Mişcarea literară de provincie

Fiecare om este ceea ce este, ce trebuie să fie și, mai ales, ceea ce poate fi. În fond, Mișcarea Literară, chiar și de provincie sau centrală, nu există. Cunoașterea, ca și Dumnezeu – Extraterestrul – este o problemă de Unu. În speță, literatura este o cursă a alergătorului solitar. De aceea, în orice domeniu al vieții terestre lupta omului este cu el însuși și nu cu alții. Cu timpul lui biologic. Pentru a accesa cât mai mult din memoria sa cosmică, infinită, nemuritoare. De aceea, noi practicăm ignorarea ignoranților. Căci defazați de realitate, cu bariere religioase interioare, dezmoșteniți de centru, provincialii, cu ifose de artiști, în speță de scriitori, s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Și vor dispare tot la fel. Motivele? Acești mici frustrați de provincie, trăind „în cercul vostru strâmt” – parafrazându-l pe Eminescu, practică inversiunea valorilor, invidia, imbecilizarea mistică prin idolatrie, blazarea, suficiența retardată, orbul găinilor literare. Hobby de pensionari ... Astfel, că se promovează amatorismul și „valorile” clipei, se înlocuiește „a fi” cu „a avea”. După situarea pe scara socială și politică. Se practică impostura de masă și vidul cultural. Cu bună știință. Dincolo, însă, de barierele urbei, nimeni nu mai știe de Mișcarea Literară de provincie. Iată, și în cazul nostru, suntem chiar în mijlocul unei grave prostituții literare a gloriilor locale. Iar generațiile ce vin de literați sunt băieți buni, fete frumoase – dar genealoizi fără operă. Din păcate, această inversiune a valorile se face pe bani publici, ca pe moșii personale. Poziția noastră este de ignorare a ignoranților. No comment ... A bon entendeur, Salut!