MEDICUL PRIMAR DR. TRAIAN BULBUC (1923-1994), şeful Secţiei de Interne a Spitalului Judeţean, în perioada 1966-1990

S‑a născut la 4 noiembrie 1923  în Mintiu, al cincilea din tot atâția copii ai Pr. Octavian Bulbuc (1881-1953) și preotesei Otilia Boteanu (1887-1935), o distinsă familie preoțească din tată-n bunic.

Prima treaptă școlară o pășește în localitatea natală (1929-1933) cu renumiții învățători Elia (Ilie) Petrean și Ioan Drăgan, dar și cu Livia Sângeorzan (din Bistrița). Trece apoi la Liceul grăniceresc „George Coșbuc” din Năsăud, pe care-l urmează integral, Cursul inferior și Cursul superior (1933-1937-1941). În clasa a II-a fiind, rămâne orfan de mamă din 14 februarie 1935.

Dintre profesorii năsăudeni ai lui Traian Bulbuc amintim: Vasile Bichigean (director, până la 31 august 1938), urmat de Aurel Șorobetea (director, până la 2 aprilie 1941); l-a mai „prins” ca director pe Pálffy Endre (din 9 iunie 1941); apoi pe Gheorghe Pteancu (Religie greco-catolică, mentorul Congregației Mariana a elevilor), Ioan Tomuța și Aurel Șorobetea (Lb. română), Toma Bălan (Lb. latină), Ioan Dumitru (Lb. franceză), Ocskó Heinrich (Lb. germană), Romuald Pochmarschi și Emil Mărcușiu (Matematică), Dr. Marin Vancea (Șt. fizico-chimice), Dr. Vasile Mihordea (Istorie), Mihail Lipan și Ioan German (Șt. naturale și Geografie), Teodor Șimon (Desen artistic și geometric), Emil Ștefănuțiu (Muzică vocală și instrumentală), Leonida Pop (Gimnastică), Dr. Teofil Tanco (Igienă, medicul liceului)[i]. În anul 1941, Traian Bulbuc își trece cu bine Bacalaureatul, în fața unei Comisii avându-l ca președinte pe Prof. univ. dr. Tamás Lájos de la Universitatea maghiară „Francisc Iosif” din Cluj. Din cei 30 de absolvenți[ii] s-au remarcat, ca de altfel pe întreaga durată liceală, Ștefan Purcelean, Valentin Drăgan, Gavrilă Ceuca, Nistor Chira, Gavrilă Scridon, Traian Bulbuc, Gavrilă Mreneș (și el din Mintiu) și alții.

Mai departe, se înscrie la Facultatea de Medicină umană a Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj-Sibiu, la Sibiu refugiindu-se Facultatea de Drept, de Litere și Filozofie și de Medicină umană, iar Facultatea de Științe, la Timișoara. Din 4 iunie 1941, fusese numit în funcția de rector Prof. univ. dr. Iuliu Hațieganu, dar decan al Facultății de Medicină umană era, încă din 5 octombrie 1940, Prof. univ. dr. Victor Papilian. Refugiul era determinat, cum bine se știe, de consecințele nefaste ale odiosului Dictat de la Viena din 30 august 1940. Ca bursier de refugiat, Traian Bulbuc va păși, la 3 noiembrie 1941, în primul său an universitar din cei patru ai facultății urmate (1941/42 – I, 1942/43 – II, 1943/44 – III și 1944/45 – IV).[iii]

Eliberat fiind Clujul la 11 octombrie 1944, anul universitar 1945/46 se deschisese cu revenirea „acasă” din refugiul de la Sibiu și Timișoara a Universității „Regele Ferdinand I”, în acest an și în următorul, 1946/47, Traian Bulbuc pregătindu-se pentru dobândirea Doctoratului în Medicină, în anul 1947. Așa încât Dr. Traian Bulbuc era în măsură să-și înceapă acum activitatea de medic.

Înșiruind doar, chiar sumar, numele unor profesori universitari, doctori în Medicină și practicieni, care l-au format pe Traian Bulbuc în acele timpuri, vitrege și datorită plecării la București a unora dintre ei, ne vom da seama de nivelul înalt atins de Medicina clujeană, ceea ce a condus la detașarea ei, în 1948, în Institutul de Medicină și Farmacie. Astfel de prestigioase nume avea ca model științific: Iuliu Hațieganu (Clinică medicală), Victor Papilian (Anatomie), Grigore Benetato (Fiziologie), Titu Vasiliu (Patologie), Ioan Goia (Semiologie), Alexandru Pop și Crișan Mircioiu (Chirurgie), Coriolan Tătaru (Dermatologie), Iuliu Moldovan (Igienă), Marius Hăngănuț și Eugen Morariu (Balneologie), Leon Daniello (Ftiziologie), Dimitrie Negru (Radiologie), Valeriu Bologa (Istoria Medicinei), precum și alții.

