Zestrea domnului Popiţan

Domnul profesor Dumitru Popiţan ne-a obişnuit cu apariţiile editoriale dese din ultima perioadă, atât în sfera poeziei, cât şi a sportului şi filateliei. Editura "Karuna" este cea sub auspiciile căreia apare cartea "Spre neuitare" –o pledoarie pentru lucrurile faine din viaţa de altă dată a omului, care încet sunt uitate. Popiţan are meritul de a şterge praful de pe identitatea noastră şi a aşeza în versuri amintirile legate de cumpăna de la fântână, felinar, birjar, râzar, cioplitor, coşar, covrigar, lustragiu, etc. "Vreau să las celor ce vin o serie de lucruri, obiceiuri şi fapte care au însoţit omenirea de-a lungul vieţii, dar care acum sunt întâlnite din ce în ce mai rar sau chiar pe cale de dispariţie. Ele vin din urmă de la strămoşii noştri care le-au numit aşa cum sunt prezentate în versurile mele şi s-au folosit de ele pentru a răzbi în viaţă", spune poetul. Nu poate lipsi din atmosfera de altădată crăşma, care era locul în care se dezbăteau toate problemele satului: “ Aurel şi crăşma lui/ Sunt în centrul satului/ Lângă pod şi primărie/ S-a deschis vinăsărie”. Cine nu a scos măcar odată în viaţă apa rece şi limpede di fântâna bunicilor. Lucrurile s-au schimbat între timp, inclusiv la ţară fiind introdusă apa pe conductă: “Mai acum o săptămână/ Am văzut în câmp uitată/ Cumpăna de la fântână/ Preţuită altă dată”. În acelaşi peisaj al lucrurilor folositoare vieţii noastre cotidiene era şi podul, legătura dintre două tărâmuri, împodobit cu nobleţe: “Podul de la Ilva Mică/ Era pod acoperit/ Peste Someş, în vremi bune/ Grăniceri l-au construit”. Dacă încet dispare meseria de poştaş, ce să mai zicem de porumbelul voiajor, trimis cu misivele de dragoste: „ Poate iese-n poartă Ana/ Şi te-ntreabă ce mai fac/ Dacă nu, tu lasă pana/ şi te-ntoarce pe la lac”. Soacra este un personaj care va rămâne mereu actual: „Soacra uneori încearcă/ Să te-arunce jos din barcă/ Rămâi naufragiat/ Nici ginere, nici bărbat”. În ritualurile năsăudene un rol important îl are starostele, conducătorul ceremoniilor: „ „ Starostele-şi spune versul/ Pentru seara de Crăciun/ Şi ne-arată care-i mersul/ Pentr-un an cu mult mai bun”. Haideţi să vedem cum erau tranziţiile de altă-dată, numite aldămaş: "În sat după vreo vânzare / Nu se făcea-ntăbulare, / Întâlnirea la boldaşul / Unde se bea aldămaşul". Pe drumul european uliţa satului e dată uitării: „ Ulicioara e uitată/ N-are nume agăţat/ N-a avut ea niciodată/ Deşi s-ar fi aşteptat”. Apoi să vedem cu se porcedează la intrarea într-o casă nouă, când în sat este făcută sfeştania: „Când se mută-n casă nouă, / Doar aşa e creştineşte/ Vine popa ş-o afinţeşte/ Cu vin şi colaci cu ouă”. Nu lipsesc cemătorii: „ Ce-aduc vestea prin sat/ c-am trecut de sărbători/ Şi e timp de cununat/, lătureanul-„fecior mândru şi horean/ El duminica-i plecat/ La horile din alt sat”, păcurarul, neamurile, luntrea moara, ornicul, potcoava, teclezăul. "Bat clopotele şi-n alai / Se-ndreaptă lumea spre morminte / Ce înşirate sunt pe plai, / Bat clopote şi cer rugi sfinte"-sunetul clopotului fiind cel care vesteşte evenimentele din sat, fie ele de bucurie sau de tristeţe. La capitolul „Tot despre uitare”, Dumitru Popiţan îşi invită şi neamurile cu suflu artistic să răspundă temei. Aşa ne întâlnim cu versurile despre mamă doamna Mărioara Henris, născută la Nepos cu numele Istrate, stabilită în Germania, Mărioara Rognean, Nicolae Dumitru-stabilit în America, toţi trecuţi de venerabila vârstă de 80 de ani. O) carte a dorurilor noastre, rămase pe viaţă în inima celor care iubesc viaţa străbunilor, identitatea noastră. Dumitru Popiţan are meritul de a aduna toate aceste nestemate într-o ladă de zestre, cartea, pe care ne-o dăruieşte întru eternitate.