Mănăstirea de care s-a mirat Sultanul

Nu departe de Iaşi, în sudul colinar al oraşului, se află unul din cele mai frumoase lăcaşuri monahale din ţáră, o adevărată cetate de credinţă, fortificată -Mănăstirea Cetăţuia. Acum 340 de ani, când domnitorul Gheorghe Duca a hotărât să ridice acest splendid lăcaş, refugiu viitor al multor domnitori -Gh. Racoviţă, Constantin Cantemir, Dimitrie Cantemir- se întindeau aici livezi de pomi şi podgorii întinse.. Era toamna anului 1668 când s-a pus piatra de temelie şi la 29 iunie 1672, după un efort remarcabil de alert, în zi de sărbătorire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a fost sfinţită şi închinată Cetăţuia (ca hram) acestor mari următori ai Domnului HRISTOS şi învăţători ai neamului omenesc.
Ziduri înalte şi puternice, loc de întâlnire al telogilor Răsăritului aflat sub otomani, chilii frumoase, spital, săli de întrunire şi o splendidă Biserică în centru, Cetăţuia oferea atunci, ca şi azi, o minunată privelişte celor iubitori de pelerinaje sacre.
Cronicarul Ion Neculce narează că sultanul Mehmed al IV, trecând prin Moldova pentru a se bate cu Regatul Poloniei, în primăvara anului 1673, s-a oprit pentru două săptămâni lângă Iaşi, cu oastea sa, la Tomeşti. În acest timp, a dorit să vadă şi Mănăstirea Cetăţuia, despre care se dusese vestea. Cu un alai fastuos a urcat Mehmed până acolo şi le-a privit toate cu făţişă admiraţie.
-Cât l-o fi costat pe ghiaurul moldav să ridice o aşa frumuseţe? întrebă măritul Sultan.
- 33 de pungti de aur, mărite! zise vizirul, după ce se informă de la delegatul domnesc ce-i însoţea.
- 33 de pungi, zici? O aşa lucrare merită mai mult de o sută de pungi de aur! continuă sultanul, mângâindu-şi barba.
De te vor purta paşii spre străvechea capitală moldavă, iubite cititorule şi cititoare, treci pe la Cetăţuia, spre a vedea faimoasa Mănăstire renăscută ca pasărea Phoenix din cenuşa vremurilor şi resfinţită la 1911, în prezenţa domnitorului Carol I al României.