Virgil Rațiu, la a 70-a aniversare

Zbor peste vîrste

            Pînă nu de mult timp nu credeam că un pescar (amator) poate ca, după scăparea (definitivă) de povara obligațiilor de serviciu, să schimbe satul cu orașul. De obicei oamenii, la sfîrșit de carieră (remunerată de stat) se retrag în locuri liniștite, unde, nefiind cine să-i mai enerveze, au ocazia să îngrijească niște tufe de trandafiri, să joace remi la o bere în parc, să admire un apus de soare în care li se reflectă, apoteotic, propria coborîre dintre cele lumești, sau să stea pur și simplu pe marginea lacului cu undița în mînă. Și mai ales un pescar înțelept, ce să caute el la oraș? Virgil Rațiu a dat viața de sat liniștit (Bistrița, locuită mai la margine, în apropierea rîului Bistrița), pe viața de la Cluj. Că unele-s distanțele din Bistrița și altele cele din Cluj, oraș intrat în plin avînt economic, nu ca… Bistrița. Virgil e pescar. De pești și de… oameni. N-a bătut el Someșul și Șieul, ca și alte ape, cu undița în mînă? N-a bătut el orașul și județul în lung și-n lat, cercetîndu-le pînăși-n cuiburile… psihice, ca să găsească surse de inspirație pentru prozele lui? Unde mai descoperă el alte surse de inspirație – crîșme, manifestări culturale și politice, decît la Bistrița? Găsește el așa ceva pe drumul dintre casă și mall, în scurtele întîlniri pandemice dintr-o cafenea fricoasă cu un inel de prieteni, pe traseul viitorului metrou clujean pentru care se bate primarul? Aici, în orașul vieții, în spațiul bistrițean, se derulau experiențele nemijlocite și cunoașterea directă a oamenilor, aici se desfășura adevărata existența, crudă, parodică, absorbită pînă la sînge în personajul său „central”, Alfonz… Cu care s-a confundat, de nici nu mai știai cine-i Alfonz, cel cu halba de bere de pe terasa cu iederă, sau cel din cartea citită pe nerăsuflate?E vorba de o literatură al cărei zîmbet nu este doar împăciuitorist, care ar vrea să înmoaie realitatea, ci unzîmbet ghiduș ce poartă în el și sancțiunea. Un cult al rîsului – dezinvolt – nu-i e străin. Cu sarcasm,  cu gîlgîituri parodice, cu grotesc și toate ingredientele.

            Virgil Rațiu nu scrieînsă doar proză satirică (simplific de dragul retoricii), ci și poezii. Poezii pentru copii. De dragul nepoțelelor sale. Ce putere de a-și schimba identitatea! Identitatea literară. Ce salt temerar să treci de la șarja satirică la… rugăciunițe!... Are oare scriitorul mai multe identități? Mai multe fețe? Literare, desigur. E prozator, poet, publicist, comentator politic și de moravuri, editor, realizator de reviste, redactor-șef adjunct la revista „Mișcarea literară”, pe care o hrănește constant cu articole… De fapt, cu toată dezinvoltura sa, Virgil Rațiu e un „sensibil”, un subiectiv liric. În fiecare prozator adevărat zace un poet. Doar scriitorul nostru a început cu poezie. Dar cîtă încărcătură sufletească trebuie să ai ca să treci de la „seriozitatea” sarcasmului cu care te raportezi la realitate, la farmecul unor jocuri poetice copilărești? De „suflat” inspirații pentru copii. De insuflat poftă de lectură. Amesteci în toate, cu creionul inspirației, „tare pînă se face înserare”. Fantastică îndeletnicire de a trece prin anotimpuri.

