Otilia Hedeșan: Moș Crăciun nu m-a impresionat foarte tare. În schimb, povestea Pruncului Iisus m-a tulburat dintotdeauna

Vine Crăciunul la fereastra sufletului nostru. Deşi suntem în vremuri tulburi, să nu uităm de colind, cea mai frumoasă cântare prin care se vesteşte sărbătoarea Bucuriei. Aţi umblat la colindat în copilărie? Ce colinde vesteaţi pe la fereastra gazdei ? Azi, mai colindaţi cu cei dragi ?

În satul unde am copilărit eu se colinda puțin, nu era o tradiție prea grozavă a colindatului. Dealtfel, întreg Banatul de Câmpie, ca și tot Carașul nu au tradiții de colindat prea sofisticate, sărbătoarea Crăciunului fiind marcată de o mulțime de alte obiceiuri și mai ales de un colindat al copiilor. Etnografia românească numește colindatul acesta „colindat de tip roman”, caracterizat prin urarea directă urmată de cererea darurilor. În copilărie, așadar, am auzit puține colinde, chiar dacă unele uluitor de frumoase și mai ales tulburătoare. Îmi amintesc adesea de vocea clară a bunicii mele paterne care m-a învățat colinda mioarei: „Colo sus la munte / Neaua-i d-on žerunťe, / Colo jos la vale, / Neaua-i și mai mare...”... cu refrenul ei tânguitor, ca o invocație și ca o expresie nedisimulată a minunii, Iai Domnului Domn... Așadar, mai degrabă am învățat din copilărie cele câteva colinde active încă în comunitate, decât că am colindat în sensul propriu al termenului. Totuși, de vreo câteva ori în copilăria mică, am trecut pe la casele numeroaselor mele mătuși cu „Puică neagră bagă-n sac / Vină, gazdă, dă-mi colac! / Nu-mi da micu, că mi-i frigu, / Și-mi dă mare, bine-mi pare, / Cât rotușa plugului / Umple straița pruncului / Să se ducă-n sama lui!”

Sărbătoarea Crăciunului are rădăcinile adânc ancorate în ritualul arhaic solstiţial. Nu doar Moş Crăciun cel care vine zbunând pe sanie peste sate şi oraşe şi aduce cadouri pentru copiii cuminţi este în poveştile noastre, ci şi Crăciunu Bătrânu. El este fratele mai mare al lui Moş Ajun, ambii întruchipând îmbătrânirea şi degradarea timpului, care se cere renovat, prin Naşterea Pruncului. Ce poveşti legate de Crăciun ştiţi de la bunicii şi părinţii dumneavoastră ?

Da, cred că am aflat despre toate lucrurile acestea cam în același timp. Moș Crăciun cel care aducea daruri nu m-a impresionat foarte tare... Nu știu exact de ce, poate fiindcă, așa cum se întâmplă în Banat și Ardeal, am un gen de educație bazată pe etica muncii, am fost învățată ca, dacă doresc ceva, să muncesc pentru dorință, sau, uneori, să solicit lucrul dorit, să negociez, eventual, pentru el și să accept, apoi, că acel lucru este posibil sau nu. În schimb povestea Pruncului Iisus m-a tulburat dintotdeauna... Mai degrabă am intuit bucuria Nașterii din intensitatea cu care ai mei cântau despre „vestea minunată”... Multă vreme, povestea Nașterii în singurătate, în ieslea Betleemului, m-a făcut să simt ce e povara de a fi singur și fugar și, poate, m-a pregătit pentru un anumit mod de a înțelege că pentru lucrurile dragi trebuie să lupți, nu vine totul ușor, de la sine. De asemenea, tot astfel, difuz, povestea Nașterii m-a mai învățat că întotdeauna, oricât de disperate par lucrurile la un moment dat, există o speranță, iar adevărul va ieși, plenar, la iveală.

Când a venit Moş Crăciun în casa dumneavoastră pentru prima dată ?

Probabil că prima dată Moș Crăciun va fi venit în primul meu an de viață, fără să-l fi observat, însă. Prima amintire întrucâtva difuză cu Crăciunul o am de la vreo trei ani, atunci când am și recunoscut prima dată și zăpada. Am asociat întotdeauna Crăciunul cu ninsoarea, măcar că, la noi, una din cele mai iubite colinde începe cu „Ciucur verde de mătasă / Slobozi-ne, gazdă-,n casă, / C-afară ploaie dă varsă / Și m-or bătut picurile / Pă suˈ tăťe streșinile...”

Povestea pomului de Crăciun. Când poposea în casă, cu ce îl împodobeaţi ? 

În copilăria mea, bradul de Crăciun se găsea greu. Se putea întâmpla să fie cumpărat relativ devreme, cu câteva bune săptămâni înainte de sărbători, ori chiar în preziua Ajunului. Așadar, data împodobirii sale era mult mai fluctuantă ca acum, chiar din acest motiv. De asemenea, bradul se împodobea puțin altfel decât astăzi: decorațiunile erau făcute de noi, din hârtie colorată, aveam un singur glob și, apoi, mult mai târziu, puțină beteală. În schimb, pe aproape fiecare crenguță erau agățate dulciuri, fie bomboane, fie una-două ciocolățele, turtă dulce cumpărată de la târg, frumos colorată, și, în cazuri rare, câte una-două portocale. Deliciul absolut al bradului de Crăciun îl reprezentau bomboanele speciale, așa-numitele „saloane”, bucăți de fondant aromate divers, mai târziu glasate cu un strat subțire de ciocolată, învelite într-o hârtiuță foșnitoare și mătăsoasă, cu marginile franjurate și cu un supra-ambalaj de staniol, care era întotdeauna recuperat, presat și refolosit în diferite ocazii.

Care este cea mai frumoasă amintire legată de Crăciun ?

Aș povesti o mică întâmplare... sau, poate e mai fidel dacă spun, o senzație pe care am avut-o acum câțiva ani, la Crăciun. Era Ajunul Crăciunului, eram în Malta, în fața catedralei catolice din La Valetta. Difuzoarele deschise difuzau muzică internațională, recentă, de Crăciun. Fusese o zi plăcută, dar către seară simțeam frigul umed al mării... Rece, pătrunzător, ca neliniștile căutărilor Maicii Domnului, înaintea Nașterii... La noi, unde-s gerurile mari, n-am simțit niciodată senzația aceasta... În Malta însă, la Mediterana, atât de aproape de Țara Sfântă, frigul mă pătrundea asemeni neliniștii și asemeni speranței...

Se află Crăciunul, cu toată salba de sărbători din preajma lui, în proiectele (scrierile) dumneavoastră ?

Am scris, desigur, despre Crăciun. Am un capitol de curs universitar asupra acestei chestiuni. Nu aș spune, însă, că sunt specialistă în problematica sărbătorilor de Crăciun, ci mai degrabă m-aș descrie că o iubitoare a Crăciunului mereu avizată de ceea ce se petrece, mereu interesată de noutățile care apar și pe care oamenii preferă, în această perioadă a anului, să le numească tradiții.