Victor Știr: Prima colindă

- Când aţi mers pentru prima dată la colindat? Care a fost prima colindă pe care aţi spus-o la fereastra gazdei? Cu ce eraţi răsplătiţi?
- Povestea pomului de Crăciun. Când poposea în casă, cu ce îl împodobeaţi?
- Când a venit Moş Crăciun în casa dumneavoastră pentru prima dată ?
- Ce poveşti legate de Crăciun ştiţi de la bunicii şi părinţii dumneavoastră?
-Se află Crăciunul, cu toată salba de sărbători din preajma lui, în proiectele (scrierile) dumneavoastră?
Anchetă de Menuț Maximinian
...
După câte îmi amintesc, nu voi fi avut cinci ani împliniți. A sosit
Ajunul, prin sat ardeau focurile în cuptoare și, pe la vreo zece, unii copii
erau șir prin zăpadă spre casele gospodarilor ceapiști. Eram atât de
mic și nu aveam niciun entuziasm pentru mers la colindat, dar intrând
în casa noastră Ilie, vecinul și prietenul meu din copilărie, de aceeași
vârstă cu mine dar mai răsărit, am fost îmbrăcat în grabă, echipat cu
traistă și îndemnați să ieșim pentru că pe uliță se auzeau colindele celor
mici și măricei care nu mergeau noaptea la colindă. Era o zăpadă mare, și pe uliță se circula
pe o cărare din care noi, Ilie și eu, abia dacă ne vedeam. De la biserica din centru satului,
unde era și casa părinților mei, am străbătut cu greu, căzând în zăpadă din cinci în cinci pași,
până la o mătușă a lui Ilie, de unde ne-au spus părinți să începem.
Ajungem și urcăm pe prispă și am strigat cu glasurile leșinate care abia dacă au
străbătut până în tindă: Sloboziți Crăciunul în casă? și am început Colindiță cu codiță. Am
putut colinda doar primele doua versuri după care ne am blocat, și nu ne am mai amintit
niciunul cum se continua. Amândoi eram cu ochii pe uliță și rușinea cea mare ne-a prins
când lelea Doina s-a oprit în drum, s-a apropiat de poartă și ne privea cu un fel de milă batjocoroasă: Săracii! A ieșit mătușa lui Ilie, ne a băgat în casă, ne a dat colac și nuci cât pentru
o colindă întreagă. Lăsați că-i bine, Iliucă, a spuscătre nepot încurajându-ne pe amândoi.
Am ieșit, am făcut cale-ntoarsă spre casă, rușinați, fără să mai intrăm la cineva, și așa s-a
terminat prima colindă.
Nu era la noi o tradiție a pomului de Crăciun acasă, nici a unui Moș Crăciun care
să vină pe la case. La Anul Nou se împodobea un brad, la școală, mai târziu, la căminul
cultural, unde un profesor era îmbrăcat în Moș și ne împărțea ceva daruri, după posibilități.
Noi, școlarii, spuneam câte o poezie și primeam darul, simbolic; nu cine știe ce; era o sărăcie lucie în anii de după răaboi. Pe atunci, Moș Crăciun avea un substitute de identitate
în Moș Gerilă, după canoanele ideologice sovietice care ne-au fost impuse. Moș Gerilă era
învățătorul Viorel Mizgan, directorul școlii, tatăl său, învățătorul Mizgan Iacob și Ioan Rusu,
feciorul unui vecin al părinților mei. Atmosfera era foarte frumoasă, emoționantă; erau acolo
toți elevii școlii și o bună parte din părinți. Iernile erau cu zăpadă multă, și mi le amintesc ca
pe fragmente dintr-un vis atât de îndepărtat.
O poveste pe care o rețin vag spunea că Moș Gerilă era un bătrân cu barbă albă,
îmbrăcat în cojoc și venea la Ciceu Poieni, la noi în sat, peste dealuri, din Breaza. Ajungea
de fiecare data la miezul nopții, înghețat de frig, cu sloiuri mari în pletele lungi și barba pe
care nu le tăia niciodată.
Mi se pare că în unul din romanele mele am prins vremea colindelor, dar pe atunci
eram deja fecioraș, și foarte impresionat de colindători bărbați, dintre care: Hurducaș, finul
părinților mei, Chimul de pe Sângeri, Remu lui Ceică, unchiul meu-Ionucu lui Vian, după
poreclele lor, și alții, toți răposați. Toți aveau voci frumoase, puternice care îmi sunt vii în
memorie și după șaizeci și ceva de ani.
Acum nu am niciun proiect pe această team, deși cred că m-ar interesa.