Recensământul dă în clocot în unele judeţe

Judeţele, cu pondere importantă de populaţie minoritară în componenţa lor, sunt în fierbere pentru că în aprilie 2001 a fost adoptată Legea 215 a administraţiei publice locale şi printre multe altele se acordă, în această lege, nişte drepturi lingvistice foarte importante minorităţilor. Astfel, în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, ei au dreptul, printre altele, la următoarele „avantaje” lingvistice: aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ şi a celor cu caracter individual în limba minoritară; în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu aparatul propriu de specialitate aceştia (membrii populaţiei minoritare în chestiune) se pot adresa oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă; în posturile care ar atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective; inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.

De observat că limba oficială din România este româna şi nu este exclusă din utilizare, ba dimpotrivă.

Dar tocmai prevederile legii amintite sunt unele dintre motivele pentru care se dă o mare bătălie în baza unor îndemnuri de genul: „secui, declaraţi-vă unguri (maghiari); „ceangăi, declaraţi-vă unguri”; „romi, declaraţi-vă unguri”; ba chiar şi „români, declaraţi-vă unguri”; iar Kelemen Hunor, preşedintele UDMR a subliniat că recensământul populaţiei este extraordinar de important pentru comunitatea maghiară care trebuie să arate că este prezentă în România şi doreşte să rămână aici.

Până aici totul este corect numai că membrii Partidului Civic Maghiar îi îndeamnă pe secui să se declare secui şi nu maghiari şi istoricii aduc suficiente argumente temeinice că secuii nu sunt maghiari, deşi vorbesc aceeaşi limbă.

Aceeaşi problemă este şi în cazul ceangăilor, români maghiarizaţi aspecte asupra cărora am insistat în articolele precedente pe această temă, dovedind că în situaţia lui „Unui trium nationem” se vorbea despre trei naţiuni, care erau: unguri, saşi (germani) şi secui, iar secuii, spre exemplu, au fost adesea în pericol de a fi maghiarizaţi de regalitatea budapestană şi nu trebuie uitat că secuii au fost aliaţi, nu o dată, cu domnii Moldovei şi ai Ţării Româneşti (Petru Rareş şi Mihai Viteazul, spre exemplu), iar Moise Secuiul a fost un aliat de onoare şi nădejde al lui Mihai Viteazul împotriva Bartoreştilor, aceşti nobili unguri infatuaţi. Surse germane spun însă cu claritate că secuii sunt cu certitudine urmaşii avarilor, neam turcic originar din Mongolia şi înrudit lingvistic cu hunii, pecenegii, uzii, cumanii, tătaro-mongolii, turcii etc., total diferiţi de maghiarii finici.

Şi apoi, să privim şi la ceangăi care, este dovedit documentar, n-au nici în clin nici în mânecă nimic cu maghiarii, deşi dorinţa acestora poate fi oarecum acceptată ştiind că singurul lucru ce-i preocupă este puterea.

În ceea ce priveşte nedeclararea ca secui este hilară porunca „raportez: sunt maghiar” numai că, după ce Ţinutul Secuiesc şi-a deschis reprezentanţă la Bruxelles nu-i suficient ca în ţinutul cu pricina să „pui nişte localităţi, nişte steaguri, nişte steme, numai secui nu pui” dacă îndemnul liderilor maghiari ar fi urmat „ad literam” la recensământ.

Pentru păstrarea adevărului istoric şi a unei corectitudini privind minorităţile din România este necesar ca la recensământul din aceste zile secuii să se declare la rubrica „etnia” secui şi nu maghiari, fiind dreptul acestei minorităţi istorice să-şi depăşească complexul de inferioritate faţă de maghiari şi să-şi afirme identitatea secuiască în ţara lor, România, şi într-o Europă unită. De fapt, este de reţinut că Csibi Barna, cel care în luna ianuarie l-a spânzurat pe Avram Iancu, dovedind că la istorie este cam repetent, se va declara secui, după cum zicea el în aceste zile, uitând cam cu cine i-au fost aliaţi strămoşii.

Aceleaşi dovezi de necombătut, cu argumente logice există suficiente şi în ceea ce-i priveşte pe ceangăi, iar o categorie aparte sunt românii maghiarizaţi forţat în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ba şi în „ungariile mici” existente şi în alte zone ale Transilvaniei, iar cei din familiile mixte sunt ţinte pentru a se declara maghiari (unguri) chiar dacă aţa şi sentimentele îi îndeamnă altceva.

O problemă care-i fierbe pe conaţionalii noştri de etnie ungurească este Clujul, unde vor neapărat să depăşească 20% din numărul populaţiei, uitând, se pare, că populaţia României, în general, a scăzut în ultimii ani şi nu doar românii au plecat în toate colţurile lumii spre un mai bine sperat, dar… noi, sau unii dintre noi, sperăm să recăpătăm privilegii deşi le avem cu prisosinţă şi în prezent. Nu-i aşa prietene etnic ungur?

Dar în contextul poveştilor şi a bătăliilor legate de recensământ se află şi cel al analfabeţilor sau a celor ce cunosc limba maghiară sau româna, spre exemplu, şi sunt analfabeţi, dar se merge pe cinstea recenzorilor. Declaraţi-vă oameni buni ceea ce sunteţi şi ceea ce simţiţi pentru că dacă luăm în discuţie aşa cum unii dintre noi ne sugerează din interese partizane, limba, atunci ar fi suficient de multe lucruri de discutat şi nu cunoaşterea limbii de celălalt îi indică şi apartenenţa etnică.

Păi, haideţi, stimaţi oameni buni, să ne gândim că în Siria, Irak, Kuweit, Emirate, Arabia Saudită, Egipt, Liban, Libia, Algeria, Maroc şi altele se vorbeşte araba şi ţările amintite au identitate naţională. Nu?

Dar dacă vorbesc aceeaşi limbă şi trăiesc în spaţii diferite nu mai au dreptul la identitate? Haideţi să trecem din Spania (ţară membră UE) în toată America de Sud şi în cea Centrală şi în ţările din cele două Americi vom auzi aceeaşi limbă, dar să ne înţelegem în Portugalia şi în Brazilia în portugheză ori să conversăm în engleză în Anglia, Canada, Noua Zelandă şi ne-am descurca binişor şi în SUA, iar ţările cu pricina nu-şi uită originea, dar nici Austria nu este identică cu Germania, iar sugestii de tipul: ardelean, bănăţean, dobrogean, muntean, capătă nuanţe hilare pentru că mi se pare că se mai potriveşte acum principiul lui divine şi stăpâneşte, iar „etnic” înseamnă altceva.

Cu atâtea presiuni, cu atâtea probleme, cu atâta praf aproape că ne întrebăm cu ce om fi de vină noi, ca cetăţeni ai acestei ţări, de trebuie să fabulăm pe toate subiectele, cum ar fi şi cel al CNP-ului pe care-l declarăm pe orice hârtie, iar acum nu mai putem de grija lui ca fiind singurul mijloc de păstrare a identităţii personale. Ciudaţi mai suntem!

Poate după ce va trece şi Recensământul vom avea timp să medităm la lucruri cu adevărat importante care, de ce nu, vor putea fi desprinse, ca învăţăminte, şi din acest demers de cunoaştere?

Adrian Mănarcă