Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

MAI – marți

Alexandru Jurcan

Muntele obosise de capriciile iernii. La poalele lui curgea râul vijelios, ducând spre vale topirea zăpezilor. Mai jos, casa lui Toader, cu gard din trupuri de mesteceni. Acum șase luni a găsit la coteț trei căței abandonați, mici cât pumnul. Chiar și nevasta – lelea Floare – a fost de acord să-i păstreze, că numai Dumnezeu i-o fi trimis acolo, să-i pună pe ei doi la încercare. Aveau vaci, așadar destul lapte, încât cățeii s-au transformat destul de repede în namile, în uriași. Albi ca omătul, blajini, tandri cu stăpânii, dar agitați față de provocările din afară. Toader se temea de lupi, de urși, de vipere, care i-ar fi putut ataca pe bravii lor prieteni, astfel că a început să construiască un gard solid, înalt, aproape amenințător. Cum creșteau câinii, cum se mai înălța și gardul, care s-a unit cu vârfurile fagilor și brazilor, transformând proprietatea într-o bulă verzuie, ca un vapor misterios. Puținii vecini nu mai aveau vreo șansă să facă vizite. Se vorbeau vrute și nevrute pe seama lor, mai ales despre viteza cu care creșteau câinii, care, de fapt, au întrecut vacile. Televiziuni din orașele apropiate au năvălit pe vale, să realizeze reportaje despre impresionantul fenomen, numai că nu aveau acces, se rugau de stăpâni prin microfoane portabile, promiteau marea și sarea, chiar și sume considerabile în valută. După ani buni, vacile au murit, iar cei trei Gulliveri au simțit briza foamei, intrând dușmănos sub blana mătăsoasă. Buni erau și cartofii fierți, însă nu se puteau compara cu laptele magic. Pe nesimțite, câinii scădeau în greutate, se micșorau văzând cu ochii, devenind normali, apoi mult mai mici, cât pisicile. Toader lucra cu greu, era bătrân și gârbov. Uneori ținea pe umăr câte un câine-cățel, cu pielea întinsă pe oase. Lelea Floare îi legăna uneori în poală. Pe toți îi păștea plutirea, astfel că, într-o bună zi, proprietatea s-a ridicat spre nori, ușurată de greutatea câinilor, ca un balon verzui, lipindu-se de prima stea care i-a ieșit în cale.
– din volumul viitor Zilele de după iubire

Comentarii

20/06/21 20:53
A

Minunat!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5