Casa Ziariștilor/ a Jurnaliștilor

Se folosește deseori expresia franceză „Comparaison n’est pas raison” („A compara nu este drept, nu constituie un argument”), în medii diferite, în contexte multiple, sensul ei fiind acela că e loc pentru oricine și orice sub soare, că raportarea la un standard poate crea frustrări, că e bine să existe originalitate, stil, să nu se descurajeze lumea. E un fel de a fi bătut pe umăr, încurajator. Să nu compari nici în sus, nici în jos, nici la stânga, nici la dreapta. Să-ți vezi de drumul tău, oricum ar fi. Dar să ai un model, să te inspiri din ceva bun, care îți place, nu cred că ar deranja pe cineva. O influență cât de mică, tot există, nu în sensul de a copia, ci în bunul mers al lucrurilor, în dezvoltarea lor, pe o spirală a timpului, care devine parcă tot mai de neajuns. Timpul. Am tresărit la un moment dat în vara aceasta, când, deodată, mi-a trecut prin gând (în limba germană, verbul „einfallen”, folosi cu cazul dativ, este cel potrivit, în situația în care „a-ți cădea înăuntru” reprezintă, în fapt, a fi lovit de o idee, instantaneu ) că și ziariștii/ jurnaliștii merită o casă a lor. Chiar de creație, de odihnă, de recreere. Și unde să se desfășoare activități, întâlniri, adunări pe teme diferite. Am fost vara aceasta, pentru câteva zile, oaspete al Casei Scriitorilor de la Neptun. Acolo mi-a venit ideea că și ziariștii/ jurnaliștii ar merita un astfel de loc, la mare, la munte, într-un oraș, dar să fie ca un magnet care să adune, care să fie dorit și așteptat cu diferite ocazii. Nu este vorba despre „am văzut la alții, vrem și noi, să-i copiem, să nu-i copiem”, nu sunt pentru plagiat, copiat, prefer originalitatea, marca personală care să reprezinte. În operă, da: În creație, da. În idei, da. Dar când vine vorba despre ceva care funcționează și merge bine, de ce nu am lua modelul?!...
Chiar dacă înțelesul lui „nu le da idei” (că s-ar putea să le urmeze!) este – culmea! – de așteptat ca ceva să nu se întâmple, de data aceasta tocmai acest lucru aș dori să se producă, adică ideea dată să fie chiar îmbrățișată cu bucurie și dusă până la capăt. Iar în scurtă vreme să ne întâlnim și ziariștii/ jurnaliștii la o astfel de casă de creație, căreia îi putem spune și de presă, în amintirea celei intitulate Casa Presei Libere, de la Casa Scînteii (cu „î”), după ziarul de atunci, de notorietate. Dar nu despre o clădire de lucru este vorba/ ar fi vorba, ci despre una de vacanță. O vacanță activă, așa cum știm că au creatorii. Mai ales când subiectele de presă nu se opresc niciodată.
Dau această idee, tocmai ca să se îndeplinească. Mulți membri ai UZPR sunt și ai USR și probabil că s-au gândit ei înșiși la o astfel de paralelă.
Casa de creație, de odihnă, a scriitorilor de la Neptun, se numește Vila „Zaharia Stancu” și funcționează de aproape o jumătate de secol, dacă nu mai bine, ceea ce înseamnă că a trecut proba timpului. Zaharia Stancu, fiind președinte al Uniunii Scriitorilor, a făcut posibilă trecerea vilei de la mare în patrimoniul Uniunii Scriitorilor, de fapt una dintre puținele care au mai rămas. O frumoasă donație ce-și găsește locul cuvenit în destinul multor scriitori, vară de vară, din toată țara, petrecând zile împreună, la țărm de mare, discutând, cunoscându-se, într-un cadru plăcut și relaxant. Un caz nefericit îl reprezintă Casa de creație de la Valea Vinului din județul Bistrița- Năsăud, dispărută, unde veneau să creeze și să se recreeze marii scriitori din vremurile trecute, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Cezar Ivănescu, Lucian Valea... Dacă există domenii ce dispar dintr-un patrimoniu, potrivit unei legi a compensației, de ce nu s-ar naște altele noi, de data aceasta în UZPR?!...
Ziariștii/ Jurnaliștii nu au în momentul de față o casă a lor. E momentul! Un proiect poate fi finalizat conform timpului pe care-l trăim, adică foarte repede. La mare, la munte, o astfel de casă a ziariștilor/ a jurnaliștilor ar crea unitate, solidaritate, respect, continuitate, lucruri despre care se tot vorbește și sunt binevenite într-o uniune de creație. Ziariștii/ jurnaliștii merită un asemenea loc al lor, pentru a fi inspirați și pentru a scrie frumos și bine, în ziare, în reviste, pentru a rosti la radio, la televizor sau pentru a posta și difuza în „on-line”. Ne-am obișnuit și cu presa „on-line”, numai să fie de calitate. Ne adaptăm din mers.
O astfel de Casă a Ziariștilor/ Jurnaliștilor, construită acum, ar reprezenta o imagine a Uniunii noastre, una dintre ele ( împreună cu revista UZPR, de exemplu ). Ar deveni un simbol modern al unității de breaslă.
Chiar dacă „nu le da idei” înseamnă că ceva este prea mult, e destul, mi-aș dori ca, pornind de la această idee, făcută publică, să înceapă construcția acestei Case și, în cel mai scurt timp posibil, să o inaugurăm, cu bucurie și cu sentimentul, același, că „scriem istoria clipei” și că „UZPR suntem noi, toți, egali!”