Tâlhărie la drumul mare
O cunoştinţă, de cetăţenie româno-americană, a poposit la noi în judeţ timp de o săptămână. Prietenii au purtat-o prin zone de agrement şi tradiţie strămoşească, de la Anieş, Rodna şi Maieru, la Beclean, Bistriţa, apoi la mănăstirea Rohia.
A avut parte de ”o bună întocmire a văzduhului” – cum se spune în scriptură -, dar de o stupefiantă imagine a întocmirii executiv-legiuitoare din arealul românesc.
A cunoscut oameni de toate felurile, în tren, în autobuze, în maşini particulare, pe stradă. A aflat date şi fapte transmise la radio şi pe canale tv. La un moment dat, am fost întrebat – amfitrion fiind - de ce aude atât de des strigătul ”Hoţii!”
Ziaristă , ea va scrie, desigur, câte ceva despre atmosfera terifiantă a acestor săptămâni din România. Din ce i-am spus eu, dau tiparului, deocamdată, mărturisiri personale pe tema jafului pus la cale de premierul Băsescu-Boc privind pensia cetăţeanului român.
De-a lungul zecilor de ani de muncă, românul şi-a încredinţat, ritmic, statului o sumă e bani, încât ea, finalmente, să se convertească în ceea ce se numeşte pensie. Aşadar, pensia nu este o pomană de la guvern, ci o sumă care i se cuvine din ceea ce a dat spre păstrare. Pensia nu e o sursă de venit, ci un avut propriu, particular, al fiecărui om ajuns la această categorie socială.
Şi deodată vine un guvern impotent – dar rapace şi neruşinat - şi vrea să fure din proprietatea a milioane de cetăţeni câte 15% lunar din ceea ce este a lor ( pe motiv că statul nu mai are bani).
Cum poţi numi o asemenea procedură dictatorială decât tâlhărie la drumul mare?!
Vine guvernul cu pretenţia de a-şi băga ghiara în banii proprii ai cetăţeanului, în avutul său personal, încredinţat statului de-a lungul a zeci de ani de muncă. Cum să numeşti procedura aceasta decât tâlhărie?
Guvernul nu are nici o scuză că a administrat cabotin, iresponsabil şi mişeleşte venitul bietului pensionar, buzunarul propriu al acestuia.
Una (prima!) dintre concluzii (dar cea mai tristă): Constituţia României a devenit un fel de hârtie igienică pentru ”cârmaciul” de la Palatul Cotroceni şi ”papagalul” de la Palatul Victoria. (Vor urma alte concluzii…)
Citiţi şi:
- Robert Sighiartău (preşedinte PNL BN): Sunt convins că vom reuşi să facem o echipă bună cu Ioan Turc
- În anul 2021, polițiștii au intervenit la 13.554 apeluri prin 112 şi au verificat 1134 deținători de arme
- Un referendum pentru Bistrita Sud – concluzii
- Gavrilă Urs, preşedinte FC BN: La un an de la preluarea mandatului, preşedintele CJ Radu Moldovan este tot în opoziţie
- Stabilirea şi plata pensiilor conform Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Adaugă comentariu nou