Năsăud
|
Sfârşitul de săptămână a adus pentru năsăudeni un suflu nou prin plantarea unor puieţi de copaci ornamentali care, pe lângă un aspect deosebit de frumos, vor da şi “o gură” de oxigen în plus... |
Una din componentele PNDR (Programului Naţional de Dezvoltare Rurală) este Axa LEADER, finanţată din fondurile Uniunii Europene, care va fi activată din vara acestui an. Acest program prevede... |
|
Şcoala Generală “Mihai Eminescu” Năsăud este o unitate de învăţământ ce şi-a câştigat prestigiul prin elevii foarte bine pregătiţi care şi-au continuat studiile, în proporţie de aproape sută la sută... |
Şcolile năsăudene sunt partenere într-un proiect prin care se doreşte promovarea valorilor educaţionale. Astfel, Colegiul Naţional “George Coşbuc”, Grupul Şcolar Silvic, Grupul Şcolar Economic şi... |
|
Zarvă mare, mulţi curioşi puţin speriaţi în primele momente, au asistat la o simulare de incendiu la Spitalul orăşenesc “Dr. George Trifon” din Năsăud. Aplicaţia tehnico-tactică de intervenţie a fost... |
În oraşul Năsăud, mai exact pe cursul văilor din vestul urbei, sunt în derulare lucrări de apărare a malurilor şi decolmatări, în vederea regularizărilor cursurilor acestora. Primarul oraşului – ing... |
|
În zona periurbană a oraşului Năsăud, pe Valea Caselor, a fost necesară construcţia unor poduri care să vină în sprijinul cetăţenilor ce locuiesc în zonă. Acest lucru a demarat încă în urmă cu doi... |
Sâmbătă, 14.03.2009, s-a desfăşurat la Grupul Şcolar Silvic Năsăud concursul profesional la clasa a XI-a, an de completare, profil Silvicultură – faza judeţeană.
Concursul a constat într-o probă... |
|
Manifestarea de la sfârşitul săptămânii, mai exact din ziua de 13 martie, a umplut la refuz Aula Colegiului Naţional „George Coşbuc”. Era vorba despre simpozionul internaţional organizat de Catedra... |
Legislativul local năsăudean a dezbătut la ultima reuniune în plen, printre altele, şi probleme legate de modernizarea stadionului orăşenesc „Progresul”. Preşedintele echipei de fotbal „Progresul”,... |
|
Reprezentanţii localităţilor grănicereşti, în număr de 44, trebuiau să se întâlnească la Năsăud, în sala de festivităţi, pentru Adunarea Generală a cărei dată a fost stabilită în 5.12.2008, cu ocazia... |
Începând de astăzi, 14 martie 2009, ora 11,00, deputatul Ioan Oltean are birou parlamentar în Oraşul Academicienilor. Acest fapt se datorează dorinţei politicianului de a mulţumi pentru încrederea pe... |
|
În piaţa agroalimentară a oraşului Năsăud, după mai multe zile în care producătorii agricoli şi-au vândut pe furiş produsele, în special cele lactate, aceştia au reapărut pe ici pe colo, dar tot... |
Astăzi, începând cu ora 10.00, sala mare de festivităţi a Primăriei oraşului Năsăud va găzdui Adunarea Generală a membrilor Uniunii Comunelor Grănicereşti Năsăudene. Scopul acestei adunări care se... |
|
|
Compartimentul resurse umane, salarizare este compus din doi funcţionari publici care se subordonează secretarului oraşului Năsăud.
La începutul anului 2008, la Primăria oraşului Năsăud era un număr... |
|
În câteva zile, Spitalul orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud va beneficia de o revoluţie a tehnicii moderne. Potrivit directorului spitalului năsăudean, dr. Adrian George, la unitatea medicală... |
Cel mai mic dintre cei 3 copii din familia năsăudeană Ioan şi Ana Maftei, de şase săptămâni s-a gândit să facă pe complezantul, plecând primul spre împărăţia cerească, poate că de el a fost mai mare... |
|
În anul viitor se vor împlini 150 de ani de la naşterea dr. avocat Gavril Tripon, originar dintr-o familie de ţărani din Iclod (jud. Cluj). A urmat şcoala primară confesională gr.cat. în satul natal... |
În ultima şedinţă a Consiliului Local Năsăud, ing. Ilie Pinca – preşedintele Asociaţiei Sportive “Progresul”, a prezentat în faţa legislativului şi executivului local raportul economico-financiar din... |
|
Inspectorul de resurse umane şi salarizare al administraţiei năsăudene, insp. Monica Săplăcan, a prezentat în faţa legislativului şi executivului local situaţia statistică din cadrul compartimentului... |
Primăria oraşului Năsăud, prin biroul Impozite şi Taxe are de recuperat peste 100.000 de lei de la firmele falimentare. Asta rezultă din raportul prezentat în faţa legislativului şi executivului... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 12:22
Zilele Monorului 2026 – un succes de public Cultura
Numărul 8, pe august 2026 (anul XXXVII), al revistei editată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului,...
Comentarii
Trei premii pentru Cristina-Maria Țermure, din Căianu Mic, la Festivalul Tinereții de la Mangalia
Florentin Archiudean -
Lun, 21:42
FELICITĂRI SINCERE! Vedem inca odată că dacă părinții sunt Părinți și copiii sunt copii! Văd și reu...
Ai nevoie de o adeverinţă de vechime? Vezi unde sunt arhivele societăţilor desfiinţate din Bistriţa-Năsăud!
Evelina Niculae -
Lun, 16:32
Caut arhiva lntreprinderii Hoteluri și Restaurante București si a UGSR (Uniunea Generala a...
Casa de la nr. 17 - Casa Dr. George Trifon. Simboluri istorice din orașul Năsăud, imortalizate în picturi și fotografii!
Ioana Haitchi -
Dum, 03:16
Cine e căsătorit cu Bindea Livia?
Prof. Mirela Rus: ÎMBRĂȚIȘAREA SMERENIEI
Rus Augustin -
Sâm, 21:49
Un exemplu de sacrificiu pentru alții a fost în istoria Transilvaniei HOREA (Vasile Nicola Urs 1731...
Bistrița inaugurează oficial Programul „Oraș Creativ UNESCO” în domeniul Arhitecturii!
Toni -
Sâm, 16:56
Orasul Bistrița nu dispune de un patrimoniu arhitectural medieval prea bogat, după cum consemnase...
Aniversări
Astăzi, 1 septembrie, este o dată specială pentru doamna profesor Mariana Moldovan, director adjunct la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Dana Someșan, consilier superior la
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Ioan Simion Cassian, preot paroh la Ciceu Poieni.
In Memoriam
Trecând peste tăcere
Aproape 42 de ani, Biserica Blajului
a fost scoasă din paginile istoriei poporului român.
,,Sunteți scoși în afara legii”



























