Domnu’ Mircea a plecat dintre noi…

La data de 27 septembrie a. c. a încetat din viaţă profesorul de matematică MIRCEA ŞTEFAN din Maieru.

Un bărbat cu statură înaltă, cu pas măsurat, cu privire învăluitoare şi înseninată de o împăcare în adânc, putea fi văzut din când în când pe mica terasă a casei sale în scurtele lui plimbări.

Oamenii mai vârstnici, care îl cunoşteau mai de mult timp, ori au învăţat cu dânsul, îl salutau. În luptă cu o suferinţă mai veche, la o vârstă destul de înaintată, Domnu' Mircea, căci despre dânsul este vorba, răspundea la saluturile pline de respect ale sătenilor. Unii din cei mai tineri, după răul obicei modern, nu-l băgau în seamă şi treceau indiferenţi pe lângă el.

Dragi tineri, omul acela a fost profesorul de matematică Mircea Ştefan, dascăl al părinţilor şi bunicilor voştri, intelectualul care a servit satul vreme de patru decenii, având cel mai îndelungat directorat din istoria acestei şcoli, douăzeci şi şapte de ani trăiţi cu o pasiune profundă, demnă de suişul secular al primei şcoli a lui Rebreanu.

Să-l cunoaştem mai îndeaproape.

Din "Dicţionarul personalităţilor Maierului", lucrare în curs de alcătuire, desprindem azi o efigie în cuvinte, figura distinctă a acestui om al şcolii, pe drept cuvânt cetăţean de onoare al localităţii noastre.

Profesorul Mircea Ştefan s-a născut la 7 februarie 1925 în comuna Măgura Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud. A fost cel mai tânăr dintre cei şapte fraţi, fiii morarului Vasile şi al Minei Ştefan, casnică.

Între 1932-1936 face şcoala primară la Sângeorz-Băi, după care urmează Şcoala Normală de Învăţători din Năsăud (1936-1940). În cumplitul an 1940, familia este obligată să apuce calea pribegiei şi refugiului, în urma răpirii samavolnice a Ardealului de Nord de către horthyşti, aşa că va continua studiile pedagogice, ca elev refugiat, la Şcoala Normală "Vasile Lupu" din Iaşi (1940-1944). Urmează apoi Şcoala de Ofiţeri de Rezervă nr. 6 din Ineu-Arad (1944). A fost şi veteran de război, participând la frontul de vest Arad-Ineu, în anul 1944. După o lungă întrerupere cauzată de condiţia de refugiat, va urma la Cluj Facultatea de Matematică-Fizică (1952-1955), absolvind-o cu diplomă de profesor de matematică-fizică.

Înainte de absolvirea facultăţii şi a stabilirii sale la Maieru pentru tot restul vieţii, a lucrat cu o conştiinciozitate exemplară în mai multe şcoli din împrejurimi. Astfel, între 1945-1946, îl găsim ca învăţător-director la şcoala primară Săcături-Măgura Ilvei, între 1946-1947, învăţător-director la şcoala primară di Măgura Ilvei, între 1947-1948, profesor de fizică la Gimnaziul din Sângeorz-Băi, apoi între 1948-1949, din nou învăţător la Măgura Ilvei.

În Maieru a venit în anul 1953, ca profesor de matematică. Va funcţiona în această calitate timp de 39 de ani, până în anul 1987, anul pensionării.

Cariera sa didactică, cea care l-a făcut remarcat de consăteni şi nu numai, a culminat cu funcţia de director al Şcolii Generale Maieru timp de 27 de ani (între 1953-1980). Adăugând şi perioada de funcţionare în calitate de director coordonator pe localitate, se însumează o vechime neîntreruptă în învăţământ de 42 de ani, alături de distinsa lui soţie, învăţătoarea Lucia Ştefan, fiica preotului greco-catolic Emil Ciurdăreanu din Nimigea. La rândul ei, Doamna Lucia, astăzi pensionară, a deservit Şcoala Maierului vreme de 42 de ani (1946-1986). Fiica lor, Carmen, elevă eminentă a acestei şcoli, a devenit un foarte apreciat informatician pe lângă Parlamentul ţării, iar nepoata, Iulia, este studentă cu bursă în Franţa. Aşchiile nu sar departe de trunchi...

Câteva aspecte din bogata activitate a lui Mircea Ştefan vor ilustra o intensă viaţă de apostolat autentic.

A coordonat, cu rezultate de excepţie, acţiunea de alfabetizare din anii '60 în comună. În materie de construcţii şcolare, a fost mentorul principal al ridicării celor două localuri de şcoală (în 1960 şi 1967).

