Nu doar că fură țara, dar o și ponegresc

Infractorii nu se tem de coronavirus. Unii cocalari au revenit în țară la debutul pandemiei, dar nu de teama bolii, ci din cauză că nu mai aveau ce face prin străinătăți. Cetățenii serioși ai țărilor căutate de hoți stăteau prudenți în izolare. Într-o asemenea situație, cerșetorii de toate spețelespre cine să mai întindă mîna pentru euroi adăstînd autovictimizați pe vreun pod european, cum să atace un bancomat în plină noapte,cînd camerele de supraveghere numai pe ei îi văd? Dacă nu-i nimeni pe stradă, decît poliția, cui să-i mai furi portofelul? Altfel, ce-i care se descurcau cu „disimularea” hălăduiau fără rețineri pe drumuri europene, chit că acestea duceau spre focare pandemice. Cum făcea și Alina Bica. Fără să se teamă de virus, se ascundea – mișcare legală?! – într-o țară puternic afectată de pandemie. Fugind astfel de pușcăriile din România, care o așteptau igienizate mai cevadecît un spital.
După cum relatează presa, Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, a fost prinsă de polițiști în Italia. Apărea pe site-ul IGPR la secțiunea „persoane urmărite”, ea fiind plecată inițial în Costa Rica, după ce a fugit din țară. Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul pentru a obține o condamnare mai ușoară în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului București. Bica le-a solicitat subordonaților săi de la DIICOT să ceară în instanță condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare. În urma acestui fapt, a fost condamnată definitiv, în noiembrie 2019, de Înalta Curte de Casație şi Justiție. Din Costa Rica, unde o vreme a stat cu Elena Udrea, mi se pare, fosta șefă a DIICOT a ajuns în Peninsulă, unde, de aproximativ un an, cu domiciliu legal, era consultant pentru unele companii din zona Brescia. Se descurca, stabilită mai apoi la Altamura (lîngă Bari), unde trăiește și lucrează partenerul ei. Acționa „legal”, dar, în același timp, se sustrăgea abil punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.Polița Română a precizat că în aceeași zonă din Italia a mai fost prins un urmărit internațional, Ion Bene, condamnat la 6 ani și 2 luni pentru fals în înscrisuri, dare de mită și evaziune fiscală, urmărit în dosarul fostului șef al Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu.
Fostul procuror anti-mafia romândeclara că „Acuzele împotriva mea sînt instrumentate”, susținînd că nu a comis nicio infracțiune și că a depus un nou recurs în fața Înaltei Curți a României. „Nu fug – ar fi spus în fața judecătorilor italieni -, dar nu vreau să mă întorc în România, iar dacă sentința este confirmată, vă voi cere să o execut aici în Italia: în România există un singur penitenciar pentru femei şi mai mult de jumătate dintre deținute au fost condamnate pe baza investigațiilor efectuate de biroul meu. Sînt o persoană educată, cunosc legea și nu pot merge la închisoare: trebuie să mă consult cu avocatul meu pentru a studia strategia de apărare”. Afirmațiile fostei procuroare pot să mire în situația în care ea acuză un sistem juridic pe care l-a servit și în spiritul căruia a acționat cînd era în funcție. Dacă acuzele la adresa ei sînt instrumentate, aceasta se întîmplă printr-o practică pe care a promovat-o și ea. I se părea firesc „să instrumenteze” – și ea – salvarea lui Ovidiu Tender. Vina poate fi – pe lîngă dovezi, care doar ele contează – subînțeleasă. Ca persoană „educată”, se folosește de cunoașterea legilor ca să le ocolească și să se sustragă închisorii… Ce educație e asta? Iar, la o adică, refuză închisorile din țară pe motiv că nu-i asigură condiții optime de recluziune.
Ce legătură este între cocalari, pomeniți la începutul acestor rînduri, și unii oameni din justiției? Hoția, bișnițăreala, șmecheriile de tot felul în dauna oamenilor cinstiți, complacerea în condiția individului de joasă speță, oricît de albe le-ar fi gulerele. Grupurile de infractori risipite prin lume deteriorează continuu imaginea țării. Vin în țară și-și bat joc de oamenii legii, de oamenii de pe stradă, risipesc, printre altele, pandemia într-o veselie nestăvilită… Și afirmă apoi că sînt victimizați. Dar nici oamenii din structuri înalte nu se lasă mai prejos: dau repede fuga fie în America, fie la Bruxelles, sau nu mai știu pe unde, ca să-și pîrască tovarășii de luptă… politică, acuzîndu-i că fac una sau alta… Și asta pentru a-și întări poziția în asigurarea privilegiile date de funcțiile pe care le dețin sau de cele la care aspiră… Să nu uităm nici de mari autori de furturi intelectuale. Fură și apoi își tratează presupuse neputințe prin spitale din străinătate. Iar doamna Bica?... Ca persoană educată, spune că justiția din țară nu judecă… just. Că justiția din țară nu este bună. Asta înseamnă că, atunci cînd și-a ales profesia sau a acceptat funcția de șef în justiție, nu știa ce face, nu știa în ce se implică? Sau s-a făcut părtașă la proliferarea instrumentărilor false, pînă la a opera în interes particular/ personal, precum în cazul în care a fost incriminată. După care lasă să se înțeleagă că închisoarea din țară nu-i de nasul ei! Cam cum făcea cîndva prietena de plaje îndepărtate, dna… Udrea. În vremea cînd dna Bica era pe funcție, aceasta nu s-a plîns niciodată că justiția instrumentează cu intenție rea anumite dosare.
Cazul unor asemenea infractori este uluitor: după ce că fură țara, într-o formă sau alta, o și denigrează. Infractori cu pretenții. Țara, în care s-au ales cu venituri și privilegii nemeritate, nu se ridică la nivelul pretențiilor lor. Sau fură ca să-și asigure un anumit confort într-o închisoare străină? Sînt, cum s-ar zice, de toată… groaza. E o groază al cărei spectacol nu ne încîntă cu nimic.