O călătorie în propria interioritate

În volumul „Amintirile unui student la Medicină”, Mircea Gelu Buta îndeplinește o căutare care devine cu trecerea timpului tot mai clară și care ne face să înțelegem adevăratul scop al existenței. Autorul evită prudent nostalgiile uzuale unor rememorări din prisma deplinei maturități, atât intelectuale, cât și emoționale. Suntem prin lectură martorii consolidării unor repere, ai unor procese de limpezire, ezitările anilor de început se transformă în cristale limpezi ce alcătuiesc o viziune unitară, coerentă, îndreptată spre permanențele unei culturi zbuciumate și totuși mereu învingătoare.
Ca orice tânăr pe care destinul l-a plasat sub o dictatură, studentul la medicină Mircea Gelu Buta nu poate evita sentimentele rebele, firești vârstei și ocupației, chiar dacă menirea unui medic este de a vindeca pacienții, orice ar fi ei, chiar și dictatori sau unelte ale acestora. Pe de altă parte, victoriile adevărate ce-i vor fi hărăzite sunt cele cucerite prin studiu, o performanță pe care nici un regim, oricât de pervers ar fi fost el, nu a reușit să o substituie și nici să o controleze. Satisfacțiile care nu întârzie să se arate sunt comunicate ritualic familiei, prin tehnologia anilor ʼ70 din secolul trecut, adică o convorbire telefonică cu taxă inversă, purtată dintr-o cabină a unui oficiu de regulă aglomerat, un mediu menit să sporească emoțiile, dar și bucuriile, străine utilizatorilor de telefoane inteligente din ziua de azi.
Din evocarea unei studenții consumate în anii șaptezeci nu poate lipsi serviciul militar, obligatoriu atunci, în urma doctrinei unei armate populare, identificabile cu națiunea și evident obediente față de comanda politică. De data aceasta studentul la medicină Mircea Gelu Buta are noroc: unitatea sa este repartizată să facă figurație în filmul istoric „Ștefan cel Mare”, o experiență care îi va oferi amintiri pentru tot restul vieții. Fin observator, autorul recunoaște mistificările la care fusese supusă așa zisa epopee cinematografică națională, pentru a fi în concordanță cu enunțurile politice ale conducerii, dar aceste observații dispar printre întâmplările boeme care însoțesc în mod obișnuit producția unui film, autorul fiind în ultimă instanță viitor medic și nu critic de artă.
Așa cum armata era obligatorie, din memoriile unui student al acelor ani nu poate lipsi fabuloasa localitate „2 Mai”, respectiv „Vama Veche”, acea parte a litoralului ignorată sistematic de unica agenție de turism a statului, frecventată însă ritualic de crema intelectualității, încât orice vacanță petrecută acolo se transforma într-un eveniment și apoi într-o amintire de neuitat. Doar în zona aceea a unei relative libertăți față de ideologia cazonă a regimului, se putea naște un panseu de genul: „Dacă nu ar fi existat regimul comunist, nu s-ar fi văzut țărani la mare și actori la ședințe”. Unde mai pui ca la Vama Veche se practica nudismul, o mică rebeliune culturală după standardele rigide ale regimului impus de sovietici.
Formarea unui medic este un proces complex, iar studenția constituie doar o parte a acestui proces complicat. Amintirile din studenție ale doctorului Buta conțin pe lângă pagini frumoase de memorialistică și un îndemn constant la înțelepciune și un teribil avertisment: existența noastră înseamnă și o provocare morală, un examen al vieții care rămâne de obicei neconsemnat în biografiile oficiale, dar care este decisiv în privința orientării destinelor între bine și rău, între a fi și a nu mai fi om. Acest examen este poate cel mai greu și este la fel de dificil într-o dictatură și într-o democrație. Autorul nu rostește acest avertisment în mod explicit, însă memoriile sale implică acea coborâre în sinele nostru, unde nu mai este cu putință să trișăm și unde proba morală este la fel de dificilă atunci sau acum și așa va fi cât va dăinui omenirea.

Zorin Diaconescu