            Virgil Rațiu jonglează cu cîteva identități. Aș zice că e un multi-identitar, dacă printr-o asemenea zicere nu s-ar înțelege altceva. Are mai multe piei de scriitor? Nici nu-i rău. Le poate schimba, la o adică. Ei, și? Își schimbă părul, nu și năravul? Aici zicale trebuie citită pe dos. Orice blană  ar îmbrăca, scriitorul nu-și schimbă năravul cel bun, de a scrie întru adevăr, cu iubire de oameni, de viață, de cei apropiați. Iubitor de metamorfoze, știe cum să se deghizeze și să iasă din vîrste, să se ridice deasupra lor. La cît mai suse zboruri ale inspirației, care să te urce, în sănătate, peste cît mai multe inele de vîrstă, dragă Virgil!

Olimpiu Nușfelean

Omul care a trăit și trăiește în mijlocul cărților

               De fiecare dată când mă rătăcesc pe căile întortocheate ale memoriei și-mi apare figura lui Virgil Rațiu, mă gândesc la cărțile sale cu celebrul său Alfonz, învelite într-un ambalaj lingvistic neasemuit de atrăgător și, în același timp, mă cuprinde un sentiment de invidie că Niculae Gheran îl răsfață cu prietenia lui. Recent, i-am și spus-o: cine se aseamănă se adună în cronica la cartea de interviuri cu marele rebrenolog, La spartul târgului (Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020). Exigent în primul rând cu scrisul său, necruțător cu slujitorii livrescului exagerat, dar și cu tupeul mediocrilor veleitari cu mințile înfierbântate care își etalează fandoseala cu nonșalanță, Virgil nu iartă ignomia acestora (el i-ar fi zis mârșăvia sau perfidia) și-i taxează zâmbind într-un dinte, stăpânindu-și cu greu iritarea. Nu poartă cu el iscusința cuvântului ocolit, îngăduitor, este franc, neascuns, cu voce fermă, hotărâtă, lucru care îl descumpănește pe eventualul partener de dialog. De tămâiat nu l-am auzit tămâind pe nimeni, cel puțin cât eram împreună, dar pentru mine, Virgil rămâne un adevărat paznic al adevărului în marea confruntare cu viața de zi cu zi.

               Băiat bun și cu educație alească (fiu de popă), cu constituție de luptător cu părul brumat, de fiecare dată compania sa este tonică, dar nu cu oricine este slobod la spirit; din două fraze ale interlocutorului își dă seama dacă acesta este descuiat la minte sau nu. Este receptiv la umorul fin, rafinat, și, dacă nu se poate debarasa de melancolii și însingurări, și le ascunde sau le vinde altora prin cărțile sale de poezii.

               Virgil nu este un scriitor grăbit, dar, de fiecare dată, i-am citit cărțile cu ochi lacomi, gata să împărtășesc amicilor bucuria lecturii lor. Mă rezum să afirm că prozatorul talentat și exersat nu se dezminte, scriind despre cotloanele cele mai riscante și mai greu accesibile ale realității. Cât a trăit în Bistrița, întâlnirile cu el au constituit o adevărată sărbătoare. Lansările de cărți de la „Aletheia” (Librăria N. Steinhardt), organizate cu multă pricepere, vor rămâne de neuitat pentru participanți.

               La mulți ani sănătoși, Virgile, și să ajungi să te bucuri și de strănepoți!

                                                                                                   Icu Crăciun

Șugubățul și intransigentul Virgil

Pe Virgil Rațiu l-am cunoscut în anii șaptezeci, când încercările mele literare de licean nu se pliau pe „marile” realizări din epocă.  De aceea, în afară de profesorul Ioan Cutova, talentul meu, cât o fi fost, nu a dobândit vreun ecou printre diriguitorii culturii și educației socialiste. Îmi amintesc de Cleopatra Lorinţiu şi de Domniţa Petri, vedetele incontestabile ale acelor ani pe tărâm literar. Cele două poete aveau avantajul unui mediu intelectual în care s-au format şi poate și al situării în orizontul de aşteptare al epocii. Tatăl Domniţei Petri, o poetă de mare forţă, mi-a fost dascăl de limba română. Cu toate că dorința domniei sale a fost să urmez școli cu profil umanist, am urmat ingineria. Mi-am asumat astfel condiţia insului topit în masa amorfă de oameni care trec dimineaţa porţile fabricilor. Nici tinerețea lui Virgil Rațiu nu a fost departe de frământările epocii.

