Mândria, cea mai păcătoasă rugină

Unul dintre cele mai mari păcate este păcatul mândriei sau a slavei deşarte. Mândria este cea mai cumplită şi cea mai sălbatică decât toate celelalte păcate. Înălţimea de sine nu este bine văzută de Dumnezeu. Să ne gândim la pilda vameşului şi a fariseului. Vameşul era smerit şi rugăciunea sa a fost înălţată la Dumnezeu. Numai prin smerenie faptele noastre vor fi primite la cer. Fariseul nu se vedea pe el însuşi aşa cum era, se credea mult mai valoros, ceea ce nu i-a plăcut lui Dumnezeu.

         Păcatul mândriei când pune stăpânire pe bietul suflet al unui om este ca un tiran cumplit care a cucerit o cetate mare şi înaltă şi apoi îl dărâmă şi îl surpă până în temelii.

         Şi a zis Domnul:

         „Fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan XV, 5), sau cel zis de prorocul: „Dacă Domnul nu ar zidi casa, în zadar s-ar trudi ziditorul” (Ps. XVI, 1) sau cel zis de Apostolul: „Nu a celui ce voieşte, nici a celui ce aleargă, ci a lui Dumnezeu, carele miruieşte” (Rom IX, 16). Căci chiar de ar fi cineva cât de fierbinte cu osârdia şi de sârguitor cu vrerea, fiind legat de trup şi sânge, nu va putea ajunge la desăvârşire decât prin mila lui Hristos şi prin harul său.”

         Pentru că zice Iacov:

         „Toată darea cea bună de sus este” (1,17), iar Sfântul Apostol Pavel zice:

         „Ce ai tu ce nu ai luat?

         Iar dacă ai luat, ce te lauzi ca şi cum n-ai fi luat şi te făleşti ca de ale tale?” (I COR IV, 7)

         Ceea ce este necesar să înţelegem e că nu putem ajunge la desăvârşirea virtuţii numai prin smerenie.

         Patima mândriei însă întunecă întregul suflet şi-l prăbuşeşte, este ca o rugină.

         Textul Biblic spune:

         „Chiar dacă te vei ridica la înălţimea vulturilor, sau dacă vei pune scaunul tău între stele şi de acolo te voi doborî.” Mândria e ca şi boala, este lucrarea demonilor. Dacă vrem să avem satisfacţii în viaţă şi rezultate este necesar să fim smeriţi şi nu mândri. Să lăsăm mândria şi orgoliul la o parte pentru că nu putem sluji la doi stăpâni. Ştiţi de ce copiii se joacă în continuare, după ce s-au certat? Pentru ei fericirea e mult mai importantă decât orgoliul.

         Din Fericiri am reţinut:

         „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”

         Să fii smerit şi Domn şi să ştii că Domn nu înseamnă să te ţii mare şi mândru, ci să fii modest, aşezat şi molcom adică bun. Deci cuvântul Domn se poate traduce prin blândeţe, bunătate şi dragoste. Ne îndeamnă Andrei Pleşu.

         Mijloacele pentru dobândirea mântuirii sunt: postul smerit, milostenia şi rugăciunile statornice în special rugăciunea inimii:

         Doamne Iisuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, rugăciune care este bine să o rostim în fiecare zi de câte ori putem.

         Iar când reuşim să realizăm ceva să fim convinşi că numai cu ajutorul Divinităţii s-a împlinit şi să spunem: „NU EU CI DARUL LUI DUMNEZEU” a făcut această realizare, şi să mulţumim.

         „Dumnezeule milostiv fie mie păcătosul”

         Pentru că aşa cum o tornadă poate distruge într-un minut agoniseala de o viaţă, în viaţa reală, aşa ne poate lovi într-o clipă:

         „Că multe-s tari cum credem noi şi mâine nu-s.”

         Cel ce se iubeşte pe sine, nu poate să-i iubească pe alţii.

         Orice om merită să trăiască să fie respectat, numai că în aceste vremuri nobleţea sufletească este o floare rară.

         Viaţa mi-a demonstrat că puterea este capacitatea de a face bine celorlalţi.

         Poveţe:

•          Fă rai din ce ai, mulţumeşte la Dumnezeu pentru toate realizările şi binecuvântările cereşti în fiecare zi.
•          Nu-ţi irosi viaţa cu nimicuri trecătoare.
•          Spală-te de noroiul cu care te-au împroşcat cei mândri, prin credinţă.
•          Să nu-ţi pese de ce cred alţii despre tine. Viaţa ta este o carte închisă din care ei văd doar titlul. Adevărul îl cunoşti tu şi Dumnezeu. Pentru aceasta vei plăti sau nu.

înv. Mariana Prigon Sbîrciu