Lemnul - dar al lui Dumnezeu pe pământ și prieten al omului

Astăzi, la sfințirea acestei troițe aș dori să vă vorbesc câteva cuvinte cu privire la legătura strânsă care există pe pământ între om, lemn și Dumnezeu.

Îmi amintesc mereu de Adam, dar și de căderea lui în păcatul neascultării. În acele momente, când Dumnezeu l-a strigat: „ Unde ești, Adame?”, el a încercat să se ascundă de la fața lui Dumnezeu, în tufiș.

În răcoarea serii, când toți pomii își dădeau mireasma lor, Dumnezeu pleacă îndurerat în căutarea lui Adam. El îl strigă: „Adame, unde ești? De ce te-ai ascuns?”, iar Adam răspunde: „ Doamne, m-am ascuns pentru că sunt gol”, ascunzându-se de la fața lui Dumnezeu. Atunci, lemnul, și el rușinat, și-a plecat crengile până jos la pământ, dar pe Adam nu l-a putut ascunde.

Pe parcursul vremii Dumnezeu a înmulțit lemnul care avea să acopere munții.

Noe, la porunca lui Dumnezeu a făcut o corabie din lemn de chiparos și salcâm, cu multe cămăruțe și astfel l-a salvat Dumnezeu pe Noe, cu toți ai lui..

La apariția Mântuitorului, iudeii au hotărât moartea Lui. Iuda Îl trădează printr-un sărut viclean și pentru treizeci de arginți și astfel Hristos ajunge răstignit. El își duce crucea grea din lemn până pe Golgota – „lemnul neascultării” este acum sfințit cu sânge, de Dumnezeu.

Cu toate acestea, lemnul devine o comoară pentru oameni, răspândind mireasmă, ca oarecând în Eden. Doamne, dacă stau să mă gândesc, multe biserici am îmbogățit cu mobilier din domnia sa, lemnul. Fugarii, dimineața când se trezeau, luau o frunză și își cântau amarul, dorul și se spune că lemnul a fost prieten al omului, de unde și zicala: „Codru-i frate cu românul.”

Doamne, câtă simțire, câtă armonie era atunci între om, Dumnezeu și lemn.

Am putea aminti covata din lemn în care se îmbăiau copiii, covata specială în care se frământa aluatul pentru prescură, pe care se aplica pecetea  cu prescurnicerul din lemn. Venind vorba de prescură, aș aminti faptul că toți preoții pustnici, în inima pădurii pustie de oameni, dar plină de Dumnezeu și îngeri, pe cioata lemnului săvârșeau Sfânta Liturghie.

În vremurile din trecut, din lemnele codrului se tăiau copaci care se ciopleau și se ridicau modeste biserici din lemn, în care moșii și strămoșii noștri se rugau. Nu pot trece cu vederea faptul că în duminici și sărbători, mamele și soțiile rămase văduve după război, își lipeau obrazul de cetoarea de afară a Sfintei Biserici la fiecare Sfântă Liturghie și cu suspine își plângeau feciorii și bărbații morți pe front. Doamne, ce lacrimi fierbinți se scurgeau pe lemnul din cetoarea bisericii cu care ele își împărțeau durerea.

        De asemenea, lemnul este cel care găzduiește pe Dumnezeu în el. Doamne, oare ce este potirul din lemn?  Aș putea spune că potirul din lemn e purtătorul sublimului, al dumnezeieștii jertfe care ne cuprinde pe toți și se împarte la toți, ajutându-ne să ajungem la sfințenia și curăția sufletului nostru.

Potirul e reminiscența crucii. În el, la toate sfintele liturghii, se află, real, trupul și sângele lui Hristos, care se dă, se oferă oamenilor spre iertarea păcatelor și spre nemurire, spre viață veșnică, așa cum atât de clar și frumos scrie Sfântul Evanghelist Ioan în capitolul 6:54: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”

Am putea spune că potirul e cea de-a doua cruce, deoarece El, ca Dumnezeu Euharistic, e silit de multe ori să se întâlnească cu ființe, cu suflete care se apropie de El ca să-L primească, dar și cu suflete de „Iuda”, de formă, fără trăire lăuntrică, nepregătite pentru acel moment, cu păcate ascunse, nemărturisite. De aceea am spus că potirul devine a doua cruce pe care suspină Hristos pentru cei care se apropie de El cu nepăsare, cu nevrednicie, nu spre viață, ci spre osândă.

Crucea lui Hristos a fost sfințită pe Golgota cu scumpul său sânge, în vremea sfintelor patimi, iar potirul, cu atât mai mult, se sfințește la fiecare sfântă liturghie, prin prezența lui Hristos în el, pe Sfânta Masă, moment în care preotul, prin sfânta liturghie, pogoară pe Hristos din cer pe pământ, sub chipul pâinii și al vinului, transformându-le în trupul și sângele Său.

Ce frumos stă scris că pe Dumnezeul cerurilor nu-L poți cuprinde și cu toate acestea El, din dragoste pentru noi, se lasă cuprins în potirul din lemn. În cupa sfântului potir se cuprinde virtual și potențial toată această lume. Nu întâmplător cupa potirului e rotundă. Ea vorbește despre cuprinderea a toate. Putem spune că el e semnul vizibil al comuniunii cu Hristos Înviat, al comuniunii dintre oamenii acestei lumi. Toți câți ne împărtășim din această minune care e potirul ne unim cu Domnul și Dumnezeul nostru cel Euharistic, dătătorul de viață și leacul salvator al sufletelor, al rănilor, al durerilor și lacrimilor.

Toate aceste adevăruri scrise și constatate mă îndeamnă mereu să sculptez cu multă dragoste potirul din lemn de nuc și troița din stejar pentru Hristosul cel Euharistic care petrece în el veșnic, pentru noi, în marea Sa dragoste.

Lemnul a rămas martor la toate aceste lucruri. Iată, pe scurt, sfânta legătură dintre lemn, om și Dumnezeu.

Tot din dragoste pentru noi, lemnul arde în sobe, ne însoțește pretutindeni, este cu noi în biserici, în iconostasele lucrate tot din lemn, chipuri de heruvimi, crucile care străjuiesc sfântul altar pe care se jertfește Hristos. Doamne, ce împletire minunată de iubire între Dumnezeu, om și lemn.

Tot din lemn a luat ființă această troița din stejarul lucrat de mâinile mele la îndemnul și rugămintea domnului Munteanu.

Din aceste motive am confirmat de multe ori spunând: „Nu ignorați lemnul pentru că e un dar al lui Dumnezeu pentru noi oamenii, pe pământ.”

Pentru mine, lemnul e aurul care mi-a trecut toată viața prin palme, ascultându-i vocea și grăind cu el. Lemnul s-a rugat cu mine și de multe ori am admirat împreună cu el răsăritul și apusul soarelui.

            Dragii mei, în aceste momente mă simt un om fericit și împăcat că am reușit să dau viață acestei troițe în memoria eroilor dumneavoastră. Mulțumesc pentru răbdare.                          

 Preot, Găurean Timoftei