Locul deșeurilor nu e în casă; beclenarii le-au trimis la plimbare

Localnicii din Beclean, Figa, Coldău, Rusu de Jos au avut sâmbătă ocazia să se debaraseze în întregime de aparatele electrocasnice uzate sau defecte nedezmembrate; au avut, în schimb, șansa să plece acasă cu unul nou în urma primirii unor bonificații constând în cupoane valorice de câte 10 lei (două pentru o mașină de spălat și patru pentru un frigider) ori a premiilor puse la bătaie pentru celelalte categorii de produse vechi în cadrul unei tombole la care s-au putut câștiga prin tragere la sorți 3 mixere, 3 fiare de călcat și trei cafetiere, toate marca „Tristar”. Organizatorii campaniei eco “Locul deșeurilor nu e în casă; trimite-le la plimbare!”, Asociația “Rorec” în colaborare cu Primăria Beclean, au amenajat două puncte fixe de colectare amplasate la colțul dintre piața mică și parc și la intersecția dintre strada Oborului și strada Mihail Kogălniceanu (parte din DN 17), plus o echipă mobilă accesibilă prin apel telefonic. La Beclean, astfel de acțiuni au loc periodic, una similară petrecându-se în primăvară.
Asociaţia Română pentru Reciclare “RoRec” este o entitate non-profit fondată de zece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de electrocasnice cu activitate în România: “Amica”, “Arctic”, “Bosch Siemens Electrocasnice”, “Candy Hoover”, “Electrolux”, “Gorenje”, “Indesit”, “Philips”, “Groupe SEB” şi “Whirlpool”. Încă de la începutul activităţii sale, aceasta a devenit membră a WEEE Forum (http://www.weee-forum.org), organizaţia pan-europeană a sistemelor colective non-profit de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).
Conform legislaţiei europene, fabricanţii de echipamente electrice şi electronice (EEE) sunt direct responsabili de produsele lor şi după ce acestea îşi încheie ciclul de viaţă, ajungând la co;ul de gunoi. Aceste legi impun ca producătorii să se îngrijească şi de deşeurile provenite din produsele lor, asigurând eliminarea lor într-un mod nepoluant, având ca obiective protecţia mediului, reciclarea şi reintroducerea în procesele tehnologice a materialelor refolosibile. Asociaţia “RoRec” s-a constituit pentru a prelua de la producători responsabilitatea privind realizarea obiectivelor de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), precum şi raportarea către autorităţile competente a modului de gestionare a DEEE.
În prezent, aceasta are contracte cu peste 240 de producători şi distribuitori, inclusiv membrii fondatori. Activitatea sa se bazează pe o bună colaborare între toate părţile implicate în procesul de reciclare: producătorii de echipamente, autorităţile locale, distribuitorii, mai exact magazinele de aparatură electrică şi electronică, colectorii şi reciclatorii. “Rorec”: preia, pe baza contractuală, responsabilitatea gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice pentru producători; organizează transferul DEEE către instalaţiile de tratare şi reciclare, urmărind realizarea indicatorilor de performanţă impuşi de legislaţia europeană în vigoare; identifică şi aplică cele mai eficiente şi viabile soluţii din punct de vedere ecologic şi economic pentru desfăşurarea proceselor de gestionare DEEE (tratare, valorificare, reciclare, până la eliminarea nepoluantă); elaborează, pentru producătorii care au încheiat contracte de transfer de responsabilitate, raportări periodice către autorităţile de mediu privind activitatea de gestionare a DEEE, conform legislaţiei în vigoare; desfăşoara campanii de informare şi conştientizare a consumatorilor privind gestionarea DEEE.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5