Mi-am publicat primele poezii cu tentă bacoviană în revista „Primii paşi” a liceului, sub privirile exigente ale profesorului Ioan Cutova, el însuşi poet. Precizez că e vorba de Liceul „Andrei Mureşanu” din Bistrița, frecventat pe atunci, prin anii şaptezeci ai secolului trecut, de poeţii Adriana Rodica Barna şi Racz Atila. De partea cealaltă, într-o abia ghicită emulaţie, la Liceul „Liviu Rebreanu” se produceau tineri poeţi ca Domniţa Petri, Cleopatra Lorinţiu şi Nicolae Băciuţ. Aflu că Liceul „Liviu Rebreanu” l-a absolvit, în 1970, și Virgil Rațiu. Dintre funcțiile și demnitățile ocupate de Virgil, să amintim că a fost ani buni director al Editurii Aletheia din Bistrița și redactor-șef la „Mesagerul literar și artistic”. Din 1971 este membru al longevivului cenaclu literar „George Coșbuc”. A făcut parte din grupul de inițiativă al cenaclului literar „Abecedar” (Bistrița, 1980). A fost unul dintre inițiatorii „Zilelor Liviu Rebreanu” și al „Saloanelor literare Liviu Rebreanu” (1985-l988). A debutat publicistic în martie 1973 cu poeme, în ziarul „Ecoul”. Debutul editorial și l-a făcut în 1975 cu volumul de versuri „Atunci cand te reîntorci acasă”, doar un simplu joc de glezne pentru romanele ce vor urma.  

Fiind o fire retractilă, nu prea am participat la viaţa literară a oraşului, destul de bogată în acei ani. Îmi amintesc de cenaclul care funcţiona pe lângă Casa Municipală de Cultură, condus de profesorul Tit-Liviu Pop. Împreună cu fermecătoarea lui soție, făceau o figură aparte; erau o pereche distinsă de tineri intelectuali iubitori de literatură. Am participat la vreo două, trei şedinţe ca spectator tăcut. Citeau în ședințele acelea poeți de care nu am mai auzit vorbindu-se. Acolo l-am întâlnit pentru întâia oară pe vlăjganul Virgil Raţiu, cu mustaţă à la Ion Țiriac. Înalt, ciolănos, cu o podoabă capilară impresionantă (care nu l-a părăsit nici acum, doar că și-a mai estompat nuanțele), cel care împlinește zilele acestea 70 de ani pe muchie, era atunci un tânăr charismatic. Într-o vreme, a fost uns director al Casei de Cultură a Tineretului. După Revoluție, Virgil Rațiu a ocupat fotoliul de director al  Casei Municipale de Cultură, perioadă fastă când a reușit să aducă mari scriitori la Bistrița. Îl amintim pe Gheorghe Crăciun, un lider al generației optzeci, cu care ne-am întâlnit de mai multe ori. La Cenaclul „George Coşbuc” de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor ne-am văzut ceva mai târziu, dar toate acele întâlniri, ca și cele de la Casa Cărții „Nicolae Steinhardt”, l-au avut mereu în centrul atenței Pe Virgil Rațiu, în calitate de amfitrion și de participant activ.

S-a distins mereu prin sarcasmul și șarmul de ins șugubățat, intransigent cu mediocritatea.

David Dorian

Prozatorul Virgil Rațiu la a 70-a aniversare

Astăzi, scriitorul Virgil Rațiu împlinește incredibila vârstă de 70 de ani, incredibilă pentru că spiritul său este tânăr și are vioiciunea, umorul pentru care este cunoscut. S-a născut și a crescut în familia preotului Rațiu, ajuns monsenior, dupăo viață de martir sub autoritățile comuniste de inspirație sovietică. A primit o educație creștină excepțională, care definește trăsăturile sale de om generos, iertător cu semenii,  preocupat de familie și foarte serios în orice activitate pe care a abordat-o.