În afară profesiunii propriu-zise şi a funcţiei de director coordonator, intelectualul de vocaţie Mircea Ştefan s-a numărat printre animatorii din linia întâi pe tărâm social şi cultural. Cunoscută fiindu-i polivalenţa talentelor sale de dascăl temeinic pregătit, şi-a slujit comuna cu un devotament pilduitor. Astfel, încă din 1975, a reorganizat şi condus formaţia corală, care, în timp, a fost distinsă cu numeroase premii şi diplome. În mai multe legislaturi, a fost ales deputat al comunei, funcţie care i-a dat noi prilejuri de a-şi pune în valoare spiritul său gospodăresc şi administrativ. S-a ferit, cât a putut, de politică. În acea perioadă (1960-1970), a îndeplinit şi funcţia de viceprimar, în patru legislaturi.

Semnatarul acestei prezentări îi este recunoscător pentru aportul său în organizarea muzeului local "Cuibul Visurilor", nu numai în calitate de excelent grafician şi pictor, dar şi prin autoritatea numelui şi demnităţii sale de director într-o perioadă grea, sufocată de politicianism steril. Într-o vreme când unii se împotriveau făţiş ori pe ascuns menţinerii unui muzeu în spaţiul şcolar, întotdeauna insuficient în cazul Maierului, satul cu cei mai mulţi copii din România, directorul ni se alătura în găsirea unor soluţii salvatoare.

Limitele şi destinaţia acestei prezentări nu ne permit, şi credem că nici n-ar mai fi nevoie, să detaliem în ce constă însemnătatea acestei instituţii rurale atât de necesar integrate în raporturile şcolii locale ridicate la loc de frunte şi prin osârdia lui Mircea Ştefan şi a colaboratorilor săi fideli. A asigurat, de asemenea, prezentarea grafică a celor zece numere din varianta şcolară a revistei "Cuibul Visurilor" (1967-1976).

Pentru meritele sale multe şi temeinice a fost distins cu numeroase premii şi diplome, dintre care menţionăm: Diploma de merit cu acordarea titlului de "Profesor fruntaş" (1963), gradaţia de merit acordată de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului (1972), Diplomă de merit pentru activitatea desfăşurată în învăţământ şi rezultatele obţinute în munca de educaţie şi instruire, acordată de M.E.N. şi altele.

Ca o încununare a meritelor şi recunoaşterii localnicilor, în 1995, cu prilejul festivităţilor "Zilele Măierene" i s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Maieru. Chiar dacă aş părea lipsit de modestie, nu-mi pot reprima mulţumirea interioară că propunerea pentru acest titlu a plecat de la subsemnatul.

Cu o modestie neafişată ostentativ, exigent, corect, ordonat şi circumspect, meticulos şi stăruitor până în pragul uitării de sine, Mircea Ştefan ne-a oferit modelul de dascăl sui generis, care şi-a dăruit energia în varii domenii, făcându-se luntre şi punte ca, prin rezultate, şcoala aceasta cu vedere la lume să se menţină în tradiţia fruntăşiei. Fiecare lecţie asistată sau oricare altă activitate metodică – şi erau cu sutele – se constituiau în tot atâtea dezbateri şi vehiculări de experienţă, de la vârstnici către cei mai tineri. Fără computere, fără administratori, fără plutonul de personal ajutător, directorul îşi scria totul în mii de ore din zi şi din noapte. Geometrul şi grădinarul... Într-o lume buimacă, cu un tineret în parte debusolat de atâta tranziţie, un astfel de dascăl ar putea părea o figură bizară.

Cercetând documentele din ultimii 40-50 de ani din arhiva şcolii în scopul alcătuirii unei monografii, găsesc un nou prilej să subliniez şi să admir spiritul de ordine şi de disciplină, înaltă răspundere şi minuţiozitate împinse până la limitele acribiei arhivistice. Şi din acest punct de vedere Mircea Ştefan ne-a oferit un model care îmi aduce aminte de zicerea latină: "Verba docent, exempla trahunt" – vorbele învaţă, dar exemplele pun în mişcare.

Chiar dacă uneori părerile colaboratorilor mai tineri nu erau în consonanţă de la început cu ale sale, date fiind deosebirile de temperament, până la urmă totul armoniza într-o reciprocitate benefică având la bază argumentul de forţă al rezultatelor. A ştiut să îmbine exigenţa cu supleţea şi tactul pedagogic. Cum singur mărturisea: "Nu am făcut niciodată rabat la calitate. Cu ajutorul colectivului de dascăli am reuşit să ne situăm mereu între primele şcoli din judeţ. Mii de elevi au trecut prin pepiniera şcolii din Maieru şi s-au realizat. Părinţii au învăţat să preţuiască şcoala şi pe slujitorii ei."

Orice s-ar spune, "nemăiereanul" Mircea Ştefan a devenit, ca şi alţii, unul dintre cei mai cunoscuţi măiereni. Faptul că până la urmă şi-a făcut casă pentru anii senectuţii chiar în inima satului căruia i-a jertfit cei mai frumoşi ani ai vieţii duce cu gândul la un sincer legământ de fidelitate faţă de oamenii şi locurile acestea îmbrăţişate în triunghiul măgurilor străbune.

Îi vom păstra amintirea veşnică... Dumnezeu să-l odihnească în pace!

SEVER URSA

Elevii şi dascălii măiereni