenta
În care puiul de fiară se înfăşoară
Ca în năframă de mamă.
Pe sub cupola fără zburători la trapez
Trece liliacul cu capul pleşuv
Şi lipici pe coate.
Este miezul nopţii în inima
Târgului patriarhal şi
Răgetul naşterii naturale
Nu mai poate fi estompat de calxoane.
Eu îndrăznesc,
Sărbătoresc prima respiraţie
A micuţului prinţ
Şi sarea îmi trece din ochi
Peste realitatea dură ca o infirmieră
De la reanimare.
Proprietarul de colombine
Vezi
În borcanul cu talaş clorinat
Cum puiul de hamster
Se prinde cu unghii rozosine
În scamele vieţii?
El este sclavul meu preferat!
Îmi ghiceşte dorinţele ...
Îmi repetă dimineaţa şi seara,
Că ... sunt
Frumoasă, deşteaptă
O colombină
Cu inima prinsă în ace de siguranţă.
Îmi face nod la batista pătată cu ruj
Să nu uit ,
Să nu simt cum sufletu-mi iese
Ca ghiuleaua prin gura de tun.
Punct.
Eu sunt proprietarul de drept
Al bestiarului din cristal,
Un cetăţean loial contingentului
Şi căruia nu-i pasă de cele câteva
Tumbe care amestecă în sticlă
Salivă şi sânge de om.
Din fotoliul meu cu piele de viţel,
Bat din palme, ţopăi ca sălbaticul
În jurul arborelui descărnat de omizi.
Beau, iubesc, dorm fără vise
Pe asfaltul împuşcat cu popcorn.
Nu sunt un revoluţionar
Azi
Ar trebui să fii lângă mine,
Să-mi tragi perechi de palme peste faţa
Brăzdată de ger.
Să spui o dată şi încă o dată:
-Eşti laşă!
Nu.
Tu eşti milos şi nu o vei face...
În scaunul cu rotile din capătul mesei,
Ochi în ochi cu durerea mea muritoare
Este doar o dâră de nuanţe albastre,
Panglică de mătasă
Căzută din pălăria annei karenina.
Dacă aş fi fost nebunul întruna
Mutat pe tabla de şah
Aş mirosi şi azi a degete îngălbenite
Cu tutunul generalilor albi.
Nu sunt un revoluţionar,
Nici cobai
În tot acest experiment care
Îşi are rostul lui
În clipa coagulată ca o pipotă
De pasăre despicată în baionetă.
Garda s-a schimbat la palatul de iarnă.
Capelanul care a vegheat arestaţii
Este liber cugetător.
Pe sub bluza mea de mătasă
Ajung prima la ceasul de la universitate...
Ţi-am dovedit încă o dată
Că sunt un mare predigistator;
Scot din poşetă iepuraşi mov
Şi pe gură, cuvintele care mi-au lipsit
De când ai plecat către tropice.
Pietonii sunt grăbiţi şi nu văd
Pe sub bluza mea de mătasă
Inima cum arde.
Se incinerează încă un necunoscut
În mijlocul mulţimii
Care merge cu capul în piept
De-a lungul amiezii toride.
Tu întâzii, ca întotdeauna,
La întâlnirea cu mâinile, cu ochii,
Cu trupul meu de păpuşă supusă.
Între timp,
Aş putea afla totul despre moartea
Prinţesei...
Nu o voi face.
Peste durerea gata închegată în noapte
Mă preling ca jivina fără de blană.
Picături de roşu rămân pe pereţii
Oraşului cu inscripţii bezmetice.
Tu întârzii la execuţia mea publică
Din inerţie.
Şi....cad bombe în încreţiturile bulevardului
Unde îşi face intrarea cu lauri
Tramvaiul cu cai şi produse de parfumerie.
Partea asta de duminică
Poliţistul a greşit
Numărând pân’ la zece ... în gând.
Alt prieten din copilărie este strivit
Pe şinele gloriei
Care ne priveşte indiferentă
Din interiorul unui tub de neon.
Fenomenul e optic.
Au luat act de poziţia mea
În faţa betoanelor
Rădăcina platanului şi
Toţi administratorii depozitului
Cu fier vechi.
În partea asta de anotimp
Este mereu sărbătoare muncitorească.
