„Familia creştină” la Mărişelu

Din iniţiativa părintelui paroh Aurelian Poptean şi cu ajutorul membrilor din Ansamblul Mărişelu, duminică 7 august 2011, la Biserica Ortodoxă din localitate s-a organizat o Seară Duhovnicească cu tema „Familia Creştină”. Aşa cum se cuvine, seara a început cu slujba Paraclisului Maicii Domnului oficiată de Pr. Protopop Alexandru Vidican, Pr. Timoftei Găurean de la Agrieş , Pr. Marius Avram de la Monor ,Pr. Lucian Blaga de la Domneşti şi Părintele paroh.

După încheierea slujbei Paraclisului, la care preoţii şi credincioşii s-au rugat la Maica Domnului, în acelaşi cadru a început conferinţa cu tema „Familia Creştină”. În acest Rai pământesc reprezentat de Sfânta Biserică, Pr. Paroh a invitat să conferenţieze întâi pe Pr. Protopop care cu un talent retoricesc de excepţie a prezentat rolul fiecărui membru al familiei, pornind de la exemplul primei familii întemeiate în Rai. Rolul fiecărui părinte într-o familie este bine stabilit „ căci precum Tatăl Ceresc poartă de grijă lumii aşa şi tatăl pământesc poartă de grijă membrilor familiei, asigurându-le cele necesare traiului. Alături de el rolul mamei este asemenea rolului Mântuitorului care se jertfeşte, iartă şi iubeşte. Doar inima mamei e în stare să cuprindă în ea iubire şi iertare.”

Alte cuvinte duhovniceşti şi pline de miez haric le-am primit apoi de la Pr. Timoftei Găurean de la parohia Agrieş, care ne-a adus în lumea actuală prezentându-ne pericolele ce pândesc la fiecare pas orice familie, dar mai ales cele tinere. Bazându-se pe cuvintele Sfintei Scripturi şi din păcate pe exemplele negative ale societăţii noastre, a arătat că unul din păcatele care aduc prejudiciu sufletesc şi strică armonia familială este păcatul avortului: „ mamele pe care Dumnezeu le face părtaşe la actul de creaţie e bine a da naştere pruncilor. Avortul este ucidere cu bună ştiinţă. Prin acest păcat poate fi ucis un preot, menit să mântuiască o turmă, un medic, menit să vindece şi să aline sau chiar mai mult, un sfânt.”

Trecând din acest cadru sufletesc, au fost scoase în evidenţă apoi o serie de boli trupeşti ce-şi au fiinţa în aceste păcate, de către doamna doctor Călina Vancea, medic generalist în oraşul Dej. Vorbind din experienţa profesională dobândită, a scos în evidenţă faptul că „Dumnezeu a creat organismul uman aproape perfect, perfecţiunea venindu-i din scânteia divină pusă în el, reprezentată de suflet. Aşadar omul se cuvine să le privească toate cu bunătate gândindu-se la Creator. Rugăciunile, gândurile bune pot face un trup sănătos şi un suflet desăvârşit.”

Aşa cum era şi firesc într-un astfel de moment, în care familia a fost pusă la rang de cinste, etnologul Menuţ Maximinian, directorul editorial al cotidianului Răsunetul, a ţinut să ne readucă amintirii imaginea heruvimică a moşilor şi strămoşilor noştrii, spunând că: „familia din vechime a reprezentat un altar de jerfă continuu, jerfă din care au răsărit omenia şi puritatea sufletească. Să ne aducem aminte cu drag de părinţi şi să-i cinstim atâta timp cât îi avem alături. O simplă vorbă, o banală întrebare produce celor ce ne-au născut şi ne-au crescut un sentiment de bucurie şi mulţumire sufletească. Să urmăm exemplul strămoşilor, pentru ca şi noi la rândul nostru să ne bucurăm de cei cărora le dăm viaţă şi ne jertfim pentru ei.”

Pentru ca totul să fie deplin, de la o astfel seară, nu putea să lipsească doamna „dorurilor bistriţene”, Cornelia Ardelean Archiudean, care a ştiut să întruchipeze ca nimeni alta veşnicia, prin pricesnele interpretate. Înveşmântată în strai popular ce te ducea cu gândul în vremi de mult apuse, ni l-a înfăţişat pe Mântuitorul ca veşnic călător şi pururea pribeag în lumea de păcate, ca într-un final s-o aşeze pe Maica Domnului Ceresc în inimile credincioşilor prin versurile minunatei pricesne „ O Marie Maică Sfântă”.

Deşi am fi vrut ca seara să dureze la nesfârşit, a fost încheiată de o priceasnă interpretată de corul bisericii de la Mărişelu, dar nu înainte ca oficiile de gazdă să fie îndeplinite de preotul paroh, care a mulţumit invitaţilor şi în mod cu totul special tinerilor, făcând de asemenea şi promisiunea că astfel de momente vor mai avea loc.

Aducându-ne aminte de referatul biblic din cartea Facerii: „ a fost seară şi a fost dimineaţă” seara s-a lăsat încet peste sat, iar cei doi arhangheli Mihail şi Gavril, purtătorii de grijă a bisericii noastre au rămas pe mai departe să străjuiască tăcerea şi pacea ce domnea.

Berari Nicoleta şi Morari Maria-Alexandra

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5