Nicholas Kazan: Mitocrația - Cum românul își fură căciula

Istoria nu se dezminte, spun cei care cred în ea fără prea mult cuget, în virtutea fălii și a unei conștiințe comune cizelate întomurile prăfuite de pe rafturile...istoriei. Ba, spunea Blaga:“satul român a sabotat istoria”. Dar noi românii suntem o nație de țărani, nu-i așa?, adevăr axiomatic… evenimentele, ca cele provocate de războaie fiind cele care creează istoria, nu hora satului și viața cea de toate zilele. Așadar, războiul și parada care îl precede, pompa care urmează, prada de război, tobele și trâmbițele care anunță victoria, regalitatea și aristocrația care gestionează, prelații care sfințesc și scribii care consemnează, cât și prizonierii etalați în lanțuri, defilați, ofrandele aduse în temple, ctitorii de biserici, pentru veșnică pomenire... acestea sunt evenimente istorice, care o compun… Asta este Istoria, nu-i așa? Afaceri complet străine românului indigen, om modest, dar întru totul proprii celor care “au descălecat” și al neamului lor, a celor care ne-au condus de-a lungul veacurilor, pe care istoria i-a amintit, îi pomenește, mai puțin democrația reală a satului român– cea a lui Blaga - cu Legea Strămoșească (de care românul a uitat de tot), care a sabotat această tărășenie, da, obosita istorie...
Evenimentele compunând istoria, restul vieții devine viață anostă, cred unii. Vikingii, de pildă, au creat o sumedenie de evenimente, începând acum treisprăzece secole, deși recent viața descendenților lor se reduce la “anosta” bunăstare a vieții, însă viață lungă și sănătoasă,grad înalt de fericire, ce mai, adevărată civilizație, pe care mai toată lumea ar dori să o împărtășească. Alții, cei drept cei care au creat multe evenimente și isprăvi istorice, ca de exemplu maghiarii, și-au etalat forța cam tot pe vremea vikingilor, dar pe măsură ce evenimentele pe care le creau deveneau tot mai rare, precum și prada și parada victoriilor, se pare că doar paginile istoriei le-au oferit și încă le oferă o oarecare consolare, dar, totodată, și multe pretenții, afacere nicidecum similară cu cea pe care descendențiivikigilor o practică – viață normală, fără făloșenie.
Ceea ce ne aduce la izbeliștea istoriei din bazinul Carpaților, unde noi, oameni autohtoni, care ne spunem acum români, am sălășluit se pare de când lumea și pământul, meleaguri unde ei, eifiind cei care “au descălecat”, s-au instalat sau au fost “instalați” la conducerea țărișoarelor române: cumanii, maghiarii, germanii. Căci basarabii și mușatinii au fost speță de cumani, corciți cu pecenegii și cine mai știe cu cine altcineva, nu-i așa?, asta dacă este să dăm “crez”unei istorii mai reale, și nu confecțiilor care se pretind istorice. Despre maghiari sau Hohenzolerni știm multe, destul că ne mândrim cu geniul lui Matei Corvinul și statornicia lui Carol I, pe care doar “mândrul” și viteazul Ștefan cel Mare l-a egalat în ani la conducere, ceea ce a sporit zelul naționaliștilor, drept care l-au sfințit; căci celui uns și care a ctitorit de zor sfântă parte i se cuvine?!, chiar dacă scriptura cerea să-și întoarcă obrazul. Nu a contat; Ștefan a ales să se bată și să-i bată pe toți, fie ei turci și tătari, polonezi, unguri, sau frați munteni.
Mai nou, “mândria de a fi români” este opera unui lider ca niciunulaltul, tot de obârșie străină, de data asta italiană, Victor Viorel Ponta. Parada și pompa se pare că nu și-au pierdut tăria din vremurile cândtobele și trâmbițele sărbătoreau victoria cuceririlor, de data asta în înfățișarea prevestirii, și pe Arena Națională, nu mai prejos! Cu salve de înălțări și ropote de aplauze, unde de adulație, mărire și valuri mișcate de extaz și zel patriotic, a venit momentul când alesul boborului și al antenelor a luat cuvântul;atunci evenimentul a atins paroxismul; iubirea de neam a declinat declarațiunea, cuvintele rostului fiind binele tuturora, mândria de neam devenind actul sfințirii, înțelesul că tot universul românesc, bineînțeles, deplin democratic, potrivit jurământului adolescentin, se poate sprijini acum pe - termenul a fost repetat de nenumărate ori – da, pe… Încredere! Precis așa a spus Ponta, auzi poznă,Încredere! M-am crucit, nu-mi venea să-micred urechilor. Ce poantă nostimă, auzi, Încredere! Și Arena Națională vibra cu sentimentul minciunii, care imediat mi-a întristat cugetul: bieții de noi, am ajuns să celebrăm Mitocrația!, acum chiar ne-o facem cu mâna noastră!
