Tableta de sâmbătă

In memoriam Ioan Alexandru

Motto”El nu e mort/Trăieşte-n veci/E numai dus.” G.Coşbuc

Răbojul vremii consemnează curgerea unui deceniu de la plecarea dintre noi a poetului Ioan Alexandru. Şi aşezarea lui în umbra crucii, spre odihna cea mare şi definitivă, sub tâmpla mănăstirii Nicula, cea veşnic binecuvântată cu har dumnezeiesc, credinţă şi pace. Autorul imnelor rămâne ca un rod bogat de toamnă, frumos rânduit în hambarele literelor române. Şi nu numai. O toamnă uneori tristă şi amăgitoare, cu păreri de rău după căldura verii trecute, alteori doritoare de puritatea şi strălucirea zăpezii care se va cerne nu peste multă vreme. Cam aşa, ca gerul lui făurar, era poetul. Ardea mereu. Cu flacără înaltă. Scria, se ruga şi propovăduia Cuvântul. Adevărul. Era un om dedicat credinţei şi poeziei. Nu avea nimic în comun cu lumea materialistă. A fost un risipitor de vise. Era sărac la arginţi, dar avea belşug la iubire. La poezie. La zicere. Am avut privilegiul să-i fiu student. Am colindat împreună biserici, şcoli, mănăstiri. Ne-a predat Istorie bisericească. Ne vorbea, transpus şi avântat, despre istorie şi limba română, despre Moldova şi Ţara Românească. Despre mult pătimita Transilvanie şi despre martirii ei. Numai el, poetul, putea să scrie:”Garoafa sângere colina/Şi Transilvania-i un imn.” O vreme a apărat credinţa prin mlaştina politicii. Cu crucea a primit minerii, apoi a aşezat-o în sala parlamentului. A trăit, a crezut, a iubit, a scris, până s-a mutat lângă zidul cel vechi de la Nicula. Sub umbra pădurii cea veşnic verde.

Chiar dacă poetul pleacă, versul lui rămâne. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Traian Parva Săsărman

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5