Măluţ, un sat occidentalizat. De la casele din lut şi cărămidă arsă, acoperite cu paie şi draniţe, la vile cu scară interioară şi mobilier ultramodern

La noi, în Măluţ, vântul vine prin Paloba, direct din Occident, mai ales că drumu-i asfaltat acum, zice, convins fiind badea Pop, cel care la o vârstă venerabilă citeşte mersul vremurilor. Şi aşa pare să fie pentru săteanul împotmolit aici de secole, cât şi pentru trecătorul grăbit către alte destinaţii. Cum arăta Măluţul şi locuinţele sătenilor în urmă cu câteva decenii? Locuinţele erau din pământ, pe schelet de lemn, apoi din cărămidă nearsă, acoperite cu paie, stuf şi apoi draniţe, la fel şi grajdurile şi celelalte acareturi. Mai târziu, după Primul Război, casele au fost construite din cărămidă arsă, cu fundaţie de piatră de râu, din Someş, ori piatră cioplită, de carieră, adusă cu carele din satul Ilişua. La fel şi grajdurile, coteţele, adăposturile pentru oi s-au schimbat în bine până la colectivizare. O locuinţă tipică în Măluţ se compunea din casă, tindă cu cuptor şi două camere, verandă, numită târnaţ, pivniţă şi podul casei. De asemenea, curtea era destinată legumelor şi pomilor.

Acum, satul renumit odinioară pentru Râpa-simbol şi Maialul – sărbătoare, prin casele făloase (lăudăroşenia măluţenilor este frumoasă şi plăcută) întrec orice imaginaţie ce ţine de arhitectura rurală. La Strajă, Peste Pod, Peste Vale, Pe Ulicioară casele sunt adevărate palate. Rămâne ca un reper Casa lui Sfântu, veche de aproape un secol, ce poreclă avea acest om, iar sfinţenia i-a dăruit o familie cu zece copii. În vecinătate, Valer Câmpan, constructor prin vocaţie, şi-a mobilat casa aidoma cântecelor pe care le fredona prin cenaclurile frecventate de-a lungul anilor. Îl poţi asculta ore întregi fără să te plictiseşti fiindcă Valer are ce spune. Alături, una din gospodăriile profesorului pensionar Roşca, o casă copiată parcă din revistele de specialitate. Dacă treci podul – valea ce inunda satul odinioară, are o stavilă puternică din beton - case una şi una. Dacă intri la întâmplare nu ştii ce să admiri. Mobilă occidentală, aparate electrocasnice de ultimă generaţie, anexe gospodăreşti funcţionale, grădini de legume irigate, plantaţii de cireş în sistem intensiv. Pe Ulicioară, asfaltul nu mai este o raritate. În prima casă s-a retras profesorul Dionisie Morar, cu soţia Nina (ce şi-a petrecut o viaţă în lumea cărţilor). Curtea şi casa, gardul şi anexele, toate au ceva ce izvorăşte din dorinţa celor doi de a trăi frumos. Şi o fac de fiecare dată cu aceeaşi dragoste cu care privesc dimineaţa răsăritul soarelui de prin Dolina. În capătul străduţei, o curte încadrează două case măreţe şi anexe gospodăreşti, iar în faţă Coasta. Suntem la Iacob a lui Toader care se mândreşte cu cei doi feciori – Rareş şi Mircea, feciori harnici şi întreprinzători – ce şi-au transformat curtea într-o adevărată grădină botanică. Bunicul lui Iacob a trăit 100 de ani (cel mai vârstnic sătean, cum spun registrele, a fost Costan Săsărman, ce a vieţuit 105 ani). La Strajă, acolo unde prin 1834 se năştea întâiul învăţător al satului, Ioan Săsărman, Lică Bindea (diminutivele sunt, cred, o creaţie a măluţenilor) şi-a ridicat două vile, cu gust, iar în grădină, pomii: cireşi, meri, peri, piersici şi caişi sunt o specialitate a gazdei.

O locuinţă cu totul specială, aparte, unică în zonă, este cea de-a doua locaţie a profesorului Roşca (stabilit aici mânat de dragostea faţă de măluţence), păzită, la drum, de un gard din granit, aşa cum şi vecinul de peste drum, Ion al lui Buglanu se mândreşte cu o casă cu totul specială.

Pe o uliţă de doar câteva gospodării, inspectorul de-o viaţă, Gavrilă Câmpan, a mai păstrat din casa părinţilor ceva din frumuseţea de altădată. În schimb, scara interioară te duce către înălţimi. Peste Pod, inginerul Aurel Seserman şi-a construit şi modernizat locuinţa inginereşte. Plimbându-mă prin Măluţ, am admirat şi curtea şi casa lui Donizucă, a inginerului Silveşan, a familiei Peter. Când vorbeşti despre Măluţ este musai să aminteşti de Severuc (un alt diminutiv). Este Omul care lucrează şi acum, la 80 de ani, numai cu mintea. Are o minte de savant, este de folos semenilor, iar vorba dulce te face să zăboveşti mult ascultându-l.