Îl vor fi impresionat pe Traian Bulbuc înflăcăratele cuvântări rostite cu diferite prilejuri festive sau ocazionale de către rectorul Iuliu Hațieganu privind rolul universității în societatea românească, în pregătirea tinerilor pentru viață, pentru civilizația viitorului. „Activitatea și creația științifică (...) să se îndrepte către interesele noastre naționale. (...) Știința și cercetarea științifică să fie utile națiunii și să ne inspire pentru marile probleme vitale ale patriei și ale neamului. (...) Universitatea este un institut de cultură – afirma în continuare Iuliu Hațieganu în fața Consiliului universitar din 21 iunie 1941. Ea trebuie să abordeze toate problemele pentru ca astfel să se evite primejdia de a se vedea răsărind alte probleme care să sustragă studențimea de la influența profesorilor ei. În această privință, Extensiunea universitară și Asociația ASTRA au realizat mult; activitatea lor s-a legat nu numai de tineret, ci de popor și de nație. (...) Să fim, domnilor colegi, adevărați conducători spirituali ai tineretului nostru. (...) Idealul național să fie o nouă unire a tuturor românilor”.[iv]

Sub aceste auspicii își începea Traian Bulbuc studiile universitare la Sibiu, dar face primii pași și în profesie, la 1 aprilie 1948, când începeau lucrările pe Șantierul Național al tineretului de la Calea ferată Salva-Vișeu, dar nu numai aici. Pe Valea Sălăuței, în acele momente era nevoie de un medic într-o aglomerare de atâția oameni, sub aspect igienic, epidemiologic. După o muncă istovitoare, în anul 1949 devine medic secundar la Secția de Interne a Spitalului din Bistrița, ajungând medic specialist în urma promovării cu succes a examenului corespunzător susținut la Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj (1957).

În paralel, participase la Campania de prevenire și combatere a sifilisului în Raionul Vișeu, aparținând atunci de Regiunea Rodna (1950-1952), cu reședința la Bistrița[v]; a făcut parte din Comisia de expertiză medicală (începând cu anul 1950).

După susținerea examenului de medic primar (1963), Dr. Traian Bulbuc a ajuns să fie șeful Secției de Interne a Spitalului Județean Bistrița-Năsăud, funcție deținută mult timp, până la pensionare (1966-1990). Un an de zile este și director al Policlinicii (1969-1970).

Începând cu anul 1957, Dr. Traian Bulbuc desfășoară și o intensă activitate de cercetare științifică în domeniul medical, concretizată în lucrări publicate în reviste de profil sau susținute la diverse simpozioane și alte manifestări pe teme de specialitate. Simpla lor enumerare[vi] ne conferă o imagine reală despre preocupările sale:

1. Tratamentul tusei convulsive cu HIN („Viața medicală”, Nr. 4, 1957);

2. Efectele ionizării aerului asupra stării de sănătate (1974);

3. Anemia megaloblastică[vii] (un caz clinic, 1974);

4. Rezumat al instructajului de Pneumologie (București 1975);

5. Urmările agresiunii alcoolului asupra ficatului (1977);

6. Incidența intoxicațiilor cu pesticide în Secția de Interne a Spitalului Județean Bistrița-Năsăud (1977);

7. Încercări de tratament cu Viregyt în poliartrita reumatoidă (lucrare originală);

8. Tratamentul ulcerului gastric cu Bipoliv (1978);

9. Boala Besnier-Boeck-Schaumann (prezentare de caz, 1978);

10. Delirium tremens (1981) etc.

Ca o recunoaștere a activității sale de cercetare și practică în domeniul medical, Dr. Traian Bulbuc a fost distins cu ordine și medalii ale României: „Medalia A 25-a Aniversare de la eliberarea României” (1969); „Ordinul Sanitar Cls. a III-a” (1970), „Medalia 25 de ani de la Proclamarea Republicii” (1972); „Medalia 30 de ani de la eliberarea României” (1974).

A avut o familie frumoasă: s-a căsătorit în anul 1949 cu longeviva Elise Alexandrina Ionescu (1921-2016), care i-a dăruit doi copii, foarte bine realizați la București, Ing. Cristian Anton (n. 1951) și Inf. Anemari (n. 1954).

Medicul primar Dr. Traian Bulbuc s-a stins din viață în plină „tinerețe”, la 3 martie 1994, și-și doarme somnul de veci în Cimitirul Central din Bistrița.

Prof. univ. em. dr. Ironim MARȚIAN,

Societatea cultural‑științifică „Virtus Romana Rediviva” din Cluj-Napoca