Melania Cuc: Diferența dintre vis și coșmar/ Omul în tandem cu Inteligența Artificială

Uneori, zilele nu vin peste noi precum o bombă în explozie, ci ca o boare de vânt la mijlocul verii, dar care ne anunță că vine furtuna. Adesea nu ne dăm seama când ceva se schimbă radical, constatăm cu stupoare când totul s-a împlinit. Așa a intrat și inteligența artificială în viețile noastre, s-a lipit ca un timbru pe scrisoarea pe care o vom trimite viitorului. Ceea ce s-a întâmplat cu omenirea în ultima sută de ani este fără termen de comparație cu alte epoci din istoria omenirii. Deși încercăm să găsim explicații, să punem în oglindă acte și artefacte ale unor vechi civilizații, este greu să avem certitudini că suntem sau nu suntem continuatorii unor experimente de conștiință, de bunuri materiale și eficiență IQ. Ce este aici, ce va fi dincolo, nu știm. Se fac speculații, dar ceea ce este cert este că tehnologia a depășit deja energia creatoare a omului. Nu pentru că mașinăria ar fi mai deșteaptă decât inventatorul, ci pentru că mașinăria (infernală) nu are nevoie de program de lucru, de hrană sănătoasă, nu lenevește, nu doarme. În plan opus, omul este entitatea fragilă biologic și psihic, nu lucrează nonstop și are nevoie de somn, de vacanțe, de un timp în care să se reîncarce cu energie creatoare. Diferența dintre om și inteligența artificială este spațiul dintre un vis și coșmar. Nu mă gândesc la coșmarul oniric din care ne trezim cu fiori reci pe șira spinării, ci la „coșmarul” neputinței noastre de a ne întrece cu roboții, cu mașinăriile care ne-o iau mereu înainte.

Inteligența artificială, pe care ne autoconvingem că o folosim doar ca pe o unealtă oarecare, este o continuitate a lucrurilor făcute nu demult de om dar care ne depășește  fără  să se epuizeze, fără să încetinescă ritmul. Are viață ca fără demoarte, dar ceea ce este cel mai de temut: este o inteligență fără conștiință, fără suflet.

La primul impact cu omul contemporan, AI este ca visul colorat, perfect. Dar și visele cele mai frumoase pot deveni coșmar atunci când, în alcătuirea lor, intervine o fisură (din neglijență, din exagerare etc.). AI este pentru noi, cei de azi, precum sacul cu ovăz pus înaintea asinului neîncrezător în stăpân. Derută? Mai degrabă este iluzie. Sacul de orz pus în fața măgarului este o momeală, ne convinge că vom trăi fără nare efort, dar nu ne spune că drumul nostru, ca entități biologice, se va și termina cândva sigur.

 Progresul este perfect când are un sens.

Inteligența artificială, în realitate, nu este nici salvator, nici bombă cu neutroni. Cum spunem cu toții, AI este doar o unealtă de lucru! Poate cea mai sofisticată unealtă pe care a creat-o omul vreodată. Este harnică, deșteaptă, amabilă, nu are dorințe personale (încă), nu are frică. De ce ar vrea să ne ia locul în lanțul trofic, când e informată  că noi aveam atâtea tare: maladii, dușamni peste tot, frici și amprente genetice?  De ce simțim totuși că ceva nu este în regulă în relația AI–Omenire? Ne este teamă că nu vom mai fi necesari?  Pentru că sensul, munca noastră, gândirea celor mai inteligenți umanoizi, ritmul celor mai ageri  dintre noi, chiar mâine pot fi considerate nefuncționale pentru progress.

    Teama de ceeace nu înțelegem pe deplin vine din istorie, de pe când fiecare val de industrializare a lăsat în urmă oameni debusolați, a creat crize financiare, sanitare, foamete etc.

Să privim partea plină a paharului: inteligența artificială ajută deja omenirea. În spitale, în laboratoare, în educație, în agricultură, în munca grea și invizibilă, dar care ține în sănătate cordul lumii globale. E drept, nu pune singură diagnosticul, nu operează în locul chirurgului, dar îl ajută pe medic să vadă dincolo de clișeele medicinei clasice. Nu gândește în locul cercetătorului, dar îl ajută în documentare. Nu scrie în locul scriitorului, dar îl poate susține prin documentare.

Nu îmi este teamă că AI se va substitui Omului, ci că Omul se va retrage singur, va abandona munca grea, responsabilitatea. Oare vom lăsa să decidă alții pentru viețile noaste, fie ei oamenii deștepti, sau algoritmii aflați într-o escaladare fără comparație?

Prognozele cele mai realiste spun că, în următorii zece ani, omul și inteligența artificială vor merge, cel mai probabil, umăr la umăr. Nu vor fi la maraton nici la egalitate de șanse, dacă  vor intra în competiție  va fi rău și pentru unii și pentru alții. Cine va face corectura eventualelor erori? Nu știm încă, dar credem că acel Spirit tutelar care nu a lăsat niciodată umanitatea să dispară ne va ține si de data asta în echilibu.

Dacă vrem o minciună ceva mai frumoasă, am putea spune că tehnologia AI ne va face mai frumoși, mai buni. Am greși dacă am marșa doar pe iubirea necondiționată, pe tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte.

Putem lua exemplele supraviețuirii privind în cartea de istorie? Desigur, doar că istoria a fost mereu scrisă de învingători și e greu să alegem grâul de neghină. Istoria ne oferă câteva civilizații care, pentru oamenii vremii lor, au părut a fi de neînțeles. De exemplu, egiptenii antici nu aveau tehnologie avansată în sensul înțelesului nostru, dar aveau mult timp la dispoziție,  comunități de sclavi și disciplină dură, aveau și matematică aplicată, și o credință (religie) ce ținea societatea în disciplină indiscutabilă.

Grecia antică a experimentat un alt tip de progres: nu tehnologic, ci de logică. Deși nu beneficia de mașini inteligente, au pus bazele gândirii pentru milenii. Ei au învins.

Atunci, de ce ne-am teme de viitor? Pentru că, mai aproape de zilele noastre, Revoluția Industrială a fost un șoc social comparabil doar cu cel al inteligenței artificiale  de azi. Strămoșii noștri au ajuns șomeri pentru că mașinile nou inventate erau mai eficiente, mult mai supuse și mai ieftine decât ei.

Adevărul trebuie spus cu toată gura: suntem prima civilizație care se confruntă deja cu o unealtă capabilă să amplifice prinn ea însăși inteligența artificială, să lase omul în urmă. Atunci când IA își va gândi autonom programele, atunci va fi ziua în care omul va pierde (metaforic sau nu) tot ceea ce umanitatea a câștigat, pas cu pas, în milenii. Totul e ipotetic, depinde de grija și inteligența cu care vom gestiona relația om-masinărie-Om.