Lansare de carte: Pe aripile dorului

„Dorul este un sentiment. Poate cel mai frumos sentiment pe care poate să îl aibă cineva. Şi dacă cel mai frumos şi dumnezeiesc sentiment este iubirea, iubirea presupune neapărat sentimentul dorului.” (Înalt Preasfinţia Sa, Bartolomeu Anania).

Zi frumoasă de luni, la ceas de toamnă. Frunze se leagănă în blânda adiere a vântului, în curtea Palatului Culturii din Bistriţa. Razele soarelui tomnatic încălzesc sufletele parcă împietrite de atâtea restricţii, atâta panică şi izolare…
Un frumos preludiu la ceea ce urmează: un vis împlinit: lansarea unei cărticele dedicate îngerului meu păzitor, „colindător al sufletelor noastre”, fetiţa mea, Diana, plecată prea devreme dintre noi. O pleiadă de oameni aleşi, însufleţiţi de acelaşi dor, de frumos, dau lumină înserării.
Cuvinte frumoase, cuvinte înălţătoare, rostite în liniştea amurgului, de către domnul profesor Dorel Cosma, străjerul şi îngerul culturii, al artei bistriţene, şi nu numai. Ascult şi primesc în dar, cu emoţie, aprecierile domnului profesor referitoare la opera mea: dânsul consideră că la temelia creării acestei lucrări este lectură aprofundată, hermeneutică şi, nu în cele din urmă, mult suflet.
Fineţe, sensibilitate şi alte aprecieri vin apoi din partea d-nei prof. Elena Cîmpan, un om valoros şi preţuit în cadrul cenaclului Conexiuni. Simt cum fiecare cuvânt rostit mă înalţă, mă întregeşte. D-na Elena Cîmpan a venit cu frumoasa iniţiativă, împreună cu d-nul profesor Cosma, susţinuţi şi de părintele profesor Nicolae Feier şi impulsionaţi de lectura cărticelei mele, de a reface imaginea căsuţei lui Blaga de pe Dealul Târgului, acest „adevărat spaţiu mioritic” al poetului, care este Bistriţa.
În acelaşi ton, d-nul Menuţ Maximilian poposeşte în lumea dorului, realizând o preafrumoasă conexiune între universul cărţii lansate şi spiritualitatea românească, spiritualitate ce înseamnă tradiţie, biserica noastră apostolică, origini. Făcând referire la dorul nemărginit al marelui Eminescu, o aminteşte pe Veronica Micle, ca izvor al liricii iubirii.
Am primit cu drag sfatul de a continua această călătorie în „ţara dorului” cu marele nostru Coşbuc.
Dorul de începuturile noastre ca fiinţă şi neam, dorul de misterele lui Blaga, acel „întru” al marelui Noica, au fost doar câteva din temele la care părintele profesor Nicolae Feier ne-a făcut să medităm în cuvântul său de prezentare. Imaginea căsuţei cu cerdac şi grădina unde L. Blaga şi-a scris o parte a operei sale, „Diferenţialele divine” despre care atât de frumos aminteşte părintele-scriitor, precum şi descoperirea, pe Dealul Târgului,a unui vas de aur vechi de 3800 de ani în care se aduceau jertfe, în apropierea casei poetului-filozof, ne confirmă încă o dată cine suntem şi cum, purtaţi de-a vremurilor valuri, noi, epigonii, rar aruncăm privirea înapoi, spre a-i scoate din cenuşa amintirii pe părinţii, moşii şi strămoşii neamului românesc, spre a dezveli tainele îngropate în ţărâna bunilor noştri. Căci dorul e în toate: „în flori, în ochi, în buze şi morminte”.
În faţa atâtor vorbe de duh, vorbe de laudă la adresa creaţiei mele, nu pot decât să mă înclin, cu respect şi preţuire şi să adaug sincere mulţumiri pentru răbdarea şi ardoarea cu care aceşti corifei ai Cenaclului Conexiuni au vorbit. Ceea ce am dorit, cu acest prilej, a fost să aduc un omagiu fiicei mele şi să-i dedic această zi şi de fapt întreaga mea existenţă celei care şi-a înălţat aripile şi sufletul către Dumnezeu pentru a mă face să trăiesc cu adevărat, să înţeleg sensul vieţii, cu darurile ei şi, de ce nu, al morţii. Căci, referindu-mă la dor, aş vrea să mai amintesc prietenia, cunoaşterea, dragostea, despre care C.Noica spunea că „sunt întru aceleaşi lucruri.”
Mulţumesc Cerului că, aşa cum spunea părintele Nicolae Feier, în această seară „îngeri şi oameni au cântat împreună.