Să nu uităm că suntem, totuşi, graniţa de răsărit

Rămân şi astăzi, în rândurile următoare, în sfera neagră a zilei de 11 septembrie 2001, zi care a îndoliat America şi care a arătat lumii că nici SUA nu şi-a asigurat toate măsurile posibile care să oprească acţiunea unor minţi bolnave ce hrănesc terorismul mondial. Nici măcar prima ţară a lumii.

Este posibil ca România să poată părea că are, oarecum, o poziţie avantajoasă, că este ferită de astfel de pericole. Nimic mai fals şi aşa cum scriam în articolul din 13 sept., ca şi în cel din 14 sept., SUA a fost vulnerabilă tocmai datorită „găurilor” din sistemul ei de securitate, fapt care au făcut posibile atacurile din 11 septembrie, acum zece ani, care au fost uşurate de „portiţele” aşa zis democratice care le-au permis teroriştilor să intre, să se instruiască, să activeze şi să lovească nimicitor chiar pe teritoriul celei mai mari democraţii din lume.

Aceşti criminali bine instruiţi şi profund îndoctrinaţi au reuşit să transforme în arme redutabile mijloace nevinovate, civile, aparent doar nevinovate şi greu de anticipat că vor deveni „bombe”, cu ajutorul cărora, nestingheriţi de nimeni, teroriştii au atacat decisiv, provocând pagube materiale însemnate şi o mulţime de pierderi de vieţi omeneşti, civili nevinovaţi, reuşind în timpi record să transforme simboluri naţionale în amintiri, creând panică şi reuşind să inducă groaza şi să demonstreze lumii cât sunt ei de puternici şi ce pot ei face, e drept, profitând şi de autoliniştea autorităţilor americane.

Analizele făcute, ulterior tragediilor de la 11 septembrie 2001, de către comisiile de specialitate create au dus la concluzia că tratarea cu o mult prea mare delicateţe, reţinere şi permisivitate, în special din partea forurilor legiuitoare, a unor subiecte şi sectoare de activităţi a scăpat din vedere tocmai sectorul cel mai viabil dar şi cel mai vulnerabil totodată al unei societăţi moderne, şi anume, comunicaţiile şi telecomunicaţiile.

Cu siguranţă că între autorii atacurilor de la 11.09.2011, în toată vremea de când au intrat pe teritoriul american şi până la executarea surpriză a atacurilor teroriste au existat, fără îndoială, multiple comunicaţii, inclusiv convorbiri telefonice, schimburi de informaţii care, supravegheate cu reală atenţie, ar fi deconspirat fără îndoială, intenţiile agresorilor terorişti.

Este neîndoios că pe aceste canale s-a hotărât exact cum şi când să se acţioneze, dar nimeni din sistemul american de siguranţă naţională nu a reuşit să se sesizeze, la timp, să prevadă pericolul, iar consecinţele devastatoare au fost constatate după ce teroriştii şi-au făcut jocurile. Târziu, prea târziu…

Dacă ne mutăm din SUA în România, chiar respectând proporţiile, dar tocmai ţinând cont de noul statut al ţării noastre după accesul ei în NATO şi în UE, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche şi să sperăm că nu suntem vulnerabili sau să credem acest lucru şi dacă nu uităm că suntem statul cu o întinsă şi diversificată graniţă de răsărit atât pe uscat, dar şi pe apă, aflată în vecinătatea sau în apropierea unor ţări instabile politic, ori care se află în veşnice conflicte zonale, în apropierea unor teatre de război, cu implicaţii deosebite (ex. zona Caucazului) atunci datele problemei se schimbă radical.

Din zona Caucazului, spre exemplu, au venit în valuri cetăţeni care s-au oprit fie la noi, fie doar ne-au tranzitat teritoriul şi care duceau cu ei, în bagaje, intenţii greu de descifrat, dar şi materiale greu de identificat, pentru că, trebuie să recunoaştem, graniţa noastră de răsărit, care este şi graniţa UE, nu are încă la momentul actual, din păcate, şi de aceea spaţiul Schengen este pentru noi încă un mare semn de întrebare, nu are, zic, un sistem modern şi cât mai complet de control al acestora, neexistând, în primul rând, cadrul legislativ complet care să-i fie de folos în edificarea acestui sistem.

