Nicolae Bosbiciu, o pană de ÎNGER SCRIITOR se ridică la cer să scrie pentru MARELE CREATOR

          Scriitor de secol XXII - Doar Ei au înaintat în progresul României postdecembriste, doar Ei și-au făcut datoria avansării și alinierii în rândul Europei.
          George Coșbuc, Liviu Rebreanu considerați  scriitorii țărănimii  din Ardeal, au fost înlocuiți, culmea, cu cei mai mari metaforiști filozofici și posmoderniști suprarealiști ai momentului: Luca Onul, Nicolae Bosbiciu, Alexandru Cristian Milos,etc.
          Pe acești intelectuali de marcă, nu i-au putut opri frâiele mediocrității securiste postdecembriste care au anesteziat evoluția țării pe toate planurile: cercetare, medicină, inginerie, cultură prin nepromovarea meritocrației și valorilor – ADEVĂRAȚII INTELECTUALI TINERI
         Acești intelectuali neobosiți, lăsați fără niciun ajutor, “singuri pe lume” au fost uniți în cuget și simțire și au făcut prin scriere: MIȘCAREA  DE REZISTENȚĂ PRIN CULTURĂ.  Le datorăm totul și ne cerem scuze ca societate că nu le-am acordat suportul necesar.
         Figură angelică, nu s-a oprit din muncă, din scris și, ca un porumbel, a zburat sus, tot mai sus, viforul mediocrității nu l-a putut opri. Și-a înălțat aripile spre cer, spre tot cuprinsul lumii și a studiat intens toți scriitorii profund  filozofici: Mihail Bulgakov, M.Cărtărescu, Laszlo Krasznahorkai, Miklos Banfy, etc.
       Porumbelul își rupea câte o pană din el și în fiecare zi înălța cuvinte meșteșugite, poleite cu aur, spre cer, spre noi, cei ce l-am ascultat sute de ore în cercurile literare ale Colegiului Național „George Coșbuc”, ca să ne alimentăm și să ne oblojim rănile sufletului când nu vom mai fii împreună  și nu vom mai avea suport  și încurajare, ca tineri intelectuali  lăsați să plutim în derivă contra sistemului.
     Penele tale magice, biet porumbel înger, s-au epuizat și au obosit să ne mai ostoiască rănile de atâta amar de vreme, dar s-au transformat în pulbere infinită de smirnă, aur și tămâie îngerească cu care ai așternut și tapetat fiecare “filă de tort”, fiecare pagină cu care noi să ne putem  hrăni și resuscita. Ești suflul și ventilatorul de care avem atâta nevoie ca să putem duce mai departe mișcarea intelectuală neobosită, ca să putem lupta împotriva mediocrității care ne înconjoară, ne sufocă și ne inundă sufletul- cenușa mizeriei, falsității și non-valorii.
     Tu, Înger drag, ai reușit să te ridici deasupra tuturor, fără voia lor. Zbor lin spre cer porumbel drag cu ultima pană pe care ți-ai păstrat-o să scrii pentru MARELE CREATOR - Dumezeu; care nu te-a părăsit nicio clipă, spre deosebire de noi cei de pe pământ care te-am abandonat. Să nu ne uiți, să ne trimiți muza și puterea de care avem atâta nevoie pentru a supraviețui  în aceasta lume non-profundă și goală din toate punctele de vedere.
     NICOLAE BOSBICIU - scriitor și intelectual de marcă al literaturii postdecembriste, bun causeur, desfăcea sufletul oricărui ateu și novice într-ale literaturii. Cu o imaginție suprarealistă, dar boemă, cum rar se poate dezvălui un om din diferite rațiuni interioare și “exterioare” deopotrivă - chingile existenței sub care suntem sortiți să trăim, dar el le depășea, le învăluia și trecea dincolo de tot ce era pângărit în trup și suflet.  Divinul biruia….și de aceea, scrierile sale, gândirea, năzuințele erau atât de îngerești. Puritatea suprarealistă, tot răul abătut asupra mea, nu atinge sufletul și “ carcasa mea care nu mă ajută”, cum spunea, cu un zâmbet satiric, când vorbea despre sine.
     Din “mucegai și noroi”, din putreziciunea fetidă de zi cu zi, făcea o magie cu pana sa și o transforma iremediabil în lujeri de mușcată “fâlfâietoare flori de nu-mă-uita”.  Astfel, fiecare zi din viața lui o făcea să “miroasă-a seară veche și curată/în care toate se sfârșesc liniștit/și-albastrul glas de înger/îți șoptește până adormi o poveste despre călătorul/brusc năruit sub fâlfâietoarele flori de nu-mă-uita”.
