ÎNTOARCEREA LA HRISTOS

Cartea lui Ioan Ianolide este metafora suferinţei îndurate peste limitele suportabilului, este o mărturisire venită de după gratii prin care autorul ne dezvăluie cele mai cutremurătoare acte de distrugere a fiinţei umane petrecute în închisorile regimului totalitar.

Deţinut politic, din 1941 până în 1964, a fost chinuit şi batjocorit în închisorile de la Aiud, Piteşti şi Târgu-Ocna .După eliberare, timp de trei ani (1981-1984 ),chiar dacă a fost urmărit , hărţuit şi ameninţat cu moartea de Securitate, Ioan Ianolide a scris sute de pagini, pe care le-a ţinut într-un loc ascuns , iar după moartea lui, în 1986, au fost duse la mănăstirea Diaconeşti, judeţul Bacău, de unde, în 2006, preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa le va trimite spre publicare sub titlul,, Întoarcerea la Hristos’’.

Cartea este,, o adevărată odisee a spiritului, o introspecţie abisală făcută cu umilinţă şi fineţe, pe care numai un om trecut prin chinurile iadului şi ieşit curat pe malul sfinţirii le-a putut primi de la îngerul care l-a vegheat pe toată calea încercărilor’’.

A scris-o cu lacrimi de sânge şi cu teama de-a nu fi descoperit de Securitate, ascunzându-se în cele mai tăinuite locuri. A trăit cu gândul că vreodată aceste scrieri vor vedea lumina tiparului. Manuscrisele sale au fost trimise în occident prin grija celor care l-au cunoscut, în speranţa că vor fi publicate acolo, dar abia după 1989 au fost readuse în ţară din Elveţia şi supuse unei asidue munci de pregătire pentru tipar.

N-a reuşit să-şi vadă visul împlinit, dar mărturisirile sale au valoare de document care completează oricând dosarul de acuzare a regimului comunist. Cunoscând geografia detenţiei din România, timp de aproape un sfert de secol, Ioan Ianolide, face o amplă analiză a regimului concentraţional.

,, Am fost flămând timp de douăzeci de ani, adesea distrofic din cauza subnutriţiei. Mi-am simţit trupul îngheţat în tot timpul temniţei. Am fost bătut, chinuit şi torturat ani de zile, până la distrugerea rezistenţei fizice şi sufleteşti. Am cunoscut îngrozitoarea experienţă a trăirii dincolo de de limitele suportabilului’’.

Asemeni marilor oameni de cultură care au trecut prin acest exerciţiu de suferinţă, cum a fost Nichifor Crainic, Radu Gyr, Vasile Voiculescu şi mulţi alţii, Ioan Ianolide rămâne martorul unor fapte incredibile.

Această lucrare este un cântec al lebedei.Nimic nu-l poate convinge pe autor, decât să spună adevărul. Un adevăr crunt pe care l-a trăit şi vrea să-l facă cunoscuttuturor oamenilor de bună credinţă.

Dincolo de suferinţa fizică, lucrarea lui Ioan Ianolide este o mare pledoarie pentru credinţă. N-a avut o educaţie religioasă şi cu atât mai puţin o instrucţie teologică, dar odată cu întemniţarea, l-a descoperit pe Iisus duhovniceşte. Unui om ca Valeriu Gafencu, acel ,, sfânt al închisorilor’’îi datorează această întoarcere şi se bucură tot restul vieţii de sfaturile şi predicele lui.

Cazul lui Ioan Ianolide nu este singular. Hristos a fost adus în celulă , cu Hristos şi-au împărtăşit suferinţele mulţi întemniţaţi, în Hristos şi-a pus toată nădejdea supravieţuirii şi, Lui i s-au închinat cei care şi-au dorit soarele libertăţii. Temniţa a fost pentru ei o adevărată ,, Universitate teologică’’.

Ioan Ianolide nu este un simplu mărturisitor al vieţii din detenţie. El are ceva mai presus decât oricine. E omul care povesteşte, dar şi analizează, pune întrebări şi caută răspunsuri pe care le găseşte în numele lui Iisus. Scrie cu patimă împotriva regimului care i-a provocat atâta suferinţă şi o face cu talent, într-un stil scriitoricesc prin care curge ritmul frazei şi frumuseţea cuvântului. Din acuzat el devine acuzator, bazându-se pe fapte, pe o tristă experienţă care îl urmăreşte până în ultima clipă a vieţii .,, Comunismul mi-a cerut sufletul, n-am cedat, dar m-am temut, nu de moarte, ci de prăbuşire’’.

Cartea lui Ioan Ianolide e o abordare plină de curaj asupra unei lumi umbrită de cele mai cutremurătoare atrocităţi. Este gulagul românesc care şi-a pus amprenta asupra istoriei noastre contemporane. Chiar dacă au trecut câţiva ani buni de la eliberarea sa, autorul îşi întoarce ocheanul sufletului spre acele figuri pe care le-a cunoscut în timpul detenţiei. ,, Am întâlnit tot felul de oameni : tineri şi bătrâni, intelectuali, muncitori şi ţărani, români, evrei, ruşi, unguri, credincioşi şi atei, înţelepţi şi nebuni... Am ascultat profesori, savanţi, literaţi şi am învăţat mai mult decât la Universitate’’

Pentru mulţi dintre aceştia, el reuşeşte să realizeze impresionante medalioane în cuvinte, dovedindu-se un fin analist şi un psiholog de mare valoare. Oameni de cultură ca Radu Gyr, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea, Vasile Voiculescu, Dinu Pilat,Virgil Carianopol, sau politicieni, precum Iuliu Maniu, Ion Mihalache, George Brătianu, dar şi teologi de renume, între care , Dumitru Stăniloae, Nicolae Steihardt şi alţii, îşi găsesc în paginile cărţii ,cele mai potrivite aprecieri.

Lucrarea lui Ion Ianolide este o amplă analiză a fenomenului social din perioada comunismului , este un adevărat rechizitoriu la dresa acestui regim, dar în acelaşi timp o previziune a sa care astăzi se adevereşte cu prisosinţă : ,,Minciuna a devenit inteligenţă, căci se minte de sus până jos şi se minte atât de des încât practic, adevărul nu mai există. Furtul s-a generalizat, afacerile murdare înfloresc la toate nivelurile,, relaţiile şi nepotismul sunt calea sigură spre reuşită. Omul este indiferent omului şi prin urmare, răul nu mai are stavilă’’.