Chiar şi simplul fapt că ţara noastră încă nu s-a conformat Directivei UE privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice (Directiva 2006/24/EC) constituie un exemplu în sensul celor afirmate mai sus şi, în aceste condiţii, surprizele pot să ne izbească nemilos şi violent, aşa cum s-a întâmplat şi în alte părţi.

Nu o să mai repet - am spus-o răspicat în articolul apărut în 13 sept. – că, în afară de foarte posibilele penalităţi şi de cuantumul lor care ne pot fi aplicate, ţara noastră pare a nu avea în vedere, în această speţă, în primul rând, siguranţa şi liniştea cetăţenilor ei simpli, majoritatea lor făcând parte, într-un fel sau altul, dintre plătitorii de taxe şi impozite către bugetul de stat şi tratarea cu superficialitate a punerii în practică a unor Directive europene, însă, în fond, în şi pe cheltuiala contribuabililor.

Argumentele oponenţilor adoptării unui act normativ în spiritul amintitei directive a UE, în majoritate referindu-se la încălcarea unor drepturi fundamentale cetăţeneşti, sunt mai degrabă modalităţi inconştiente, să sperăm, de favorizare a posibililor terorişti ori infractori de alte feluri.

Şi mai trebuie spus neapărat ceva, şi anume că, ar fi bine să ne reamintim ce a afirmat, relativ recent, fost premier britanic Tony Blair, şi anume că, „războiul împotriva teroriştilor nu s-a terminat, el trece la momentul actual, doar printr-o fază de noi frământări şi zbateri şi nu ştim ce surprize pot să ne aştepte în viitor”.

De asemenea, ar trebui să conştientizăm că o dată cu moartea lui Ben Laden, locotenenţii acestuia pot să multiplice şi să diversifice zonele de activitate şi ţintele vizate şi nici într-o ţară liniştea nu este decât o falsă iluzie.

Noi ar trebui să nu uităm toate aceste aspecte şi să ne întrebăm, fără ostentaţie: oare cine, totuşi, se teme de monitorizarea comunicaţiilor? De reţinut, cu litere mari. Nu este vorba despre înregistrarea conţinutului convorbirilor telefonice ori a transmisiilor de date cum ar fi, spre exemplu, conţinutul e-mail-urilor, ci despre, repet, spre calificarea aspectelor legate de o eventuală reţinere a utilizatorilor, „datele de trafic şi localizare a persoanelor fizice şi juridice, respectiv, datele necesare pentru identificare abonatului sau a utilizatorului înregistrat”. Reacţia nefavorabilă la adoptarea Directivei naşte semne de întrebare mai ales că nicio clipă nu este vizată intimitatea persoanei, dar opoziţia la aceasta poate să nască şi întrebarea: oare ai de ascuns ceva? Dar să nu exagerăm cu suspiciuni suplimentare.

Privind însă şi reversul medaliei, trebuie obligatoriu să menţionăm şi faptul că oportunitatea oferită de amintita directivă a Uniunii Europene, dacă prevederile ei vor fi transpuse şi în ţara noastră în totalitate în practică, aşa cum au făcut-o şi alte ţări membre ale UE, nu înseamnă că sub umbrela acestor prevederi se pot utiliza aceste informaţii în alte scopuri decât cele prevăzute de amintitul act, adică nu este admis ca aceste date să fie folosite, eventual, în scopuri politice, pentru interese de grup sau personale etc.

Să concluzionăm că dacă tot suntem „parteneri strategici” cu SUA ca membri NATO sau cu toate ţările UE ca ţară membră a comunităţii europene, atunci România trebuie să se comporte ca o ţară ce-şi respectă întru totul statutul de membră cu drepturi depline în concertul ţărilor civilizate şi democratice.

Cu condiţia să ne comportăm, cu adevărat, civilizat şi democratic.

Adrian Mănarcă