Prof. Vasile Găurean: „S-a dus vremea de cândva,/ Când cocoșul cuvânta...”

S-a dus, vezi bine, vremea „de cândva”, fiindcă toate se schimbă în lume, mai ales dacă nu corespund. De pildă, ,„Pravila de la Govora”(1652) a lui Matei Basarab, zisă și „Îndreptarea Legii”, una din primele colecții europene de legi, reglementa viața religioasă și de familie a locuitorilor munteni. (Și Vasile Lupu avea o „Pravilă” semănătoare.)
Privitor la familie, „Pravila” statua pe bărbat, după modelul bizantin, ca stăpân absolut al familiei sale, adică cel ce nu are a da seamă nimănui de actele sale. I se dădea drept de stăpânire necontestabilă asupra nevestei și copiilor, inclusiv prin mijloace aspre de corecție.
Pentru soața neascultătoare sau din alte pricini „bănuitoare”, bărbatul avea dreptul să folosească dojana, dar și „bețe groase cât deștele de la mână, până se rup, dar nu mai groase și să o bată cum va socoti”, având grijă să nu o omoare.
Acele vremuri și care i-au mai urmat multe secole, până mai recent, au dispărut, iar legi noi reglementează relațiile familiale.
În pofida prevederilor legislative clare acum,, cazurile de violență domestică, au ajuns așa, ca număr și publicitate, la concurență cu evenimentele rutiere chiar în județul nostru. Aflăm des despre cutare și cutare bărbat (mai rar femeie), că a primit ordin de interzicere a proximității de o altă persoană și chiar auzim de arestări pentru viol sau timorare excesivă a celor apropiați sau cunoscuți.
Nici relațiile sexuale (între soți) nu pot avea loc decât prin buna înțelegere. Legea s-a umanizat, ridică pe cei (cele) robiți la libertate și dreptate.
Cumplit este să brutalizezi ființa căreia îi datorezi dragostea ta și este îngrozitor să fii lovit de ființa pe care o iubești.
Nu mai este femeia roaba bărbatului, sclava lui, ca în Evul Mediu sau în islamul de azi. Legea civilă nu mai îngăduie ca cel mai tare să-și exercite puterea asuprind, violentând fizic sau verbal. În formă folclorică hăzoasă, bărbatul de azi pare a-și deplânge pierderea „domniei absolute”:

„Azi femeile conduc,
Țin bărbatul sub papuc.
Nu cumva s-o enervezi,
Că pe dracul gol îl vezi.
S-a dus vremea de cândva,
Când cocoșul conducea.
Cocoșul a stins lumină,
Că acum cântă găina.
Dacă vrei să-ți meargă bine
Răspunzi doar cu „da, iubire!”
x
Viața de cuplu cunoaște câteva etape, cu schimbări la care, din păcate rar sunt cei pregătiți a le face față. Primul șoc psihologic mare într-o familie, semn de schimbare, este apariția copiilor.
Noua ființă acaparează atenția cuplului și mai ales a mamei, ființa lăsată de Dumnezeu pentru a avea pruncii în grijă. Pentru a disipa proiecția păguboasă asupra unui singur copil, este bine să cel puțin doi sau mai mulți.
Următoarea etapă este cea care aduce transformări puternice, furtunatice în viața femeii -menopauza- etapă care consemnează sfârșitul posibilităților biologice naturale de a mai avea copii (andropauza venind mai târziu, în cazul bărbaților).
„Mamă, te-ai schimbat. Nu mai ești ca înainte”-spuneau copiii unei doamne simandicoase.
Transformările hormonale generează alte atitudini, de care ar trebui să avem cunoștință pentru a ne adapta: Preocupările femeilor se concentrează mai mult, de acum încolo, asupra sinelui, nu a soțului sau copiilor. „Am devenit mai lucidă”-se confesa o aceeași persoană, fără a realiza preabine ce I se întâmplă.
Satisfacția din cuplu devine pe încetul problematică, robotică și înstrăinarea se însăilează adesea dramatic. Acum există riscul crescut pentru căutarea de satisfacții în afara cuplului: relații extraconjugale, divorțuri, drame felurite.
Trebuie arătat că, dacă la bărbați există o constantă generală a felului de a se comporta pe parcursul viieții, femeile au multe faze în care par să facă față unor furtuni hormonal-biologice (de la fazele lunare, la cele specifice evoluției ca vârstă, în total 4-5, cu generări intempestive de comportamente, încât această inconstanță de impulsuri bizare comportamentale îl făcea pe Camil Petrescu să afirme în „Ultima noapte de dragoste că...„femeilor nu trebuie să le fie încredințată calitatea de judecător, căci ar impieta sentințele date”- precept dezavuat în vremea noastră.
Cea din urmă etapă, dincolo de 60 de ani, aduce schimbări biologice majore, despre care Lev Tolstoi spunea că „sunt cea mai mare tragedie a omenirii”. Jăratecul de altădată fumegă abia și nu toată lumea este conștientă de sinele cel nou, încât apar comportamente aparent inexplicabile.
„La mine-n calendar e marți,
La tine-i vineri. Iubito,
Iubito, nu mai suntem tineri”- versifica Mihai Beniuc.
Nu rareori, Femeia devine dominatoare și poruncitoare, agasantă, cicălitoare, conflictuală. Cunoscând această predoispoziție, ele o și pot contola în bună măsură.
În locul iubirii poate răsări buruiana desconsiderării, a disprețului celui ce a fost cândva idol.. Lava fierbinte cândva, pare pietrificată. Vorba grea demoralizează, rănește, nu doar violența fizică De la vorba plină de ură și dispreț, la palmă și crime despre care auzim adesea, distanțele se pot parcurge fulgerător, fiindcă diavolul împinge cu coarnele, exacerbând conflictele.
Există multă literatură despre această fază în care bărbații îngroziți de atitudinile de mai sus caută birturi și cluburi, satisfacții în spațiu extraconjugal. A se vedea proza lui Cehov, Gh. Brăescu și multora.
„O femeie, din nimic poate să facă o pălăriuță, o salată sau o ceartă” -spune un proverb german. Unul din personajele shakespeariene din „Scorpia îmblânzită” declamă: „Răutate este numele tău femeie” (iar Hamlet: „O, slăbiciune..”)
Cunoașterea este putere și dacă ajungem a ne cunoaște fiecare ceea ce suntem în feluritele etape ale vieții, putem gestiona mai ușor conflictele, le putem evita și limita.
Cu știuta-i blândețe, Biserica ne îndemnaă prin cuvintele Sf. Ap. Pavel: „Să nu apună soarele peste mânia voastră.”
Fiecare etapă vieții își are frumusețile, farmecul, dar și dicfultățile ei, a căror cunoaștere le poate face surmontabile.

Prof. Vasile Găurean