Antologia „Gând Românesc”

La Editura Gens Latina din Alba Iulia, sub coordonarea directorului general Virgil Şerbu Cisteianu, a apărut antologia de versuri „Eu scriu” din colecţia revistei „Gând Românesc”. Antologia adună gândurile versificate a nouă poeţi şi beneficiază de o prefaţă a scriitorului Virgil Şerbu Cisteianu, care declară că cei care scriu simt nevoia unei creşteri interioare, trăiesc în acordul valorilor culturale ale timpului, apropiindu-le şi filtrându-le prin sufletul lor.

Sonia Elvireanu vine în faţa cititorilor cu o „Clipă suspendată în vid/ Ca noaptea atârnată de mal”, adică cu esenţa cântecului ce se răspândeşte întru găsirea identităţii. Când pământul devine un curcubeu al culorilor, redescoperim albul „În alba pustietate/ dincolo de tăcere şi timp/ gând uitat în ninsori/ timp răsfrânt în arbori şi noi”.

Un vers în care găsim stele deasupra abisului, iar „Suflul sacru/ peste tăcerea din veacuri/ se prelinge în noi”. Rebelele iluzii se regăsesc în cuvintele din umbra frunzelor, care mai apoi izbucnesc întru aşteptarea luminii.

Sorin Mugurel Bota vine cu o poezie religioasă în care sufletul este întors precum o mănuşă întru aşteptarea timpului, care va vindeca rănile. Speranţa este regăsită în verdele câmpului, care deschide lacătul, dând răspunsul de o viaţă. Transparenţa primordială se ridică spre cer: „Murind ca o înviere/ a timpului netrecut/ rugându-ne altfel/ decât în genunchii/ îngenuncherilor noastre/ altfel în genunchii/ învierilor noastre”. Un joc al cuvintelor, în care haina zilelor este anunţată de clopotul de lumină.

Mihaela Elena Lunca aduce o rugă celei nesfinte, care izvorăşte „Pe sub aripile ciocârliilor” găsindu-şi taina sub cearcănul pietrelor. „Nu poetul îşi caută cuvintele/ ci ele vin spre el/ în inimă să i se aşeze/ ca într-un culcuş”, de unde mai apoi nerătăcite, răzbat din gând plecând în lume, însoţite de aripile ce se deschid înspre zările stelelor. Omul fără rădăcini se risipeşte în lume, iar atunci când îl găseşte pe Dumnezeu, invocarea divinului devine parte din viaţa sa.

Ioan Hănţulescu face demersuri versificate întru dezgroparea valorilor vieţii, când clopotul anunţă prin plânset prezenţa lui Dumnezeu. Tot el este cel care ne prezintă fabula teroriştilor: „Într-o noapte fără lună/ doi lupani cu blănuri moi/ au pătruns tiptil în stână/ şi au dat iama printre oi”, morala fiind aceea că informatorii răzbat dincolo de sensurile existenţei.

Ana Manole aduce o poezie a ascultării: „E o muzică ce răzbate din mine/ Şi-mi adună cuvintele toate/ într-un mănunchi de toamne albastre”, astfel născându-se pe clapele pianului vieţii cuvintele simbol. Dragostea este cea care va da sens existenţei: „Din dragoste ajuns-am Lumina/ ce are în ea toate culorile”, astfel încât scrisul atinge vibraţiile inimii.

Maria Mărginean vine cu nopţile cu lună nouă în care versurile curg firesc, iar noi „Alunecăm din vis în neîmplinire/ preocupaţi de smulgerea din noi” pentru ca mai apoi, să „Ne naştem sub semnul de foc”. Lângă dragostea eternă, sufletul devine ciocârlie: „Mi-e dor de tine cum mi-e dor de Paşti/ De nu ai fi, iubirea mea te-ar naşte”. Poeta rămâne prizoniera versului până întru adâncul sensurilor.

Victor Făt prezintă alfabetul vieţii a cărui gânduri se nasc din „Bucuria înţelepciunii/ învăţând/ în grădina înmăgurită”. Atunci când tainele gândurilor sunt descoperite întru esenţa literei „Sfântul trece prin lumină”, iar Horia este anunţat la Ţebea prin gorunul fermecat, care „Îşi lasă o lacrimă peste Ardeal”.

Ioan Adrian Popa caută „Un nou cod de comunicare” în care gloanţele lumii nu mai au puterea de altădată: „E timpul/ să iau soarele-n braţe”, descoperind o lume nouă în care viaţa îşi recapătă sensurile.

Angela Târziu vine la poarta inimii însoţită de „Un cal cu aripi de văzduh/ un cal cu urmele de duh”. Apoi, ea se scaldă în iasomnia dorului pentru a prezenta o poezie susţinută pe umeri de îngeri într-un ritual în care macii căzuţi iau urma tăcerii, iar amintirea lunecoasă „Ca un fulg trece/ mirosind a rozmarin”.

O antologie în care descoperim cuvintele puse frumos la fereastra sufletului, în glastra albastră care dă izul tradiţiei pe aceste meleaguri a poeţilor.