Se perpelesc lozinci,
Se bea bere veche la sticlă...
Totul este aproape perfect
În teritoriul cu cea mai mare rată
De nedumierire a poporului.
Eu nu cred că exită o pagină albă
În memoria mea, colo o...
Femeiuşcă umblând gârbovită
Pe strada cu golanii ce joacă şeptica.
La birt se cântă din rărunchi
De inimă albastră:
Cratiţa din bucătăria socială
Are emailul sărit.
Numai boierii nu se duc la talcioc
În iadeşul de pasăre sacrificată
Până şi floarea de glicină
Şi-a înfipt adânc
Ghearele şi caninii.
Tremură de furie neputincioasă
Grădina cu mandarini sălbatici!
Martorul meu a văzut toată nebunia
Care se plimba cu canişul în lesă
Şi ţigară de foi în colţul gurii.
Rânjind.
În partea opusă a poemului,
Măturătorul de stradă
Citeşte soarta în zaţul de cafelei...
Da,
Îl aşteaptă o altă noapte foarte murdară,
Un drum lung prin
Cenuşa cartierului;
De la centrul lumii către periferia,
Unde cânii maidanezi ling mâna
Şoferilor de pe limuzine ce miros a miri.
Numai boierii nu se duc la talcioc
În fiecare dimineaţă de joi.
Îi aud cum tuşesc,
Cum îşi târşesc papucii vechi
Printre rafturile bibliotecii
Cu uşi secretizate
Şi cele o mie şi unu de sipete
Pe care le-au cărat după ei
Din bizanţul grecesc.
Cartea de care mă tem cel mai mult
Aveţi grijă, acolo este muzeul!
Un turn apărat de bufniţe albe;
O mulţime de păsări ciudate
A cucerit oraşul şi mestecă în plisc
Prezentul, trecutul şi viitorul
Cavalerilor teutoni.
Mâna destinului este chiar
Camerista hotelului,
Femeia care spală, bate covoare...
Face bătături la mănuşă.
Prin aţa trasă cu acul,
Pielea personajelor se vede
Limpede ca marea neacoperită de alge...
Din burugul cu piaţa ocupată
De cântecele sparte în dinţi,
Trubadurii în tricouri albastre
Vestesc
Evenimentul despre care...
Prefer să vorbesc într-o altă ediţie
A cărţii mele
De care mă tem cel mai mult.
Triumf general
Berzele tinere ţin nounăscutul
Legat în faşă de gâtul prelung.
De data asta, da, trăiesc
Cu intensitate maximă
Evenimentul monden.
Urc şi eu scările din oţel
Către ospăţul din cer.
Păsările albe sunt surorile mele.
Lasă dovadă de cântec morţesc
În cântec de leagăn.
Da, este o zi specială şi
Pentru primarul ales.
Un triumf general
Consumat printre pubele cu stele
Şi în casa din care
Tenorului cu cancer la gât
Se aude tropotind pe podele.
Libertatea mea trânteşte geamul
Spre stradă.
Apoi, se aşează tureceşte,
Citeşte în beznă
Scripturile scrijelite de
Braille.
Filmarea continuă
Grifonul roşu iese din vitralii.
Îşi cere dreptul său din istorie
Şi un sfert din buzunarul
În care a zăbovit inima reginei maria.
Muzica alămurilor nevinovate
Se aude din sala
Cu oameni închişi etanş
În floacoanele cu aqua guerlain.
Din cişmeaua stradală curge alcool
În gura copilului dăltuit
Din marmură de carrara.
Filmarea continuă!
Cum să ies din stop cadru,
Să îmi fac rondul de noapte,
Pelerinajul în jurul catedralei
Din care nu mai este nimic?!
Liturghia de la miezul nopţii
Zace cu limba tăiată
În gazonul ciuruit de cârtiţele oarbe.
În agora literară
E sfâşiat în cuţitele lungi
Viţelul cel gras. ..
Ziua se îmbibă în sânge şi oţet aromatic.
Prinţii şi cerşetorii poartă cu smerenie
Ochelari de cal pur sânge arab...
O ultimă dublă!şi figurantul cu alzheimer
Îşi scrie memoriile în vopsea tempera.
Zidul plângerii e mânjit cu grafitti.
Adaugă comentariu nou