Un flux al memoriei

Memoria involuntară, apărută la Proust ( „Involuntary memory” ), odată cu „În căutarea timpului pierdut”, face obiectul scrierilor cu caracter (auto)biografic, este principala sursă de inspirație în opere ce se construiesc în jurul unor amintiri. Noua carte a lui Mircea Gelu Buta, „Amintirile unui student la medicină”, continuă călătoria începută în „Tablou de absolvire” ( unde era vorba despre liceu), cu anii de facultate, petrecuți la Iași. Fresca „Trepte spre desăvârșire”, expusă în holul central al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, din Iași, a constituit, se pare, „prăjitura” memoriei, care, odată văzută, l-a făcut pe scriitor să redescopere „gustul” anilor de studenție. Ani ce, de-acum, se constituie în Arcadia, acel tărâm al fericirii absolute, despre care se exclamă, cu bucurie „Et in Arcadia ego !”
Odată molipsit de farmecul acelor vremuri, stăpânit de nostalgie, scriitorul își amintește și povestește, la persoana întâi singular, dar și la persoana întâi plural, ca un fel de voce a generației, a unui timp, într-un joc de la solitar la solidar, despre secvențele trăite, ce devin capitole de sine stătătoare în carte, ordonate logic, marcând sentimentele care îl încearcă : „îmi revin tot mai des și mai des în memorie”, „gândul mă duce”, „și poate nu strică să reamintim”, „și dintr-odată amintirea mi-a apărut…”
Este posibilă o asemănare a lui M.G.B. cu James Joyce și al său „Portret al artistului în tinerețe”, cu aspecte din viața personajului Stephen Dedalus. ( Joyce a scris „Oameni din Dublin”, Mircea Gelu Buta a scris despre oameni din Bistrița. Așteptăm un alt „Ulise”. ) Amintirile studentului la medicină sunt senine, încărcate de bucurii, retrăite pe măsură, ceea ce ne arată că perioada petrecută la Iași nu a fost umbrită de plecarea de acasă, de la Bistrița, de dorul de casă. Medicul și scriitorul M.G. Buta își amintește și reconstituie fiecare eveniment cu migală, cu rigoare, cu importanța pe care a avut-o, ca un fel de elogiu adus „anilor de formare” ( Goethe ), ce împletesc existență, cunoștințe, gânduri, dragoste, într-un buchet cu parfumul Iașilor de altădată, după principiul „adevărul, calea și viața”, fiecare având un rost bine stabilit.
Cartea începe și se termină, după modelul narațiunilor circulare, cu drumul ce duce spre Iași ( „când am coborât din trenul accelerat, care venea dinspre Timișoara, în Gara Iașilor, cu sentimentul că nu mai văzusem niciodată orașul de pe malurile Bahluiului…”), și cu întoarcerea la Bistrița, prin repartiție, la Spitalul Județean. „Amintirile… ” lui M.G.B. sunt frumoase evocări. Ale orașului, numit „al celor șapte coline”, fostă capitală a unei țări, ale profesorilor, îndrumători, de diferite specialități. Cartea este și o trecere în revistă a cursurilor de la medicină, din cei șase ani de studiu, trecând prin anatomie, genetică, microbiologie, laboratoare, practică în clinici, cu accent pe sentimentul încercat prima oară în fața corpului uman, de analizat os cu os, fir cu fir, de la prima naștere, de la prima operație de hernie : „După ce-am avut de-a face cu oase, cadavre, eprubete, microscoape, culturi bacteriene ș.a., am început să vedem lucrurile din perspectiva omului viu cu multiplele lui probleme de sănătate.” Admirabile sunt fragmentele care îi descriu pe unii profesori, cu minuțiozitate : „un bărbat mic de statură, pleșuv, cu o bonetă trasă până deasupra sprâncenelor de sub care se iveau doi ochi albaștri, care te priveau pătrunzător. Purta un halat bine scrobit, lung până aproape de glezne, a cărui culoare albă contrasta cu luciul negru al pantofilor. Era acel gen de profesor ce respira propria materie, într-un mod care îmbina pasiunea și rigoarea, iar în mijlocul acestei combinații se odihnea o corectitudine care te uimea.”
Mircea Gelu Buta contribuie la portretul său ( tot în linia Joyce, „Portret al artistului… ) : „Mă simt legat de acest oraș, iar imaginile care îmi trec prin față sunt dintr-o perioadă în care eram sortit să-nvăț și să iubesc, adică să birui prin viață”, iar apoi „Eram totuși un spirit cuprins de nobila aventură a cunoașterii” pentru „o carieră cu multe necunoscute”. A știut de la bun început că medicul pansează, iar Dumnezeu vindecă. Și scriitorul scrie despre toate acestea.
În fresca literară, scrisă după patruzeci de ani, sunt prezente, cu prospețime, de parcă timpul ar fi rămas în loc, multe dintre trăsăturile acelei vremi, cum ar fi, de exemplu, serviciul militar pentru studenți, drămuirea bursei de studiu, masa la cantină, taberele la Costinești ( marea e privită prin ochii lui Baudelaire: „Om liber, totdeauna îți va fi dragă marea” sau ai lui Cioran : „Marea, nesfârșit comentariu la Ecclesiast” ), elemente din folclorul studențesc ( cum restanțierii erau examinați în acceleratul Iași- București ). Dar, deasupra tuturora se ridică ”sala de lectură”, minunatul loc de petrecere a timpului, până târziu în noapte, adormind câteodată cu capul pe masă, de oboseală, pentru că studiul era ca o ”a doua natură” a devenirii umane. Sunt atât de multe detalii în cartea aceasta, încât lasă impresia că memoria este vie, că nimic nu s-a pierdut, nu s-a estompat, de parcă totul ar fi fost consemnat, spre neuitare, într-un caiet sau într-un colț de gând nestins. De la versurile cântecelor studențești, de la serenade, de la informații despre statuile Iașului, „mângâiate cu privirea”, până la clădiri ( Bolta Rece, Vila Sonet), și poeți ( sunt amintiți Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu, Emil Brumaru ). Imaginea culturală a locului este întregită de biserici, de Teatrul Național, de Copou, de scurtele excursii prin împrejurimi, la mănăstiri, la locuri de agrement, într-o frumoasă armonie a studiului cu relaxarea.
Pentru a ajunge la acel respectat „domnul doctor”, care știe că astăzi „în boală se angajează și sufletul, agravând-o sau ușurând-o”, medicul – scriitor Mircea Gelu Buta era „optimist și cutezător, asemenea unui navigator cu privirea țintită spre nordul devenirii noastre.” Și acest nord s-a ivit, ca-n „Muntele vrăjit”, al lui Thomas Mann, pentru că opera se termină în septembrie, acel septembrie „ce miroase într-un fel inconfundabil, ca un pat nupțial, ca un strugure, ca o pernuță de copil, ca o tentație”, după experiența la înălțime, pe Masivul Rodnei, înainte de a sosi la Bistrița.
”Amintirile unui student la Medicină”, scrisă de Mircea Gelu Buta, este o frumoasă călătorie prin timp, prin viață, prin corpul uman, un răspuns la întrebarea cum am devenit medic, un supliment al carnetului de student, numai cu note foarte bune.