Nord Literar , la 20 de ani. Titlul de Cavaler al Nordului pentru scriitorii bistriţeni

 

Consiliul Judeţean Maramureş a găzduit  aniversarea a douăzeci de ani de la înființarea Revistei de Cultură „Nord Literar”.  Alături de un public numeros, au participat la acest eveniment – conceput de colectivul redacțional: manager – Dana Buzura-Gagniuc; redactor-șef – Gheorghe Pârja; redactori: dr. Delia Muntean și Raluca Hășmășan – personalități remarcabile ale lumii literare, scriitori de limba română de dincolo de granițe, edituri, precum și reprezentanți ai mediului intelectual maramureșean.

Invitați: academicianul Ion Pop, prof.univ.dr. Mircea Popa, prof.univ.dr. Alexandru Ruja, prof.univ.dr. Ovidiu Pecican, Vasile Igna, Ion Papuc, Ion Cristofor Filipaș, Ioan Pintea, Cornel Cotuțiu, Olimpiu Nușfelean, George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Daniel Săuca, Menuț Maximinian, Gheorghe Vidican, iar din Provincia Autonomă Voivodina (Republica Serbia) poeții Ioan Baba (Novi Sad) și Vasile Barbu (care este și președintele Societății Literar-Artistice „Tibiscus” din Uzdin). Acestora li se adaugă reprezentanți ai intelectualității maramureșene: prof.univ.dr. Gheorghe Glodeanu, prof. univ.dr. Ana Olos, Elena Cărăușan, dr. Terezia Filip, prof. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, dr. Teodor Ardelean, dr. Viorel Rusu, Lucian Perța, Săluc Horvat, Mircea Bochiș, Echim Vancea, dr. Pamfil Bilțiu, prof. univ. dr. Florian Roatiș, prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, prof. Vasile Leschian, Nicolae Weis, Dan Denuț, Nicolae Scheianu, Rodica Dragomir, prof. dr. Valeria Bilț, Ileana Pop-Nemeș, Vasile Jurje, prof.dr. Ion Petrovai, Maria Gârbe, Ștefan Jurcă, prof. Mihaela Bude, prof. dr. Monica D. Cândea, Vasile Morar, Liliana Grumaz, Maria Bilțiu, Ștefan Herțeg ș.a. Cu acest prilej, Revista de Cultură „Nord Literar” a acordat șase premii speciale: prof.univ.dr. MIRCEA POPA – Premiul pentru critică și istorie literară; prof. univ. dr. OVIDIU PECICAN – Premiul pentru critică și eseu; VASILE IGNA – Premiul pentru proză (romanul „Paragina”); prof.dr. TEREZIA FILIP – Premiul pentru critică literară;  ECHIM VANCEA – Premiul pentru întreaga activitate; ELENA CĂRĂUȘAN – Premiul pentru poezie (volumul „Umbra zidului meu”). Un moment emoționant al festivității l-a reprezentat acordarea titlului de „Cavaler al Nordului”,  în semn de aleasă cinstire pentru credința în valorile culturii autentice, unor personalități culturale care au fost aproape de „Nord Literar” de-a lungul celor două decenii de activitate: academician Ion Pop, Ion Cristofor Filipaș, prof. univ. dr. Allexandru Ruja, Ioan Pintea, Cornel Cotuțiu, Olimpiu Nușfelean, Menuț Maximinian, Daniel Săuca, Lucian Perța, Ion Papuc, prof. univ. dr. Ana Olos, dr. Teodor Ardelean, prof. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, dr. Pamfil Bilțiu, dr. Delia Muntean, Gheorghe Pârja, Raluca Hășmășan. Scrisori de mulțumire au oferit organizatorii doamnei Ileana Cozmuța, și poeților Nicolae Scheianu, Ioan Baba (Serbia) și Vasile Barbu (Serbia).  Amintim şi sipozionul „Local și național în presa culturală” şi târgul de carte cu edituri din Maramureș, Cluj, Satu Mare, Sălaj și Bistrița: Școala Ardeleană, Caiete Silvane, Mega Print, Charmides, Solstițiu, Galaxia Gutenberg, Pleiade, Grinta, Ethnologica, Proema, Eurotip, Cetatea Romei, Maria Montessori, Actaeon Books.