Rațiu este unul dintre prozatori optzeciști cu voce recognoscibilă din întregul concert, excelent pus în valoare de criticul Ioan Bogdan Lefter. A debutat cu poezie, este vorba de volumul Atunci când te reîntorci acasă – din refugiul provocat de Diktat -,  după unii, scris în maniera practicată de congeneri și inspirat de poezia americană din care au răsărit optzeciștii noștri. Virgil rămâne, neîndoielnic, cunoscut prin capodopera sa, Cărțile cu Alfonz, roman postmodern, compus din povestiri, episoade, care comunică secret într-un tot compact. Romanul poate fi citit începând cu oricare dintre părți, trimițând, într-un fel, la Cartea de nisip a lui Borges. Dezinvoltura ironică, expresie a unei libertăți interioare neîngrădită, inspirația în construcția personajelor sau preluarea lor din peisajul realității articulează un discurs prozastic cu vibrație proprie, nedepășit în alte volume -Cartea persoanelor, Profetul de la Duba -, chiar dacă atins. Are Alfonz atâtea fațete care l-ar putea compune pe autorul îndreptățit să spună: ,,Alfonz c' est moi”.

De la 70, scriitorul va merge mai departe fiind nu numai harnic, dar și inspirat, truditor pe textul - pajiște luminoasă și neguroasă - ce nu se sfârșește niciodată.

La mulți ani și multe cărți, Virgil!

                                                                                                                                  Veronica Știr

Cartea cu politice sau Virgil în arenă

Pasionat de teatru, Virgil Rațiu  a fost o vreme printre mânuitorii de păpuși într-o echipă entuziastă, la Bistrița, lipsită atât de filarmonică, cât și de un teatru profesionist până astăzi când scriitorul împlinește 70 de ani. După 1989, libertatea, atâta câtă a venit și în felul în care a venit, a oferit posiblități de expresie nevisate, Virgil Rațiu devenind corespondent al posturilor de radio Europa Liberă și BBC, ,,catargul” publicației culturale Cadran, iar mai târziu titularul unei rubrici de opinii politice în cotidianul Mesagerul de Bistrița-Năsăud, condus de Emil Dreptate, unde ne-am întâlnit și am avut un parcurs comun de mulți ani. Tabla cu materii, cum era intitulată rubrica semnată de Virgil, avea publicul ei, degustător de subtilități și umor, uneori incisive, cu adresabilitate clasei conducătoare dinainte de 1989, dar mai ales lui Ion Iliescu, în care devenise, în timp, specialist. Doar o parte dintre acele opinii au intrat în volumul Cartea cu politice, de referință pentru textile de atitudine din acea perioadă.

Când apărea în redacția Mesagerul de Bistrița-Năsăud, toți ochii se îndreptau spre el, fiind agreabil, agreat, apreciat, și chiar mai mult, de către colegi.

Virgil a militat cu toată credința în idealurile societății civile românești, prin Alianța civică, până la transformarea ei  în partid când lucrurile s-au schimbat.

A fost, și mai este, adversarul neîmpăcat al uneltelor comunismului care au distrus viitorul liber al României interbelice. Spiritul său năzuitor spre dreptate nu este confortabil nici cu deplorabila clasă politică, de trei decenii, fără mijloace de a îndrepta situația țării.

La aniversarea rotundă, ne exprimăm bucuria că Virgil Rațiu există, și îi urăm, din toată inima, La mulți ani fericiți alături de frumoasa sa familie! Să fie sănătos, și să îl poată juca pe  Moș Crăciun pentru împărțirea darurilor prințeselor-dragele sale nepoate. Și, evident, îi urăm spor la scris! Spiritual său este tânăr, disponibil pentru inedit.

Activitatea publică, viața scriitorului Virgil Rațiu sunt de cinste pentru copiii, nepoții și urmașii viitori, oricât de îndepărtați!

Victor Știr