Schimonosirea și maimuțăreala istoriei este una, și, când însoțită de pompa și parada victoriilor are oarecare motivație în a-și târî existența, precipitat. Dar când plagiatul este semnalat de presa națională și internațională, când membrii comunităților academice din țară și străinătate denunțau furtul intelectual, doar ceața gândiriiși urletele de pe Arena Națională puteau să ridice în slăvi, nu, să consacre hoția, în timp ce catedrala “mântuirii”, se ridica și ea, efort vremelnic, care nu poate să prevestească decât alte sfințiri deșarte, produse ale cârdășiei dintre stat și biserică, adunătoare de voturi, plusate de antene în sfera mitocăniei publice care s-a aciuiat pe meleagurile mioritice.
Sărmanul Blaga, dacă ar vedea spectacolul, ce s-ar întreba?, cum am putut să ne schimbăm așa, chiar așa? Satul de odinioară nu mai este, vatra sa nu mai este locul unde moșii judecă și orânduiesc, prispa caselor nu mai este cum a fost, înlocuită fiind de balcoane la etaj cu bare de inox, culorile caselor nu sunt albe sau albastru de mierit, ci sunt feștite ca cele din țările pe unde muncesc românii, pestrițe, pe care nici vacile nu le recunosc când se întorc de la pășune... Ne-am sabotat propria noastră istorie, cultura satului.
Democrația a dat peste noi mai repede decât știm cu ce să o consumăm. Exodul românilor a fost tot așa de colosal pe cât a fost suma banilor trimiși din afară, ruletă rusească care nu iartă.Troaca banilor s-a umplut așa de repede încât și pofta hămisiților a crescut pe măsura lăcomiei. În țara satului, care sabotase istoria, românul a devenit cel mai expus lăcomiei. Nu cumanii, maghiarii, doamne sfinte germanii au fost cei lacomi. Nu! lăcomia propriilor lideri, români de-ai noștri, îmbulziți la troacă, a fost cea care ne-a dat pe brazdă. Privatizări înjghebate la minut, pe nimic, păduri tăiate pe furiș, scheme mari de îmbogățire și schemițe de pricopsire la toate colțurile...Țara a fost transformată, încă o dată, în ultimul secol, primită acum în Uniunea Europeană, dar totodată vândută la fier vechi, pe a căror cioate se mai încropește ceva; doar suntem în UE, nu în CAER. Iar când Turc-escu și-a mărturisit fărădelegea, nici măcar trâmbițele jurnalisticii nu au mai avut ce trâmbița, colcăiala presei fiind deja suprainflată, ascultătorul obosit.
Afacerea Microsoft nu i-a frapat pe români (cât pe americani), nu le-a stârnit terciul moral cu care se hrănesc, fiind, poate, începutul unui catarsis pentru puținii dintre lideri, dar o starenormală pentru marea majoritate a guvernanților dinFanarul de pe Dâmbovița, cu corupția pecetluită pe gena lor, ca pisania pe ușa lăcașului de cult. Pentru mulții cei care votează, în ceața rațiunii, care se îmbulzesc la apă sfințită în bidoane de plastic și urmează catehismul neo-ortodox, naționalist pesedist, spectacolul de pe Arena Națională este ridicare la cer, cele pământești fiind neinteligibile, ca și cum ar fi și intangibile, doctorite de neconteniteleamăgiri cu viața de apoi. Democrația la noi românii s-a transformat în...curată Mitocrație. Batem în fiecare clipă cele mai păcătoase recorduri europene; de sărăcie, de inegalitate socială, de educație abjectă, de sănătate în picaj, de cea mai înaltă rată a mortalității infantile, de exod de creiere, de pierdere de investiții, de habotnicie religioasă, și, ca și cum ne-am mira, suntem pe locul întâi ca țară în care cei din afară au cea mai mică“încredere”, mai rău decât Iranul…. Suntem pe drumul cu gropi al unui tarat în aparență iremediabil, stare entropică, țară în care nu alții fură, laitmotivul național, ci noi românii, ce mai, – ne furăm propria căciulă!
Iar subsemnatul nu poate face altceva decât să nu-și abandoneze speranța, să lupte cum poate, să continue să creadă în meritele democrației și ale statului de drept unde justiția se aplică, în evoluția naturală pe care civilizația europeană ne-o întinde, pe tavă. Ca atare, la alegerile prezidențiale, voi vota cu un român neaoș: Klaus Iohannis.