 

 

          Am în față nr 5 (240), al revistei „Nord Literar”, revistă de cultură care apare, lunar, sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Cu sprijin financiar al Consiliului Județean Maramureș. Totul e de citit aici, dar absolut totul. Să le luăm pe rând: Poemul lunii: „Taina mea” de Elena Cărăușan; „Răspunsuri / Răspunderi (II)” de Irina Petraș. La rubrica „Opinii”.  „Am o foarte veche obsesie a morții, însă ea nu se traduce în predispoziții funebre și nici în spaime, mărturisește, printre multe altele, autoarea acestei opinii. Simplu spus, nu uit nici o clipă că sunt muritoare. Mi se pare «calitatea» mea esențială. Așa stând lucrurile, ocolesc orice ofertă de amăgire, indiferent din ce parte ar veni ea: țin la distanță și fireasca uitare omenească (ivită, aceasta, și din contradicția eternă dintre trupul trecător și mintea în stare să cuprindă, să viseze veșnicii, dar și din comoditate: dacă nu te gândești pe tine din perspectiva morții la pândă, ai voie să faci orice, de obicei lucruri rele, căci dispui mereu de timp destul ca să le îndrepți într-un viitor amânat cu nepăsare), dar și ofertele venite dinspre religie. Nu cred în viața de apoi ori în nemurirea sufletului, nu cred că răspunderea propriei mele vieți ar putea cădea în seama altora, oameni ori zei. Cred în memoria interioară, care te ajută să faci pasul următor în cunoștință de cauză. Trecutul nu poate fi uitat, iar viitorul se coace încet în noi, e acolo/aici de la început. Viața mea nu poate fi altceva, pentru mine, decât uniunea «lucrețiană» dintre  minte și trup. Moartea intră firesc în definirea mea, o gândesc cu luciditate și cu ceva care se poate numi seninătate. Toate  întâmplările vieții mele au altă greutate din perspectiva morții asumate, intravitale. M-a derutat întotdeauna îndărătnicia cu care se poartă semenii mei ca niște «nemuritori», am visat/ mai visez încă o societate în care «știința morții» să fie deprinsă de timpuriu ca instrument de trăit viața cu rost, după alte măsuri. De aici dorința de a scrie o carte despre moarte și dubla încercare de a o scrie.”

          Ce ziceți?

          Dar, până una, alta, să vedem ce zice Horia Bădescu despre „Semnul și ființa. Poetica semnului la Lucian Blaga”. El este convins că nu se poate vorbi despre poezie frără să faci referire la semn. „Semnul înțeles nu în accepțiunea lingvistică sau semiotică, ci în cea ontologică. Semnul  ca memorie a Ființei și revelație a Realului, ca imanență a acestora în realitatea exprimată. Semnul înțeles ca forță dinamizatoare care duce la nașterea unui alt nivel de realitate, nivel în care ne regăsim îmbogățiți de sens, de sacru, de umanitate. Semnul care ne permite să percepem transcendența imanentă și imanența transcendentă a lumii despre care vorbea Basarab Nicolescu în «Manifestul Transdisciplinarității»”.

Potrivit opiniei lui Horia Bădescu, „Satul lui Blaga, satul minunilor, e un spațiu fără geografie și istorie, un spațiu ontologic, un spațiu unde domnește un timp parmenidian (din care se naște însăși veșnicia), o axis mundi unde ieri și astăzi se interpătrund, unde mâine se revelează cel mai ades ca un altădată, unde Realitatea și Inexprimabilul se joacă de-a v-ați ascunselea pentru a locui unul într-altul. Un spațiu sacru unde totul viețuiește întru Sens și-l semnifică. Un spațiu care se situează în centrul lumii și se prelungește în mit, cum ar spune poetul. Loc al tăcerii și al lacrimilor. Loc rezonând de monade, privilegiat, fiindcă de la începuturi poți auzi «poveștile sângelui uitat demult», cântecul marii treceri, cântecul Ființei. «Plin este satul de-aromele zeului/ ca un cuib de mirosul sălbăticiunii», spune Blaga în «Sufletul satului». Al  satului unde «Legi răsturnând și vădite tipare (coaja existențială a lumii)/ minunea țîșnește ca macii-n secară».

          Dar semnul este acela care ne permite să vedem minunea și să întrevedem drumul spre Ființă. El este cel ce cuprinde «pe cale veche o lumină nouă» (Catrenele fetei frumoase) și, deopotrivă, pe cale nouă vechea, eterna lumină a Sensului. Fiindcă demersul poetic nu anihilează realitatea. Dimpotrivă, el dezvăluie Realul ascuns prin mijlocirea unei realități paralele, nu mai puțin reale în imaginarul ei, și care, paradoxal, dezvăluindu-ne această cale, ascunde în ea Realul din nou.” (...).

