La Matei – Fântâna îndrăgostiților – "La Buna”

Există în  localitatea Matei, la o margine de sat, o fântână pe care oamenii au botezat-o “La Buna”. Poate că numele l-au dat, deoarece apa este foarte bună de băut. Zeci de ani, sătenii își duceau acasă apa de la această fântână, chiar dacă parcurgeau și kilometri până la izvor. Cu ăaleti, cu bidoane încărcate în cărucioare, mateienii nu se puteau lipsi de această apă în gospodăria lor.  Apa izvorăște dintr-un delușor și ajunge în fântâna care nu seacă niciodată și nu îngheață, indiferent de temperatură.

În jurul fântânii “La Buna” s-au țesut numeroase povești de dragoste, întreținute și amplificate de bătrânele ce locuiau în zonă: Lelea Veta, Raveca, Floarea, Vela, Moriko, prevesteau că străinul ce vine și bea apă din această fântână, aici rămâne și se căsătorește. Bătrânele înțelepte erau un fel de pețitoare, știau cine și cu cine se vor lua. Și de cele mai multe ori aveau dreptate.

Pot depune mărturie și eu, semnatarul acestor însemnări, precum și un profesor de înaltă ținută intelectuală sau un renumit poet bistrițean.  Lelea Veta repeta mereu că dragostele is ca buruienile, cresc în inimă și se văd și se arată. Era mereu acolo și Vasilica, ce știa așa de frumos să povestească încât nu te plictiseai să-l asculți ore întregi. Știa pe toți cei care s-au căsătorit dacă au băut apa din fântâna pe care tot el o numea a iubăreților.

Acum, “La Buna”, nu se mai nasc povești. Fântâna este tot acolo. Dar e tristă. Probabil nu mai sunt îndrăgostiți. Sătenii nu mai consumă apa de aici. Rețeaua stradală îi alimentează cu apa la robinet, acasă. Apoi nu mai vin în sat dascăli, ingineri, cadre medicale. Sunt alte vremuri. Doar apa curge-ncetișor, amintand de vremurile trecute. Băbuțele s-au mutat sus, la cer, și de acolo poate încă veghează. Fântana, cum spuneam, a rămas tot acolo. Privind în luciul adânc al apei și forând către măruntaiele pământului, vezi oglindindu-se toate idilele de odinioară, fiecare cu povestea fermecată. Aici, “La Buna”, mi s-a întâmplat cel mai frumos lucru pe care l-am trăit.

  Traian Sasarman