     Transforma hiperrealismul crud de toate zilele în misticul divin cu care se alimenta pentru a putea trăi frumos. Foarte puțini oameni reușesc să facă asta; doar prin autodepășire statornică și fără de sfârșit, automodelarea frumosului din om cu efect atât de angelic și aproape de Marele Creator, ca cei din jurul lui să se poată hrăni necontenit. Așa încât, cei care au stat în jurul lui, măcar o clipă, au fost binecuvântați de un CARPE DIEM cu care să te desfeți de câte ori  vei decădea în viitor. Era un balsam vindecător pentru “clipele ce au să vie”.
    Vă mulțumesc, că am avut și eu șansa să mă pot hrăni cu clipele de CARPE DIEM, în momentele de grea încercare a vieții mele. Acum când clopotele Catedralei  Mitropolitane din Sibiu, inundă curtea spitalului în care lucrez și străbat toate straturile cu care sunt îmbrăcată și ajung la urechile mele în “ZONA ROȘIE” plâng pe sub echipamentul de astronaut “carcasa mea”(că nu se vede sub el) și stiu că bat și pentru profesorul meu drag: Nicolae Bosbiciu, cu care mă hrănesc în aceste clipe.
     Ei sunt singurul filon care nu s-a oprit din evoluție în această țară, dar țara nu și-a aplecat privirea asupra lor să-i asculte. Ei au fost acolo în 1989 și sunt aici printre noi, de atunci, dar pentru “cei de sus” sunt invizibili. Soarta adevăraților intelectuali lăsați în derivă de societatea mediocră postdecembristă. Adevărații intelectuali - adevăraţii HASHTAG - RIDICAȚI-VĂ! Prin scris, prin cultură, cercetare, inginerie.
    “Intelectuali din toată țara uniți-vă!” oriunde v-ați afla, nu mai rămâneți la marginea societății cu capul în zid unde v-au țintuit, urmați calea d-ului prof. dr. Nicolae Bosbiciu. Nu lăsați pe acești Hashtag de carton din ziua de azi, care nu și-au câștigat pe drept această titulatură (admiterea în liceu, în facultate, carnetul de șofer, masteratele și doctoratele peste noapte, toate pe fals, nu prin meritocrație și muncă cinstită și care îndrăznesc să fie senatori și deputați, să conducă  țara fără merit, cu diplome făcute la facultățile “de balcon” private și care nu au văzut cum arată un amfiteatru adevărat sau un profesor universitar adevărat).
         Bun creștin, nu și-a abandonat mama bolnavă, fiind orfan de tată și singur la părinți, a renunțat la Cluj și s-a reîntors pe meleagurile năsăudene, la Colegiul Național George Coșbuc, noi fiind prima clasă pe care a pregătit-o la venirea în colegiu, culmea clasa de chimie-biologie a dirigintelui Adriana Lupoaie, promoția 1995-1999, clasa în care a avut cea mai mare încredere că va izbuti; și care ne-a dăruit din tolba lui de cleștar, o strofă  superbă  pe sonet,  pentru care suntem veșnic recunoscători și onorați.
      Se dezvăluia cu o franchețe atât de calmă dar prompt în același timp; ceea ce mă obligă să vă dezvălui un moment de intimitate a sufletului meu:  la banchetul clasei a XII-a, l-am invitat la dans (o baladă rock superbă) și mi-a răspuns: “am o mică problemă: nu am mai dansat în viața mea” și eu am răspuns: “și eu am o problemă - nu am mai dansat cu un om așa mare în viața mea”. Sunt onorată de acea CARPE DIEM dăruită.
    Doamne Iisuse Hristoase, nu-mi lua deodată  toți mentorii din care îmi trag seva, din care pot să trăiesc departe de Valea Sălăuței -Telciu, departe de meleagurile natale.
    Tu ești doctor de suflete, drag înger scriitor, eu de oameni, dar balanța se înclină spre Tine, spre Cer. Rolul tău în societate este mai mare, oblojești neobosit cu pana ta, sufletele rănite de neant…..de noi….de tot.
    Vă mulțumesc pentru tot, dar mai ales că m-ați învățat să citesc, să scriu și să ascult! Mâine e ziua despărțirii și trimit în locul meu de la Cluj, pe fiul meu Gheorghe Frijan –Coșeriu de 5 ani și pe fiica mea Ana-Elena Frijan-Coșeriu cu o superbă floare ”de nu-mă-uita”! (eu fiind țintuită aici în COVID…care îmi răpește tot: catafalcul mentorilor mei,…familia…bătrânii mei dragi…TOT).
               Dr. Georgeta Frijan-Coșeriu, Dr.Ge-Telciu-Cluj-Sibiu, azi 12 spre 13… noaptea târziu în gardă.