          „Și cum să ne spună el toate aceste taine altcumva decât prin poezie, mai zice Horia Bădeescu. Căci poezia începe acolo unde cuvântul își pierde realitatea pentru a regăsi imaterialitatea sugestiei, sacrul, starea divină inițială, unde Dumnezeu este Cuvântul însuși. Desigur, poezia nu dezvăluie chipul lui Dumnezeu, ci prezența Sa. Ea caută, așa cum ne spun versurile poetului, urma pașilor profetului și a zeului însuși, mărturia prezenței acestuia în armonia contigentului. «A nu strivi corola de minuni a lumii» înseamnă a face această prezență cât mai vizibilă posibil. Este puterea și condiția de a fi a poeziei”, mai spune Horia Bădescu.

          „Dincolo de ceea ce se vede” se intitulează  cronica literară a Deliei Muntean la volumul „Incursiuni în imaginarul ezoteric” semnat de Gheorghe Glodeanu, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2022, „... o carte care seduce pornind chiar de la ilustrația de pe copertă”, după cum afitmă însăși Delia Muntean: mână sigură,  coerență demonstrativă și putere analitică.

           „Pentru un cunoscător al operei sale (Gheorghe Glodeanu – n. n.), noul volum al acestui locuitor împătimit al Bibliotecii nu este neaparat unul inedit (în ciuda problematicii abordae, fiindcă semnatarul lui cochetează de mult timp cu autori ce tratează misterul, fantasticul, oniricul, dimensiunea invizibilă a umanului, a exstenței.

          Dintre cele 27 de monografii lămurite – timp de trei decenii – în Athanorul cărturarului sătmărean (fără să ținem acum seamă de numeroasele ediții pe care le-a îngrijit, sunt cel puțin câteva care prevestesc apariția din 2022 (...). Avem de a frace așadar cu o înclinație spitituală aparte înspre ceea ce este mai puțin (sau chiar deloc) accesibil minții profane. De aici și patima cu care autorul răscolește bibliotecile și site-urile în căutarea de lucrări (românești și străine): Nu doar pentru a-și potoli setea de cunoaștere ori pentru a urmări influența ocultismului și a supranaturalului în literatură, ci și pentru a-și limpezi lui însuși – atât cât este posibil -  enigmele psihicului uman. E nevoit însă a recunoaște  complexitatea și vastitatea domeniului, neputința de a realiza mai mult decât o sinteză, «o introducere în imaginarul ezoteric», după cum o numește el însuși în Argument Alege, prin urmare, autorii și cărțile mai relevante, care au lăsat urme sau care, prin neobișnuitul lor, ațâță mintea cititorului și îmbie specialiștii la căutarea de noi instrumente de comprehensiune a produsului literar.”

          Zicem și noi ceea ce ne spune, în încheiere, cronicarul: „Ne aflăm, iată,  înaintea unei lucrări pe cât de serioase, pe atât de captivante. Este – ne spune propriul exercițiu de lectură – o carte care oferă satisfacție intelectuală nu doar celor pasionați de esoterism.”

          Marcel Mureșeanu este prezent în revistă cu o pagină întreagă de poeme. Iată doar unul dintre acestea:  „Nici un proiect nu ți-a ieșit,/ nici măcar acela/ de a-ți lua viața cu tine/ când vei muri!/ Nici acela de a coase doi munți între ei/ sau de a-ți putea deschide/ amândoi ochii deodată!/ Acum, când ești pe punctul de a înmuguri în aprilie/ a nins toată noaptea/ și a înghețat, iar Maria/ a fugit singură în Egipt/ prin crăpăturile zilei („Sărman nenorocos”).

          Fără comentarii!

          Dacă Laurențiu Ulici ar fi trăit, în luna mai a anului curent ar fi împlinit 80 de ani, scrie Gheorghe Pârja, amintindu-și de ilustrul critic literar și bunul său prieten, mentorul Festivalului de Poezie din Sighetu Marmkației, trecut prematur la cele veșnice. Tot Gheorghe Pârja scrie și despre „«Nord Literar» și poezia la Iași”, unde participă, ca invitat, de câțiva ani buni; „Nord Literar” – 20. retrospectivă în imagini. Frumoase aduceri-aminte.  

           Puhoi de invitați, din țară și străinătate, la acest eveniment de proporții. Fără precedent! 

          Vorba cronicarului moldav: „Să sparie gândul!”